
TIMIȘOARA. A fost făcut ultimul pas înainte de lansarea licitației pentru găsirea unui constructor care să schimbe la față zona Piața Maria – Piața Mocioni (cunoscută de timișoreni și drept Piața Sinaia ori Piața Kuttl).
Primăria Timișoara le-a cerut consilierilor locali, joi, să aprobe alocarea a 29 de milioane de lei (aproape 6 milioane de euro) pentru a întregi suma necesară proiectului de regenerare urbană în această zonă cheie a orașului.
Alte 8 milioane de euro sunt fonduri europene obținute prin programul PR Vest 2021-2027.
Pe porțiunea de drum dintre piețele Maria și Sinaia, mașinile vor circula pe o singură bandă, și nu pe două, cum se întâmplă în prezent
Conform desenelor realizate de specialiștii de la firma angajată de municipalitate să regândească această zona, vor fi mai multe spații verzi și zone pietonale, piste de biciclete și doar o singură bandă auto pe sens, iar cea de-a doua va fi dedicată în exclusivitate mijloacelor de transport în comun.
Întregul proiect este concentrat în jurul prioritizării pietonilor și bicicliștilor, dar și al tranformării zonei într–una de promenadă, dedicată locuitorilor și turiștilor, spun reprezentanții Primăriei Timișoara.
„Bulevardul 16 Decembrie va deveni unul cu o singură bandă pe sens pentru mașini și una dedicată autobuzelor. Bandă rutieră va fi îngustată. Bandă de transport public va fi suprapusă peste linia de tramvai pe toată lungimea până în dreptul Splaiului Nistrului (a vrut să zică Splaiul Tudor Vladimirescu, n.r.) și, undeva din dreptul intersecției cu Timotei Cipariu, cu Zugrav Nedelcu, trotuarele vor fi lărgite cu 3 m. Astfel, în zona Pieței Maria, spațiul public va fi mult mai amplu”, a explicat viceprimarul Ruben Latcau în urmă cu câteva săptămâni, când a explicat timișorenilor cum este gândită viitoarea Magistrala Verde din Sagului până în centru.
Așadar, zona de intervenție din proiectul de regenerare urbană Piață Mocioni include Bulevardul 16 Decembrie 1989 (tronsonul dintre Splaiul Tudor Vladimirescu și Piața Mocioni), Piața Maria, Piața Mocioni, precum și întrările de pe străzile adiacente: Gheorghe Doja, Miron Costin, Timotei Cipariu, Zugrav Nedelcu, Moților, Ady Endre, Emanoil Gojdu, August Treboniu Laurian și Ion Heliade Rădulescu.
În următoarea perioada va fi lansată licitația pentru găsirea unui constructor care să proiecteze și să realizeze noul concept de amenajare urbană.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
Doamne ajută amin
Eco-marxism
Parerile celor care au fost la dezbaterile publice oare au contat la ceva?
sau chemati lumea la dezbateri de frica legilor si in rest va doar in dos de ei?
ACEST PROIECT ESTE CEL MAI STUPID DIN CE PUTEA GANDI PRIMARIA USR TM IN MATERIE DE TRAFIC!
Inca o prostie marca Latcau. Cate locuri de parcare vor desfiinta de data asta? S-a vazut si pe Take Ionescu ca efectul pozitiv e minim. In schimb au disparut 50 de locuri de parcare. Masinisle nu au disparut, doar locurile, astfel timisorenii se invart in cerc sa gaseasca parcare. Cred ca e foarte benefica pentru mediu aceasta vanatoare de locuri de parcare.
De-acord cu „timisorenii se invart in cerc sa gaseasca parcare”, de-asta primăria trebuie să găsească soluții urgent ca să avem parcări subterane/supraetajate, cel puțin în zona catedralei. Inexplicabilă lipsa de preocupare pentru așa ceva, din păcate.
Ofensiva neo-marxista a acestei administratii fritziene toxice si prigoana la adresa soferilor continua. Sper sa se care in jermanica lor cat mai repede. Rausss …
Doamne ajuta! Insfarsit locuitorii cartierului si crestinii din toate partile o sa se poata bucura de biserica Maici Domnului ceva mai in liniste, pace, fara asa multa galagie, claxoane, noxe etc. Cu voia Domnului sper ca acest proiect o sa fie realizat!
un proiect bine venit, care va scoate toata zona din mizeria in care se afla acum. nu inteleg crizele unor concetateni care urla ca si cand proiectul e un dezastru. merg des in zona si tot timpul sunt locuri de parcare goale. si ghiciti ce bizonilor? nimeni nu va interzice sa aveti masina, dar locul de parcare nu e un „dat”… acum ca trebuie sa parcati 5 minute mai incolo – aia e! mai bine asa decat sa traiti in mizerie.
Schimbare de nume (?) dar nu si in gandire???
Nu pare in regula deloc în condițiile de acum . Se desființează și banda de mers și locurile de parcare de la Sinaia și până la bulevardul care merge spre gara.(Așa pare din grafica).
Asta fara că sa faci alte parcari înainte …arata rău de tot.
Nu as vrea sa fiu in pielea celor care au mașina și lociuesc in zona….oamenii aia ce sunt de vina?
Daca te roade sa faci modificări de genul asta întâi vi cu alternative cu variante. Toți plătim parcarea în oraș și în loc să găsească soluții ei reduc numărul de parcări.
Nu-i deloc ok. Sper sa se aleagă praful de proiectul asta.
Pe de-o parte e bine că poluarea acolo e excesivă. Am mers des pe jos pe acolo și ți-e greu să respiri deși nu se stătea în coloană. Pe de altă parte, ca șofer, ar face bine să apară mai întâi niște parcări mai mari că ne-am săturat de atâtea idei crețe ale primarilor bicicliști care au impresia că toată lumea își permite bicicletă. Nu de alta dar dacă îmi cumpăr bicicletă, nu o pot urca x etaje zilnic (e cretin cine crede asta) și nici nu o pot lăsa lângă bloc sau în fața blocului mai mult de câteva zile fără să fie furată (asta pentru cei care nu stau în Timișoara și au impresia că în Timișoara nu se fură). Așadar, unde ajungem cu atâtea idei crețe/fabuloase de implementare și reorganizare urbană dacă problema centrală nu a fost adresată nici până în ziua de azi, ci dimpotrivă, doar cronicizată de gândirea primarului biciclist fără viziune pe termen mediu și lung. Așteptăm cu interes următoarele alegeri locale să putem vota un primar mai ancorat în realitate.
Cum spuneau unii, nefericitii astia care conduc Timisoara ca pe o groapa cu nisip unde se joaca de-a castelele din nisip, nu au avut parte de o copilarie senina. Niste IDIOTI.