
TIMIȘ. Etpa a XV-a a Ligii a III-a începe vineri, cu trei partide, în două dintre acestea fiind implicate echipele din Timiș.
După victoria la limită și obținută și în 10 oameni la Ghiroda, Timișul Șag joacă în această rundă acasă împotriva unei alte echipe care speră la o prezență în play-off-ul seriei, Metalurgistul Cugir.
Șagul are 14 puncte și este pe locul 9 în clasament. În duelul cu gruparea din Alba nu îl va putea folosi pe Ivanovici, cei care are de ispășit suspendarea din meciul de la Ghiroda.
Cugirul este a treia în clasament și are și a treia ofensivă pe terenuri străine în seria a VII-a. Metalurgistul vine după o victorie clară, 9-1 acasă cu Șugagul, un rezultat care reprezintă și cea mai clară victorie în acest sezon la nivelul întregului eșalon al III-lea.
Duelul dintre cele două este programat vineri, de la ora 14, pe stadionul din Șag, și va fi condus de clujenii Dragoș Lunca, Alin Revnic și Tamas Magyar Bazso.
Ghiroda caută puncte la Blaj
CSC Ghiroda și Giarmata Vii joacă în această rundă tot pe terenul unei reprezentante a județului Alba, CIL Blaj. Cele două echipe sunt despărțite de 10 puncte în clasamentul seriei și ambele vin după eșecuri în runda precedentă.
Blajul a pierdut clar cu 4-0 pe Electrica, împotriva Politehnicii Timișoara, în timp ce Ghiorda a fost învinsă acasă de Timișul Șag.
În tur, formația timișeană s-a impus cu 2-0.
Întâlnirea din această rundă este programată vineri, de la 14:00, și va fi condusă de Raul Cupu, din Făgăraș, ajutat la cele două linii de orădenii Ludovic Zifceac și Alexandru Bogdanel.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!