Progresistulgleznuţegoale uraste si respinge tot ceea ce nu intelege, precum comunistii. Presedintele Tribunalului Timis despre cultul pentru gunoi al oamenilor noi

TIMISOARA. Un mesaj dur al presedintelui Tribunalului Timis se indreapta spre ‘oameni noi’, lipsiti de cultura, ce se dau ‘atei’, pe care ii asemuieste cu comunistii, intrucat resping tot ceea ce nu inteleg.

CITESTE SI: Romanul se naste, parca, doar pentru a fi sef, gata oricand sa spele pe jos cu subalternii si sa-si pupincureasca sefii. Analiza taioasa facuta de presedintele Tribunalului Timis

In randurile pline de revolta pe care le asterne pe pagina sa de Facebook, Adriana Stoicescu apeleaza la un termen aparte cu care ii numeste pe cei ce fac reguli impotriva credintei: Progresistulgleznuţegoale.

„De prea mult timp ne amăgim că trăim.
Suntem actori într-o piesă de teatru absurd, jucată de amatori, cu trac, în faţa unui public imaginar
Într-o sală abandonată, cu scaune rupte şi dezmembrate.
Cortina cândva de un roşu aprins, azi este ferfeniţă, mâncată de molii.
Uşile se ţin cu greu în balamale, iar poarta de intrare, cândva impozantă, este ruginită.
O butaforie.
Asta este România azi.
Este greu să înţeleg, ca om crescut într-o altă lume, cum am putut ajunge aici.
O lume în care cartea a devenit cel mai aprig duşman.
Devenim o ţară în care cultul pentru gunoi cucereşte redută după redută.
Maldăre de cărţi aruncate, cu sete, când, pentru generaţia mea, cărţile erau tot: refugiu, liman, calea spre lumea pe care ne-o doream.
Cum cititul a devenit o ruşine, o îndeletnicire ridicolă, e lesne de înţeles că cei care azi ne ţin lecţii de morală nu realizează că omenirea se îndreptă spre un final nedemn.
Progresistulgleznuţegoale nu ştie, pentru că nu are de unde, că ceea ce face el a fost inventat demult.
Avântul lui, de a da jos tot ce nu înţelege sau tot ce urăşte, l-au avut şi comuniştii.
Din fundul unei lumi cândva elegante au apărut oamenii noi.
Proletcultiştii.
Ei doreau să formeze cultura proletară, sovietică, cea care respinge întreaga moştenire culturală a trecutului.
Ideile lor? Cultura veche nu este utilă poporului. Operele artistice urmau să fie inspirate numai din procesul de producţie reflectat simplist şi mai ales vulgar.
Nimic nou sub soare, deci. (Nici la asta măcar nu se pricep, să inventeze o forma nouă de pseudo viaţă..)
Diferenţa între ei? De formă.
Fondul este acelaşi.
Ura.
Imensă, profundă, împotriva a tot ce nu înţeleg. A tot ce arată altfel, gândeşte altfel.
Comuniştii inculţi, murdari, agresivi, dornici să răstoarne o lume pe care nu au avut-o niciodată, au perfecţionat un mecanism de represiune menit să distrugă tot ce li opune .
Lumea pe care ei nu o înţelegeau şi o urau era lumea oamenilor culţi, manieraţi, muncitori.
Lumea bunului simţ şi al respectului.
Lumea educaţiei.
Mai presus de orice, acum ca şi atunci, omul nou trăieşte pentru a-L urî pe Dumnezeu.
Pentru că şi ei au făcut la fel. Au închis întâi bisericile. Apoi le-au demolat.
Au închis preoţii. Apoi i-au ucis.
Au obligat o naţiune să se întoarcă cu spatele către Dumnezeu şi să privească doar spre viitorul luminos al unei lumi absurde şi ridicole, dacă nu ar fi fost clădită pe morţi.
Credeţi că omul modern poate inventa ceva?
Omul nou al comuniştilor a făcut deja totul. Cel de azi poate, cel mult, să adauge la crimă circumstanţe atenuante noi, adaptate internetului.
Ura faţă de Dumnezeu este motorul lumii noastre.
A voastre, de fapt.
Mă bucur că sunt muritoare.
Trag nădejde că voi petrece o parte din veşnicie cocoţată pe un nor, cu un pahar de vin de Miniş, povestind cu Petrică Pordea despre cum a pierdut Nole un meci cu un necunoscut… ascultând Adagio al lui Albinoni (da, ştiu, sunt elitistă).
În timpul acesta….omenirea, scăpată definitiv de povara Divinităţii, va fi cu adevărat fericită.
Sau?”, scrie pe pagina sa de Facebook Adriana Stoicescu, presedintele Tribunalului Timis.

