TIMIS. Meci greu pentru CSC Dumbrăvița în turul al III-lea principal din Cupa României, pe terenul echipei de liga a III-a Viitorul Arad.
Gazdele au fost mai active în prima parte a întâlnirii. Larosa a ratat prima ocazie, mingea trimisă de el trecând puțin pe lângă bara porții timișene. Bădăuță a fost și el aproape de gol cu un șut de la mai bine de 30 de metri, dar portarul Mikloș a respins de la rădăcina barei. Același Bădăuță putea deschide scorul pentru arădeni cu 10 minute înaintea pauzei, când balșonul trimis de el a lovit bara din stânga porții timișene.
În minutul 41, Benjamin îl contrează mai tare pe Adam în careu, iar centralul Kopriva a arătat punctul cu var. Raoul Cristea a executat perfect, în dreapta lui Gârlea, iar Dumbrăvița a preluat conducerea.
Alb-verzii au început mai bine partea a doua și au ratat prima ocazie prin Ailenei, al cărui șut a fost respins de Gârlea. În minutul 64, același Ailenei a fost aproape să înscrie, când balonul trimis de el cu capul a fost respins în bară de portarul Viitorului, iar apărarea arădeană a îndepărtat apoi pericolul.
În ultimul minut regulamentar, portarul timișean Miklos a trimis greșit balonul exact în picioarele lui Gal, care a pătruns și a înscris pentru 1-1. Viitorul putea obține calificarea în al treilea minut de prelungire, dar Idrissu, în loc să trimită pe poartă, a pasat către Gal, dar balonul a ieșit în afara terenului de joc.
La 3 minute de la startul primei reprize de prelungiri, după un corner din dreapta mingea a ajuns la Panaite, care a trimis din marginea careului de 6 metri în plasa porții lui Gârlea. De aici, timișenii au controlat jocul, iar în minutul 118 au mai punctat o dată prin Nicolae Sofran. S-a încheiat 3-1 în favoarea Dumbrăviței, care se califică astfel în play-off-ul Cupei României, ultima fază înaintea grupelor.
„Un meci de Cupă pe care am încercat să îl tranșăm cât mai repede în favoarea noastră, dar din păcate am ajuns în prelungiri. Am început cu 9 jucători noi în formula de start față de meciul cu Reșița, pentru a le da tuturor minute și a ajunge și ei la un ritm de competiție. Din păcate, așteptam mai mult de la cei care au evoluat astăzi. Sigur, e importantă și calificarea, ne-am calificat în play-off, dar vă spun sincer că gândul meu era la meciul cu FC Bihor„, a spus după meci antrenorul Dumbrăviței, Florin Fabian.
Politehnica Timișoara primește Milanul din Banat. Dan Alexa: Normal, îmi doresc foarte mult să ne calificăm
A doua reprezentantă a Timișului în turul al III-lea al Cupei primește miercuri, de la 17:30 pe ACSM Reșița, grupare cu două victorii în primele două meciuri oficiale ale sezonului. Antrenorul Politehnicii, Dan Alexa, cel care a și antrenat gruparea din Valea Domanului, este conștient de forța rosso-nerilor, dar vrea să ajungă cu Poli în play-off.
„E un al doilea meci oficial, întâlnim un adversar tare, un adversar care se bate la promovarea în prima ligă, care au ca obiectiv grupele Cupei. Pentru mine foarte important e să încep să bag noii veniți în echipă, să se acomodeze, pentru că o să suferim la omogenitate. Au fost aduși jucători noi, e important să joace. Îmi doresc calificarea, normal, îmi doresc foarte mult să ne calificăm, doar că e un meci în care începe un proces pentru echipa noastră și pentru mine primordial e să fac ca între jucătorii noi și cei vechi să se creeze omogenitate pentru începerea campionatului”, a declarat Dan Alexa, antrenorul Politehnicii înaintea întâlnirii.
Alb-violeții nu se vor putea baza în acest meci pe Zurbagiu, care este accidentat.
Întâlnirea dintre Politehnica și ACSM Reșița va fi condusă de hunedoreanul Raul Bădărău, ajutat la cele două tușe de Casian Băla, din Arad, și George Suciu, din Câmpia Turzii.