Saptamana plina cu Spuma Party si cu tricouri ude! La Timisoara canta Anda Adam, Connect-R si Regal

Clubberii din Timisoara vor avea ocazia in aceasta saptamana sa-i vada in concert live pe Anda Adam si pe Connect-R, dar vor vedea si multe fete frumoase in cadrul unei petreceri mai putin obisnuite: Spuma Party vs. tricouri ude.

Saptamana petrecerilor incepe marti in Youtopia, unde Connect-R vine sa-i incante pe timisoreni cu hiturile Nu-ti pierde Dragostea si Daca dragostea dispare. Desi spune ca s-a lovit de nenumarate ori de prejudecatile celor din jur, din cauza etniei sale, Connect-R a reusit sa patrunda in showbizul autohton si sa demonstreze inca odata ca muzica nu cunoaste granite.

„Sunt mandru ca sunt tigan. Pentru mine «tigan» inseamna boem, arta, mestesug, muzica, dans, nicidecum o persoana care fura din buzunarele celorlalti. Exista discriminare si asta se intampla pentru ca evolutia in etnia roma se afla abia pe la jumatate. Imi amintesc si acum ca, atunci cand eram in clasele primare, desi nu eram cel mai inalt din clasa, stateam mereu in ultima banca”, spune artistul. De la ora 23, promite sa le incinga pe timisorence. Dupa concertul lui Connect-R, clubul pune la dispozitia clientilor spuma si multa apa pentru o bataie cu spuma si un super concurs de tricouri ude.

Anda Adam in Pantheon

Vineri seara, in Pantheon, timisorenii au parte de un show incendiar marca Anda Adam. Artista vine la Timisoara dupa ce a terminat de filmat un videoclip fierbinte la piesa “Feel”, tocmai in statiunea Pamukkale din Turcia. Anda Adam a intrat pentru prima data in atentia scenei muzicale la varsta de 14 ani. Cunoscuta pentru stilul sau, melanj puternic intre dance, pop, hip hop, r’n’b si ritmuri orientale, Anda este una dintre vocile feminine preferate ale celor mai mari producatori, dar si un personaj tot mai prezent in show-bizzul romanesc si nu numai. In anul 1999, Anda a lansat primul sau maxi-single, ‘Nu ma uita’, un featuring cu trupa hip hop RACLA. Doi ani mai tarziu a lansat cel de-al doilea maxi-single – ‘Ca Intre Fete’, din nou in featuring cu un artist hip hop, Marijuana.

Anii ce au urmat au adus mega hituri si o serie de videoclipuri de succes, iar in 2003 Anda a lansat primul sau album, ‘Doar cu Tine’. Doi ani mai tarziu a fost lansat cel de-al doilea album de studio, ‘Confidential’. Unul dintre singleuri, ‘Selecta’ feat Alex Velea, a devenit super hit si s-a bucurat de un videoclip foarte colorat, cool si energic. In 2006, dupa lansarea a inca doua videoclipuri, ‘Nai, Nai’ (feat Bishop) si ‘Ochii Mei’, Anda a primit Discul de Aur si pe cel de Platina pentru vanzari.

In anul 2008 a fost lansat albumul ‘Queen of Hearts’ si doua videoclipuri foarte sexy si dinamice in care Anda a avut din nou ocazia sa isi etaleze celebrele miscari de dans – ‘Punami’ si ‘Sufletul Meu’. Un an mai tarziu a primit premiul ‘Best Show Artist’ din partea RTH, iar dupa cateva luni a lansat super hitul cu arome orientale ‘Love on You’, insotit bineinteles si de un videoclip cat se poate de senzual si controversat. Piesa a cucerit teritoriu dupa teritoriu, devenind numarul unu in topurile din Ucraina si Serbia si dominand piata muzicala turceasca.

Cu o voce foarte puternica, o forma fizica demna de invidiat, miscari de dans si show–uri deja celebre si un sound savuros oriental, Anda Adam este o forta de temut pe scena muzicala.

Va mai amintiti de melodia cu ‘Basca mea din par de oaie?’ sau de piesa ‘Cine-a lasat cainii afara?’. Ei bine, amandoua hituri le apartin timisorenilor de la Regal, trupa care va concerta vineri, 20 mai, in Life!Pub. Se anunta un concert incendiar, mai ales ca membrii trupei nu au mai cantat intr-un club de mai bine de 4 ani.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Si de Sanctuar nu ziceti nimic???? care canta joi in Setup alaturi de alte 3 trupe in cadrul unui eveniment de caritate???

    Bine ca promovati porcariile astea de ghene in care muzica iti bubuie in cap si in suflet.

  2. Ca la Sanctuar nu bubuie, e o muzica linistita de adormi :))))