SCM Timisoara castiga si la Ploiesti si merge in faza a doua din play-out

TIMISOARA. SCM Timișoara a încheiat după trei partide ecuația echipei ce se impune în prima fază din play-out cu Petrolul Ploiești.

CITESTE SI: Inca un pas spre Superliga de fotbal feminin. Politehnica Timisoara se impune cu 7-0 in restanta din Maramures

Bănățenii s-au impus și în al treilea meci în fața prahovenilor. Timișorenii au câștigat cu 28-19 primul sfert al întâlnirii, pentru ca până la pauza mare să mai pună alte 3 puncte în avantajul său, 35 – 47.
Repriza secundă a fost una mai echilibrată, și încheiată la egalitate pe tabelă după cele două sferturi, 37-37, însă la finalul întâlnirii tabela arăta 72-84.

Cel mai bun marcator al Timișoarei a fost Funderburk, cu 20 de puncte, urmat de Gajic, cu 19, respectiv Lazar cu 17.

Astfel, Timișoara încheie prima fază a play-out-ului cu 3 victorii, din tot atâtea meciuri, și își așteaptă adversarul din faza a doua.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.