CITESTE SI: Din mormant ma voi intoarce si voi urla la voi. Voi spune adevarul si voi pune degetul acolo unde va doare. Mesaj dur al presedintelui Tribunalului Timis 

CITESTE SI: ‘Romanul va astepta restartul pe malul marii, cu o bere in mana, scuipand seminte ‘pa’ langa cosul de gunoi’. Sefa Tribunalului Timis, revolta in fata unei natii devenita ‘o gluma a istoriei’ 

CITESTE SI: Tara in care suprema valoare a celor putini e casa din Monte Carlo, iar a celor multi e painea de pe masa. Sefa Tribunalului Timis despre Romania abandonata si la fel de ‘goala’ precum bisericile azi 

CITESTE SI: Producem pe banda rulanta golaneala, smecherie ieftina si combinatii, iar acum ne miram de ce e in spitale. Presedintele Tribunalului Timis, o radiografie a Romaniei desculte, in Saptamana Mare 

CITESTE SI: ‘Suparat pe om, Dumnezeu a ales anul acesta sa nu il viziteze de Pasti’. Sefa Tribunalului Timis, despre coronavirusul care nu va schimba nimic in oameni 

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Și când te gândești că această femeie hotărăște destine !!😳

    • F. Bine spus, aceasta parvenita decide dreptatea pentru oameni….sau nu.
      Cate decizii strambe vedem luate de judecatori…si cate nu le vedem – o tagma de judecatori crescuti de comunisti ( da, exact), si care reprezinta cea mai CORUPTA bresle din tara.
      Doamne fereste sa si nevoie de dreptate intr-un tribunal – se va decide in favoarea celui/celei care are putere si bani. Din liga asra face parte si aceasta moralista de doi bani.

      • Ma vietate agramata, dupa cum scri vad ca are dreptate in ceea ce priveste cultura unora ca tine.

        • ,,Scri” tu corect, berbec cu ifose de hintelijent ! 🤣🤣🤣🤣

    • Si cand ma gandesc ca nu ai sosete…comentatotule…

  2. Femeia asta n-are ce face? Din cand in cand ne „canta” niste baliverne de-ale ei. Ea este judecatoare? Este presedintele Tribunalului Timis? Ea nu stie ce este libertatea de gandire?Ea nu intelege ca fiecare fiinta umana are – acum, doamna-nu pe vremea comunistilor- dreptul sa gandeasca ce vrea el despre lume si societate. Singurul lucru ce ce i se cere fiintei umane e ca prin actiunile sale sa nu deranjeze pe celelalte cu care vine in contact. Cu ce va deranjeaza ( doamna?) libertatea gandirii ? La urma urmei a credintei? Nu vedeti cat sunteti de absurda? Ii tavaliti pe comunisti-merita-, dar d-voastra ati primit o buna parte din educatie in acele vremuri, s’apoi ati vrea ca toti -mai ales „tinerii astia care nu citesc si arunca cartile la gunoi”- sa va asculte pe d-voastra? Cu ce drept le cereti acest lucru? E problema lor in ce cred. Sa stiti doamna ca eu am fost educat in credinta crestina, ca n-am lipsit o duminica de la biserica- asta pe vremea comunistilor pe care ii infierati cu manie „intelectuala”, si cu toate acestea sunt profund dezamagit de modul in care se comporta oamenii bisericii, acum, cand nu le este ingradita deloc libertatea religioasa. Ce cauta religia la scoala? Ce treaba are biserica -oricare ar fi ea, dar mai ales cea ortodoxa- cu problemele statului? De ce le sunt mai dragi banii decat sanatatea oamenilor? ( Din aceleasi motive pentru care d-vostra va plac mai mult barbatii decat adevarul). Ea trebuie sa-si pastoreasca „turma” si mai ales s-o indrume si educe intr-o moralitate crestina. Aceasta se poate face cel mai bine la biserica, nu la scoala. Si slava DOMNULUI, au timp destul. Ar degreva comunitatile de niste cheltuieli suplimentare . Din pacate nu-i asa! Iar d-voastra n-ati inteles nimic!

