Noutati :

Misiunea economica timiseana la Salonic, succes al relatiilor de afaceri romano-grecesti

14 iunie, 2018 - 01:00 PM
Autor: Redactie      
Categorie: ECONOMIC
0

CCIA Timiş a organizat, în perioada 5 – 12 iunie 2018, o misiune economică multisectorială în Grecia. Delegația de afaceri timișeană a fost formată din reprezentanți ai 10 firme membre, fiind condusă de Președintele Executiv al CCIA Timiș, doamna Florica CHIRIȚĂ. Scopul principal al evenimentului a fost întâlnirea cu reprezentanţii TIF HELEXPO Salonic, una din cele mai importante instituții din Grecia care organizează zeci de târguri internaționale anuale, pavilioane naționale în străinătate, conferințe și evenimente culturale și gestionează Centrele Internaționale de Expoziții și Congrese din Salonic și din Atena.


Delegația CCIA Timiș a avut parte de o primire extrem de călduroasă, fiind prezentă întreaga conducere a TIF HELEXPO: Anastasios TZIKAS – Președinte, dr. Kyriakos POZRIKIDIS – Director General și Vicky DALKRANI – Director.

Întâlnirea s-a născut ca urmare a misiunii economice a CCIA Timiş la Salonic, în august 2017, cât și datorită participării a numeroase firme timișene la târgurile internaționale sectoriale, organizate de HELEXPO la Salonic și Atena, la care agenții economici au beneficiat de gratuități și facilități prin Programul «Hosted Buyers» al Guvernului elen.

Discuțiile cu reprezentanţii TIF HELEXPO au vizat încheierea unui Acord de Parteneriat care prevede participarea pe bază de reciprocitate a firmelor românești și grecești la manifestări expoziționale în Grecia și respectiv Timișoara.
Documentul va fi semnat la Salonic, în luna noiembrie 2018, în cadrul Târgului Internațional de Turism, unde firmele timișene din domeniu au fost invitate să participe cu stand regional. Cu aceea ocazie, va avea loc și o întâlnire a conducerii CCIA Timiş cu reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Salonic, menită consolidării relațiilor economice și de afaceri dintre județul Timiș și regiunea de sud a Greciei.

Întâlnirea s-a încheiat cu un moment emoționant, prin înmânarea reciprocă de cadouri simbolice, între președinții celor două organizații.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor