Parcare inteligenta, pe verticala, in centru, la Timisoara. Cand ar putea fi gata

TIMISOARA. In 2012, la scurt timp dupa ce a castigat fotoliul de primar al Timisoarei, Nicolae Robu ii anunta pe timisoreni ca in anul 2013 vor avea prima parcare supraterana pe verticala, de tip Smart Parking.

Sunt constructii gata facute, doar se monteaza pe platforma de beton: ai venit cu masina, ai apasat pe buton si ti se da un tichet. Masina este dusa intr-un loc liber si se vacanteaza locul de jos pentru urmatoarea. La anul veti vedea asa ceva in Timisoara, cel putin una va fi gata in 2013″, anunta in octombrie 2012 primarul Nicolae Robu.

CITESTE SI: Adio parcari ecologice in Timisoara! La anul vom avea Smart Parking, promit reprezentantii Primariei Timisoara

Cateva luni mai tarziu, in aprilie 2013, tot Nicolae Robu anunta ca ridicarea de parcari pe verticala nu mai reprezinta o prioritate pentru Timisoara.

Noi am luat decizia sa nu mai construim, nu desfiintam niciuna dintre cele construite (ecologice, n.r.), le vom intretine corespunzator si, cand vom avea alternative la ele, vom face altceva. Alternativa cea mai buna o reprezinta parcarile paletizate. Asta este ultima solutie pe plan mondial. Pe locul a 2 masini poti realiza pe verticala o parcare pentru 12 masini si poti sa dai acelei constructii orice aspect vrei”, spunea primarul Timisoarei in octombrie 2012.

Aceste sisteme de parcare sunt insa destul de scumpe, iar edilul Nicolae Robu si-a dat seama brusc ca nu… reprezinta o prioritate pentru Timisoara.

Una, ca model, o vom avea in 2013. Nu o vom avea in prima jumatate a anului, pentru ca nu este aceasta o prioritate. Ne dorim sa modernizam orasul, as vrea ca in 2013 Timisoara sa aiba un exemplar de Smart Parking, dar nu in aceasta prima jumatate a anului, cand dam drumul la o multime de proiecte europene si cand avem nevoie de bani pentru a sustine aceste proiecte in primele lor etape. Dupa aceea, vor veni rambursarile si vom sta mai bine cu banii”, a explicat atunci Nicolae Robu.

CITESTE SI: Smart Parking in locul parcarilor ecologice din Timisoara? Primarul Nicolae Robu despre parcarile pe verticala: Nu e aceasta o prioritate!

In decembrie 2013, Nicolae Robu se razgandeste si ne mai face o promisiune.

In 2014 vom avea parcari supraterane. In momentul in care parcarea de la Bega va scapa de procese, acolo incercam sa facem un smart parking. Masina va urca pe verticala si va face loc alteia, prin introducerea unui card. Facem pe un sistem de finantare de credit furnizor. E mai greu de explicat. Vrem un partener care in regim credit-furnizor sa vina cu finantarea si sa ne asigure o perioada de gratie, de exemplu 2 ani, in care sa nu platim nimic, astfel incat in 2 ani, exploatand parcarea, sa putem plati rata pe anul 3. In continuare facem incasari sa platim parcarea pe perioada urmatoare. Astfel efortul nostru va fi foarte redus. In cea mai mare parte facem rambursarea din banii de pe acea parcare. Costurile: intre 15 mii – 20 de mii de euro pe loc de parcare. Nu stim cate etaje va avea. Sunt parcari ca in Japonia si Coreea de Sud. Am aflat prima data de la coreeni de aceste parcari„, a spus in decembrie 2013 Nicolae Robu.

Aceste parcari sunt foarte scumpe, nu merita sa le faci pe banii tai. Sunt avantajoase ca se poate face si publicitate de jur imprejur si se pot scoate bani si din asta. Se pot da in functionare in maxim 2 luni„, a adaugat atunci edilul.

CITESTE SI: Nicolae Robu promite, din nou, parcari pe verticala, ca in Japonia si Coreea de Sud, anul viitor, la Timisoara. Ne-a promis una si pentru 2013 si nu s-a intamplat

La 6 ani distanta de acel moment, si alti 30 de cand municipalitatea nu a reusit sa amenajeze nici macar o singura parcare mare in centrul Timisoarei, primarul scoate din sertar proiectul, il sterge de praf si se intoarce la planul Smart Parking.

In ultima sedinta de plen, vineri, le-a cerut consilierilor locali sa-si dea acordul pentru o rectificare de buget. 50.000 de lei au fost alocati pentru intocmirea documentatiei necesare pentru pentru o nouă parcare la Timisoara. Suma totala alocata pentru noua parcare ar ajunge insa la 7.550.500 de lei. Parcarea inteligenta pe verticala ar urma sa fie amplasta in zona centrala, dar nu are inca un loc stabilit.

Am facut o rectificare de buget si cu aceasta ocazie am considerat ca e oportun sa asiguram o prevedere bugetara care sa ne permita sa amorsam procedurile pentru realizarea unei parcari inteligente multinivel in partea centrala a orasului. Nu am stabilit inca exact locatia, pentru ca aici trebuie sa ne confruntam cu cei ce ne dau avize. Nu ne trebuie suprafata mare ca vrem sa mergem pe verticala. Avem variante, in interiorul inelului 1… Am prevazut un total de 7.550.000 de lei pentru parcarea asta, dar sunt credite de angajament. Noi acum pregatim lucrurile si dam drumul la licitatie si pe bugetul de 2020 creditele de angajament vor fi onorate.„, a declarat primarul Nicolae Robu.

