
TIMIȘOARA. Nemulțumit că Guvernul nu îi permite să plătească exproprieri pentru un drum deja făcut, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat că va trimite o scrisoare de protest Guvernului României și a lansat un atac dur la adresa Executivului condus de Luca Niculescu.
Simonis a spus că nu îl interesează culoarea politică a cabinetului și că îl va trata cu respect sau nu indiferent de numele premierului.
”Eu vreau să vă spun că avem un alt guvern, dar cu aceleași metehne. Or, mie mi-e foarte complicat să înțeleg de ce Dumnezeu un guvern, indiferent de numelele lui, hotărăște ca un județ, care și așa-i vitregit de foarte multe sume de bani pe care le confiscă Bucureștiul să țină țara, ne interzice din bugetul aprobat la începutul anului, că noi nu cerem bani suplimentari de la guvern, să expropriem un drum, e și făcut drumul ăsta.
Deci, noi nu putem expropia o bretea nu știu pe unde, pentru că guvernul a hotărât că nu mai permite astfel de cheltuieli pe parcursul anului, din banii pe care îi avem încă de la început de an prognozați, din banii acestui județ.
Voi face o adresă astăzi către primul ministru și ceilalți miniștri de resort, pentru că este o aberație”, a declarat Alfred Simonis, la finalul ședinței de plen de joi.
Simonis s-a întrebat ce treabă are Guvernul cu banii alocați deja de Consiliul Județean.
El a spus că Executivul poate să reducă deficitul prin comasarea instituțiilor guvernamentale și eficientizarea statului.
”Am înțeles, ne luați două treimi din buget ca să-i dați la București, după care, din treimea care ne rămâne, ne spuneți, nu mai aveți voie să cheltuiți bani.
Cum nu mai avem voie să facem niște reparații la drumuri, de exemplu? Ce treabă are guvernul cu banii pe care îi avem de la început de an prognozați și îi avem în buget?
E de noaptea minții. Eu înțeleg că vor să regleze deficitul, dar s-o facă din cheltuielile lor, să comaseze instituțiile guvernamentale, să taie companiile de stat care taie frunze la câini, să găsească eficientizarea statului de unde se cheltuiesc banii. De la cheltuieli guvernamentale, că nu la comuna Secaș e risipa și nici la CJ Timiș nu e risipă, unde am disponibilizat peste 550 de oameni. Noi am făcut această eficientizare ca să avem bani de investiții.
Și când vrem să facem investiții, vine guvernul, spune, nu mai facem investitii, că am hotărât noi că până la final de an nu. Dar de ce, dom’le, că-s banii mei, nu ai tăi? Ai județului Timiș.
Voi face o adresă fermă de protest la adresa Guvernului pe acest subiect și pe altele și atunci când ne vom întâlni cu primul ministru, undeva până la mijlocul lunii decembrie, în formatul unui UNCJR-Guvern, o să transmit foarte clar că este o absurditate și o aberație asta.
Orice decizie tipul acesta nu face decât să ne facă să cheltuim banii suplimentari. Nu repari gropile care se fac acum, vor fi mai mari în ianuarie gropile. Și va trebui să plătim mai mulți bani ca să le reparăm.
Nu facem expropiere acum, o facem anul viitor. O să coste mai mult, probabil”, a spus Simonis.
Liderul CJ Timiș a adăugat că Guvernul nu permite instituțiilor locale să cumpere, de exemplu, o mașină cu 7000-8000 de euro, dar acceptă repararea mașinilor vechi, rostogolind de la un an la altul problemele.
”Nu cumpărăm o mașină, un Logan de 8.000 de euro sau de 7.000 de euro, dar băgăm 2.000 de euro pe lună ca să reparăm mașinile cu care mergem acum. Există decizii atât de aberante, dar care pe fond nici măcar nu aduc economii. Rostogolim de la un an la altul problemele. Cum să-i treacă prin minte unui guvern să nu ne permită să expropriem un drum care este în procedură de a fi reabilitat”, a spus Simonis.
Alfred Simonis a afirmat că se referă la orice guvern, indiferent de culoarea politică și numele premierului.
”Ca să vedeți că nu mă refer doar la domnul Bolojan, mă refer la orice guvern, indiferent de culoarea politică a lui, și vă spun un singur lucru, că asta am promis de la început.
Această administrație va trata cu același respect sau lipsă de respect, indiferent din numele primului ministru sau culoarea politică a partidului care conduce, ca să fie clar. Aceșt județ, dacă este respectat, vom respecta. Dacă nu, nu. Și când vor face absurdități precum cele făcute de domnul Bolojan, așa cum îi reproșam domniei sale, o să fac și cu domnul Niculescu și orice guvern care face asta”, a spus Simonis.
Vă reamintim, Guvernul României a impus o serie de restricții severe asupra cheltuielilor publice pentru ultimele două luni ale anului 2026 și pregătește un nou pachet de economii bugetare. Măsurile vizează oprirea achizițiilor neesențiale și limitarea angajamentelor legale noi până la finalul anului, pe fondul unui deficit bugetar estimat la 150 de miliarde de lei.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!