Coșmar pentru șoferi pe cea mai tranzitată șosea din vestul României. Restricții de trafic o lună. Anunțul DRDP Timișoara

TIMIȘOARA. Șoferii vor avea nevoie de nervi de oțel pe drumul dintre Coșava și Coșevița, segment aflat pe cea mai aglomerată șosea din vestul țării. Muncitorii pornesc reparațiile pe acest sector.

CITEȘTE ȘI: Șantierul, deschis în forță pe Centura Vest Timișoara. Turcii au montat deja stația de betoane. FOTO

DRDP Timișoara anunță că începând de luni, 18 mai, și până în a două jumătate a lunii iunie, pe DN 68A, se vor desfășura lucrări la carosabil și se va circulă îngreunat, cu restricții.

Începând de astăzi, 18 mai, până în a doua parte a lunii iunie, pe DN 68A, între Coșava și Coșevița, km 49+829 – km 51+300, județul Timiș, se vor desfășura lucrări la carosabil, iar circulația se va desfășura îngreunat, cu restricții, atât ziua, cât și noaptea.

Lucrările, executate inclusiv pe timpul nopții, continuă programul de refacere a sistemului rutier desfășurat etapizat în ultimii ani pe DN 68A, între Margina și Coșava. Este vorba despre sectoare diferite de drum, nu despre intervenții repetate pe aceeași porțiune. În fiecare an s-a lucrat pe alte tronsoane, în limita sectoarelor care pot fi închise și refăcute în condiții de trafic intens.

În ultimii ani, DRDP Timișoara, prin firmele contractate, a realizat refacerea structurii rutiere pe câte aproximativ 2 km de drum/an.

Lucrările sunt necesare deoarece acest sector a fost construit în anii ’60–’70 pentru valorile de trafic de atunci, iar în prezent preia un trafic foarte ridicat, comparabil cu cel de pe autostradă. În aceste condiții, drumul are nevoie atât de lucrări periodice de întreținere, cât și de intervenții la structura rutieră. Din cauza configurației drumului și a traficului permanent, lucrările pot fi executate doar pe sectoare limitate, de maximum 2 km odată.

Echipele antreprenorului Drumuri și Poduri Banat vor lucra de luni dimineața până vineri la prânz. La finalul fiecărei săptămâni, utilajele și echipele se retrag de pe carosabil, iar circulația se va desfășura pe ambele sensuri. În zona șantierului vor rămâne însă restricțiile pentru drum aflat în șantier.

Pentru a evita aglomerația pe acest sector, șoferii pot folosi următoarele rute ocolitoare:

Ø Pe direcția Nădlac – București: A1 Nod Balinț – A6 Lugoj – DN 6 Lugoj – DN 6 Caransebeș – DN 68 Caransebeș – DN 68 Hațeg – DN 66 Hațeg – DN 66 Simeria – A1 Simeria sau A1 Nădlac – A1 Arad – A11 Arad – DN 7 Arad – DN 7 Ilia – A1 Ilia;

Ø Pe direcția București – Nădlac: A1 Ilia – DN 7 Ilia – DN 7 Arad – A11 Arad – A1 Arad – A1 Nădlac“, transmit reprezentantii DRDP Timisoara.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.