Primarul a explicat iarasi cum va arata viitoarea parcare.

Sunt numite smart parking pentru ca sunt concepute sa functioneze in felul urmator. Sunt niste structuri modulare multinivel, desfasurate suprateran, dar sunt si cazuri cand sunt si sub si suprateran, dar noi mergem pe varianta suprateran. Se vine cu masina intr-un loc de primire si iesire din parcare. Soferul nu are decat sa apese pe un buton, sa ia un tichet, sau sa foloseasca un card, dupa care lasa masina si pleaca. Totul dureaza cateva zeci de secunde. Sistemul automat ia masina, o duce undeva pe verticala, unde este cel mai potrivit loc liber de ocupat in acel moment, iar cand cel care si-a lasat masina acolo vine sa o ridice apropie tichetul sau cardul de un cititor, sistemul ii aduce masina, el urca si pleaca„, a spus vineri primarul Nicolae Robu.

Edilul a si dat un un termen pana la care noua parcare supraterana a Timisoarei ar putea sa fie gata.

Vrem sa o avem gata la anul, sa o inauguram la anul, undeva prin luna mai„, a spus Nicolae Robu.

Ramane de vazut daca macar de data aceasta planul vechi de ani de zile se va transforma in realitate.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Cineva l-a invatat (gresit) pe Nicolae Robu, ca un lant nesfarsit de stiri despre intentii de realizari edilitare, ii garanteaza un nou mandat. S-ar putea anul viitor sa aiba o surpriza neplacuta…
    In chestiunea acestei parcari, din dorinta de-a marca inca o viitoare realizare, vorbeste despre ea ca si cand ar fi deja antamata, doar ca inca NU EXISTA TERENUL adecvat construirii, cu racorduri potrivite la strazile din jur. Adica a pus caruta in fata boilor…

    • Sirul nesfarsit de promisiuni poate ajuta la unii, dar votul intr-un singur tur, pus la punct cu fostii colegi si mari proprietari de primarii din USL sigur ajuta.

  2. Inainte de 1990 Electrotimisul folosea depozite pe verticala (se depozitau materiale)fabricate la UMT si proiectate la ICSITUMMR Timisoara.
    Care e noutatea ?
    Stirea asta e ca si aceea ca s-a descoperit apa termala cind se construia podul Michelangelo.In Timisoara nu mai sunt timisoreni ?

  3. Nici macar nu mai poti sa ramai cu gura cascata cand afli ce poate sa debiteze un… primar, sau cum sa-i spui ?!
    E tot mai clar ca ne considera tampiti pe toti !
    Dar cel mai grav e ca noi ii permitem sa ne ia de tampiti. Dar oare pana cand ?

  4. Imi „place ideea parcarii inteligente” ( Smart Parking), cu „apasarea butonului”, dar imi pun intrebarea: in cazul a 400 vehicule parcate, din care (sa zicem la ora 16.oo) cu accesare „aproape simultana (timp finit, de 3 – 8 minute)” pentru – sa zicem 10 vehicule parcate – regim de scoatere sau / si 10 vehicule doritoare de parcare – regim de accesare a locului de parcare, care va fi timpul de asteptare??? Sau vor exista prioritizari si unii vor sta 2 minute altii 60 de minute????
    Si daca se opreste tensiunea???

  5. Completare la postarea mea de mai sus.
    Totul automatizat.Este o bagatela la nivelul anilor 90.

  6. Sifonaria Robu merge in continuare cu bani publici caaaat cuprinde.
    7.550.500 de lei ca sa faci o monstruoazitate in centrul orasului.
    Costurile: intre 15 mii – 20 de mii de euro pe loc de parcare.
    Adica, un loc de parcare costa cat o masina?
    Iar a aparut masina de tzepuit timisorenii. ca semafoarele „”inteligente”” care sunt de fapt doar sincronizate cat de cat… Ceva ce se facea si prin anii ’70.

  7. Și moș Crăciun ala de 120 de kilograme intra pe horn în case cu tot cu sac. Ba mai încape și mașini, motorete, trotinete. La mine în zona a mai făcut retardatul și anii trecuți parcări mega etajate. Foarte frumos. Poți parca elicopterele și tractoarele din capul senilului sclerozat.

  8. Au trecut 7 ani de cand este primar fara o parcare in centru. Crede cineva ca o va face in 7 luni ???

  9. Cand primarul zice despre un obiect ca e „inteligent” ma tem de ce e mai rau.

  10. Pacat ca DNA-UL doarme pe banii noștri.

  11. O sa fie gata cand o sa fie si restul de parcari gata, niciodata. Vrabia malai viseaza.

  12. Refuz să mai citesc aberațiile primarului.
    M-am săturat, mi-a ajuns!

  13. Am mai spus de nenumărate ori, primăria nu are nici o locație în centru pentru a construi o parcare. Singurul loc a fost in spate la Bega dar maimuța albaneză la făcut cadou la un șpriț fraților Cristescu. Mai este cel de peste drum de hotel Timișoara dar aparține CJ iar pacaliciul Dobra pur și simplu nu a vrut să facă nimic cu toate că ar fi fost mina de aur pentru ei. A mai rămas Piața 700 pe terenul căreia sar putea usor construi o parcare de cel puțin 800 de locuri și să organizeze și piața la demisol. În rest este vrăjeală obosită.