Grupul francez Decathlon investeste peste 15 milioane de euro intr-un magazin de echipamente sportive la Timisoara!

Unul dintre liderii mondiali de pe piata articolelor si echipamentelor sportive, grupul francez Decathlon, isi va deschide un centru comercial de specialitate si la Timisoara.

La aproape un an de la depunerea proiectului si a documentatiei aferente la Directia de Urbanism a Primariei Timisoara, unde s-a solicitat acordarea certificatului de urbanism, reprezentantii investitorului francez au trecut testul de seriozitate si la Comisia Economica a Consiliului Judetean Timis, care a autorizat inceperea constructiei.

In urma cu cateva  zile, membrii comisiei de specialitate de la CJT au aprobat inceperea constructiei pe un amplasament situat in Calea Aradului, in zona centrului comercial Selgros. La fel ca in cazul altor retaileri europeni care si-au deschis afaceri la Timisoara, magazinul Decathlon isi va astepta clientii intr-un sistem modular de hale ce va fi construit de catre compania Timcon. „Este vorba despre o investitie serioasa, se vor crea peste 50 de locuri de munca si, de aceasta data, nu va mai fi nevoie de un sens giratoriu construit din bani publici, ca si in cazul altor investitori care au venit la Timisoara”, ne-a informat unul dintre consilierii judeteni care si-au dat votul pentru Decathlon.

„Decizia operatorului francez legata de zona de amplasare a centrului comercial a fost influentata de faptul ca in Planul de amenajare a teritoriului Municipiului Timisoara se propune pentru zona de nord a orasului, in partea dreapta a Caii Aradului, functiuni comerciale si industriale, in conditiile in care in celelalte zone periferice ale orasului exista deja mai multe perimetre pentru care s-au elaborat si aprobat planuri urbanistice pentru spatii comerciale, de depozitare, showroom si locuinte. Amplasamentul este considerat unul favorabil atat din punctul de vedere al traficului si circulatiilor majore, cat si din punct de vedere urbanistic pentru functiunea propusa. In aceeasi zona se afla mai multe magazine de mari dimensiuni, un hipermarket si unul dintre cele mai populare centre de tip cash&carry din oras”, a precizat unul dintre arhitectii primariei care a lucrat in acest dosar.

Centrul comercial, cu cladirile aferente, ar urma sa fie ridicat pe o suprafata de peste 25.737 de metri patrati, din care peste 4000 de metri patrati vor fi alocati spatiilor de expunere a marfurilor si serviciilor, iar pe circa 10.000 de metri patrati vor fi amenajate 326 locuri de parcare. De asemenea, 4.035 de metri patrati vor fi donati Primariei Timisoara pentru realizarea cailor de acces.

O noutate absoluta pentru centrele comerciale de acest gen va fi zona rezervata reparatiilor de biciclete, schiuri, patine si alte echipamente de sport, dar si pistele si terenurile speciale pe care se pot proba acestea. Investitia totala este cifrata la peste 15 milioane de euro. Decathlon are magazine in peste 20 de tari din lume, iar in Romania a investit deja in Bucuresti, Cluj, Iasi si Brasov.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Articolul asta e o pauza intre stiri.

  2. FOARTE BUN MAGAZINUL AM VAZUT IN CLUJ AU PRODUSE DE CALITATE LA PRETURI DESTUL DE BUNE .

  3. in sfarsit apar si in tm…. ce bine!