
TIMIȘOARA. După o prima licitație ratată anul trecut pentru a găsi o firma care să se ocupe de reparații în clădirile deținute de Primăria Timișoara, municipalitatea mai face o încercare.
A crescut suma și a relansat procedura pentru a încredința lucrările.
Potrivit documentatiei, “Primăria Timișoara are în întreținere aproximativ 1406 imobile (locuințe), la care se adaugă spațiile cu altă destinație în număr de aproximativ 350, multe dintre acestea fiind într-o stare avansată de degradare“.
Speră să găsească un constructor care să asigure în următorii 4 ani reparații generale și de renovare, lucrări de instalații, de finisare, de izolare, la instalațiile de apă și electrice.
“Constructorul va execută lucrări de reparații curente, întreținere și în regim de avarie la toate construcțiile și instalațiile aferente imobilelor deținute de municipiul Timișoara“, se arată în documentația ce însoțește anunțul de licitație.
Valoarea maximă a acordului cadru pe 48 de luni este de 50.470.580,17 lei fără TVA, adică peste 12 milioane de euro cu TVA.
Firmele interesate își pot depune ofertele până în 22 iunie.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
Huuuooo Neamtul Spritz cu paradelel lui de dacii liberi
O sa schimbe termopanele de plastic alb de la demisol care sunt interzise pentru timișoreni la clădirile istorice?