Derby local cu ambiții. Liderul Poli Timișoara întâlnește lanterna roșie din Dumbrăvița

TIMIS. Etapa cu numărul 12 a Ligii a doua aduce și duelul dintre cele două reprezentante ale județului. Aflate al poli opuși ai clasamentului, Dumbrăvița și Politehnica Timișoara se întâlnesc la două luni de la ultima partidă oficială.

CITEȘTE ȘI: Ajunge gazul în 11 comune din Timiș, se caută firma care să realizeze sistemul de distribuție. Licitație de aproape 18 milioane de euro

Gazdele de la Dumbrăvița sunt pe ultimul loc în clasament și au 7 meciuri fără punct obținut în eșalonul secund. Florin Fabian nu se va putea baza îân această întâlnire pe Butnăraș, care este suspendat, Curescu, Dussaut, Nicholas Pop și Mucuță, fiecare cu diferite probleme medicale.

„Poate fi un joc cu încărcătură și la care, cum spuneam, dăruirea, determinarea, motivația vor fi foarte importante. Dar eu aș trece peste faptul că ei sunt favoriți, iar noi suntem în coada clasamentului. Le-am transmis jucătorilor să trateze meciul ca pe o finală, să nu ne uităm în clasament, să nu ne uităm la valoarea adversarului și să ne intereseze doar ceea ce facem noi pe teren. Și să încercăm să ne ridicăm la nivelul de intensitate al adversarului, să facem tot ce ne stă în putință să ieșim cu fruntea sus de pe teren, cu punct sau puncte, bineînțeles.
Poli conduce clasamentul Ligii 2, n-a cunoscut încă înfrângerea și e o echipă care își propune să joace la victorie meci de meci. E clar că îi cunoaștem, ne-am întâlnit recent cu ei și am oferit o replică bună și în Cupa României, dar va fi cu totul și cu totul alt meci. Să nu uităm însă faptul că jucăm pe teren propriu și noi suntem într-o situație grea, în care trebuie neapărat să încercăm să luăm punct sau puncte. Avem mare nevoie să ieșim dintr-o zonă a clasamentului care nu ne face plăcere.„, spune Florin Fabian.

Nici Politehnica nu este lipsită de absențe. Dan Alexa nu va sta pe bancă la meciul de pe stadionul Ștefan Dobay, fiind suspendat și pentru această întâlnire, în timp ce Pedro Paul și Ene sunt incerți.

„Într-adevăr, venim după un rezultat dezamăgitor și un joc modest. Întâlnim Dumbrăvița, sigur sunt ambiții pentru că sunt vecinii noștri. O echipă care de foarte mulți ani joacă în Liga 2. Au problemele pe care le au la nivel de rezultate. Va fi un meci cu încrâncenare, dar am așteptări de la jucătorii noștri să impună ritmul, să luăm cele trei puncte. Asta e cel mai important„, spune Dan Alexa, antrenorul principal al Politehnicii.

Cele două timișene s-au întâlnit ultima dată într-un joc oficial în luna august, în turul 3 al Cupei României. Poli s-a calificat atunci în play-off în urma golului marcat de Aurelian Chițu. Precedenta deplasare la Dumbrăvița a fost în Liga 2 în sezonul 2022-2023, meci în care gazdele s-au impus cu 3-1. Două dintre reușitele de atunci ale lui alb-verzilor au fost marcate de actualul alb-violet Călin Toma, al treilea având semnătura lui Zurbagiu. Pentru Poli înscria Cosmin Bîrnoi, din lovitură de la 11 metri.

Duelul dintre CSC Dumbrăvița și Poli este programat sâmbătă, de la ora 11, și va fi condus de Darius Iviniș, la centru, ajutat la cele două linii de Constantin Cosmescu și Gică Sandokan Albulescu.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITEȘTE ȘI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.