    • Foarte bine punctat

    • Oltene ..ghitza,,,,,fa,, ii spui ma-tii,nu unei doamne .NU aici in Banat..In general nu prea sunt de acord cu ea,dar aici m-a uns pe suflet. Generatiile astea ,,noi,, de analfabeti functional care traiesc in telefon,ar trebui sa isi scoata capetele din lumea virtuala si sa vada ca pica tot in jurul lor.
      Dar..nici o sansa.
      Felicitari pentru analiza doamna.

  3. 😳😳😳😳😱🙄🤣🤣👍👍 Elitistă PSD-ISTĂ 🤣🤣🤣🤣🤣

  4. Vai, da’ nu mai incetati odata cu cucuveaua asta!?

  5. fa judecatoareo (cu amant urmarit penal si…fugit). bag seama ca esti prea proasta ca sa intelegi: nimeni nu are nimic impotriva credintei ci impotriva religiei in general si impotriva popalailor nehaliti si a BOR in special. credinta nu este egala cu religia! am tot respectul pentru omul credincios…si eu sunt unul dintre acestia, dar mi-a sila de habotnici, de pupatorii de moaste de majoritatea popilor. de c e nimeni din BOR nu merge la TV si sa indemne oamenii sa doneze sange si plasma? pentru ca asa ar recunoaste ca EI nu sunt infailibili, ca apa lor sfintita e buna sa te speli la cur cu ea.
    in orgoliul si lacomia lor nemarginita sunt dispusi sa lase mii de oameni ca sa moara.
    ce zici de asta „judecatoareo”…
    esti o ipocrita……..

    • Oltene ..ghitza,,,,,fa,, ii spui ma-tii,nu unei doamne .NU aici in Banat..In general nu prea sunt de acord cu ea,dar aici m-a uns pe suflet. Generatiile astea ,,noi,, de analfabeti functional care traiesc in telefon,ar trebui sa isi scoata capetele din lumea virtuala si sa vada ca pica tot in jurul lor.
      Dar..nici o sansa.
      Felicitari pentru analiza doamna.

  6. Mai răsfirați băieți…😀

  7. Eternele cozi ..!

  8. Gargara cu pioneze !

  9. Ce umed e, afară 🙂
    Javra!

    • Roibule,vezi ca iti ingheata gleznutzele,ca e umed afara…javra…

  10. Bine, bine, dar de ce nu se publică și meandrele raționale și emoționale ale vreunui psihopat-sociopat, necondamnat să judece firea bipedă? Pentru că în fața dilemei, glezne fără șosete sau cuie în eprubete, aș alege oricând laba goală a maimuței. Pisică

  11. Ar fi de interes oare la evaluarea psihologica aferenta postului aceste epistole ?

  12. ..o nefericita!

  13. sa spuna si ceva despre baiatul lovit de tunisianul care s-a luat de sotia unui timisorean si care se judeca azi