Peste 100 de medalii aduse de sportivii e la Politehnica Timișoara în vitrina clubului în 2025. FOTO

TIMIȘOARA. Anul 2025 a fost unul prolific pentru sportivii de la Politehnica Timișoara. Sportivii au adus 123 de medalii din competițiile naționale și internaționale, atât în sporturile individuale, cât și în cele pe echipe.

CITEȘTE ȘI: Caius Debucean s-a întors la UPT, ‘unde a început totul’, iar acum reușește să-i inspire și pe alții

Numărul distincțiilor este unul record pentru clubul universitar, care a împlinit 104 ani de existență.

Nouă dintre podiumuri au fost obținute pe plan internațional. La Campionatul European de Biatlon, Triatlon și Laser Run, care a avut loc în Antalya, Turcia, între 2 și 10 noiembrie, Politehnica Timișoara a demonstrat, încă o dată, că are cea mai bună secție de pentatlon modern din România. Au fost câștigate opt medalii – două de aur, trei de argint și alte trei de bronz.
Un alt succes „extern” a fost înregistrat la Campionatul Balcanic de atletism, desfășurat în capitala Serbiei, Belgrad. Gabriel Voicu și Mario Dobrescu, ambii legitimați la Poli, au făcut parte din echipa de ștafetă a României, la 4×400 de metri, și au câștigat medalia de bronz la mijlocul lunii februarie a acestui an.

Performanțe la competiții naționale

Pe plan intern, Politehnica Timișoara a cucerit nu mai puțin de 114 medalii – 42 de aur, 35 de argint și alte 37 de bronz. Dintre acestea, 76 au fost obținute la campionatele naționale(26 de aur, 23 de argint și 28 de bronz), iar alte 36 la întreceri de cupa României(15 de aur, 12 de argint și opt de bronz).

Cea mai bună performantă secție de pentatlon modern din România

Și anul acesta, Politehnica Timișoara a demonstrat că are cea mai performantă secție de pentatlon modern din țară. Întrecerile naționale au fost dominate cu autoritate de sportivii alb-violeți pregătiți de Gyula Gallovits, care au adus 39 de medalii orașului de pe Bega, dintre care 17 de aur, 14 de argint și opt de bronz. Performanțele lor au fost completate de prestațiile de la Campionatul European de Biatlon, Triatlon și Laser Run, menționate mai sus.

Atletismul, secția cu cele mai multe medalii
Ca număr de medalii, a doua cea mai performantă secție a fost cea de atletism. Alergătorii de la Poli au urcat pe podium de 28 de ori și au câștigat 12 medalii de aur, șase de argint și alte 10 de bronz. Din totalul lor, 22 au fost obținute la campionatele naționale, iar alte șase la Cupa României. Daniel Chirilă este coordonatorul secției de atletism.

Scrima, cu medalii și performanță organizatorică
În 2025, Timișoara s-a aflat încă o dată pe harta mondială a scrimei. Noua bază sportivă a Universității Politehnica, aflată pe Aleea Ghirodei, a fost inaugurată cu două turnee-satelit de Cupă Mondială, care i-au adus pe malurile Begăi pe unii dintre cei mai buni floretiști din lume. Apoi, CSU Poli a fost inclusiv gazda Cupei României, într-un an în care scrimerii de la Poli au cucerit 18 medalii – trei de aur, șapte de argint și opt de bronz. Livius Buzan este cel care coordonează secția de scrimă.

Canotajul – 16 medalii

Pentru secția de canotaj a Politehnicii Timișoara a fost un an 2025 cu 16 medalii – cinci de aur, șase de argint și cinci de bronz. Dintre acestea, 14 au fost câștigate la campionatele naționale, iar două la Cupa României. Reamintim faptul că, în a doua parte a lunii noiembrie 2025, Timișoara a găzduit Campionatul Național de fond la canotaj, competiție organizată de Federația Română de Canotaj în parteneriat cu CSU Politehnica Timișoara. Ecaterina Calapiș este coordonatoare secției de canotaj.

An important și pentru natație

A fost un an încărcat și reușit inclusiv pentru înotătorii alb-violeți. În vară, secția coordonată de Sabin Avram a avut parte de un cantonament intens, de două săptămâni, în Croația, după ce, anterior, s-a aflat la startul competiției Trofeo Settecolli, una dintre cele mai importante din Europa, disputată într-unul dintre cele mai renumite complexe sportive de natație din lume – Foro Italico. Anul 2025 a fost încheiat cu 10 medalii – cinci de aur, una de argint și patru de bronz. Înotătorul Emil Dăncăneț a fost în 2025 laureat al premiului „Excelență în Sport”, primit în cadrul Galei Premiilor de Excelență UPT 2025.

Sporturile de echipă
Handbaliștii de la Poli au terminat anul 2025 pe locul secund în Divizia A, seria C, la două puncte în spatele liderului CSM Oradea. A fost un an în care echipa alb-violetă a câștigat medalia de argint la Campionatul Național de handbal pe plajă.

Totodată, 2025 este anul în care baschetul feminin din Timișoara a revenit prin CSU Politehnica în elita din România după o pauză de mai mulți ani. Echipa antrenată de Dan Zenobiu Ionescu este una dintre cele mai puțin experimentate din Liga Națională, formată în cea mai mare parte doar din tinere studente în orașul de pe malurile Begăi.

La volei feminin, Poli evoluează în Divizia A2, seria Vest, iar meciurile de pe teren propriu sunt disputate în sala din zona Circumvalațiunii. Lotul este format din jucătoare care provin din zona Timișoarei, coordonat fiind de Cerasella Șerban. Reprezentantele secției nu au rămas datoare la capitolul medalii. Două dintre ele, ambele de bronz, au fost câștigate la volei pe nisip, una la Campionatul Național, iar cealaltă în Cupa României.

Anul 104 pentru sportul politehnist
Cele 123 de medalii naționale și internaționale câștigate de sportivii alb-violeți, competițiile interne și cele de talie mondială organizate de CSU Poli, încununează un moment în care s-au împlinit 104 ani de sport la Politehnica Timișoara. Performanțele clubului au depășit granițele României și au readus prestigiul unui oraș obișnuit cu performanțele sportive.

Sportivii noștri s-au autodepășit în 2025 prin performanțele pe care le-au obținut. Am reușit să menținem trendul ascendent și să doborâm recordul de 91 de medalii de la finalul anului 2024. Absolut toate medaliile sunt valoroase, iar în spatele fiecărei performanțe sunt zeci, sute de ore de muncă, nu doar ale sportivilor, dar și alte antrenorilor. Suntem la finalul unui an în care am fost din nou aproape de comunitate și am făcut diferența în sportul din România prin acțiunile și competițiile pe care le-am organizat. Sportul a fost mereu important la UPT, iar în 2025 am împlinit 104 ani de tradiție neîntreruptă. Le mulțumesc conducerii Universității, Consiliului Județean Timiș, Primăriei Timișoara și tuturor celor care ne-au fost alături și care ne însoțesc în misiunea noastră de a duce sportul de la Poli acolo unde-i este locul, pe cele mai înalte culmi. Sărbători fericite!”, spune Adrian Tal, directorul CSU Politehnica Timișoara.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știrecontactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.