S-a schimbat, din nou, vicepresedintele la Consiliul Judetean Timis. Ce s-a intamplat?

TIMISOARA. Marian Constantin Vasile (PNL) s-a intors pe functie de vicepresedinte al Consiliului Judetean. Decizia nu a fost luata de colegii sai care in vara anului trecut au decis sa il schimbe, ci de instanta.

Locul lui Marian Vasile fusese ocupat, din vara anului trecut si pana acum, de Florian Zanfir, ales pe listele PPDD si trecut intre timp la PSD.

A fost o actiune in instanta a lui Marian Vasile. El, in calitate de reclamant, eu am ajuns sa intru in procesul asta in calitate de parat si am ajuns in prima instanta la Tribunal, s-a hotarat anularea hotararilor emise atunci si suspendarea lor pana la finalizarea procesului. Am intrat si eu, pentru ca sunt nevoit, in proces, mi-am luat avocat si pana se pronunta Curtea de Apel sunt suspendat. Suspendarea intra in vigoare de azi si pana la finalizarea procesului. Motivarea este ca inlcouirea lui Marian Vasile trebuie facuta in sedinta ordinara si nu extraordinara. Raman consilier judetean si din functia de vicepresedinte sunt suspendat”, a declarat Florian Zanfir.

De cealalta parte, Marian Vasile a explicat cum s-a ajuns la aceasta situatie.

Vineri am primit comunicarea oficiala din partea Tribunalului Timis care prevede, pe langa anularea hotararilor din vara anului trecut, inclusiv suspendarea hotararilor pana la solutionarea definitiva a cazului in instanta. Asta inseamna ca cele trei hotarari (schimbarea lui Marian Vasile din functie, inlocuirea acestuia cu Florian Zanfir si inca o hotarare de schimbare a lui Zanfir din comisia de numarare a voturilor – n.r.), din 6 iunie 2014, la momentul actual nu mai exista pana la solutionarea definitiva a cazului, inclusiv eliberarea mea din functie, ceea ce inseamna ca la momentul actual sunt vicepresedinte al Consiliului Judetean Timis. Nepunerea in practica a acestei hotarari, care este cu titlu executoriu, reprezinta o infractiune. Nimeni nu se poate pune impotriva puterii judecatoresti. Eu voi merge la consiliul judetean pentru a depune o solicitare de punere in aplicare a hotararii de indata, asta insemnand ca de zilele viitoare imi reiau biroul, dandu-i ragaz fostului vicepresedinte sa-si ia lucrurile de acolo. De la momentul comunicarii hotararii, de vineri, eu sunt vicepresedinte al Consiliului Judetean Timis. Pana la solutionarea definitiva eu sunt vicepresedinte. Eu sunt foarte optimist cu privire la caz, pentru ca s-au savarsit mai multe abuzuri clare”, a precizat Marian Vasile.

Dupa ce a fost schimbat din functia de vicepresedinte al Consiliului Judetean, prin vot secret dat de colegii sai din CJ, Marian Vasile devenise simplu consilier judetean.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.