Flavius Biea urca din nou in ring la Timisoara. Gala programata la finalul lunii aprilie

TIMISOARA. Flavius Biea isi pune la bataie centura IBA cucerita anul trecut dupa victoria cu argentinianul Juan Jose Velasco.

CITESTE SI: Politehnica Timisoara invinsa din nou de Suceava si eliminata din Cupa Romaniei la handbal 

De aceasta data, campionul va lupta pe teren propriu, in sala Constantin Jude, intr-o gala care va avea loc in 27 aprilie.
Deocamdata numele adversarului nu este cunoscut, dar cel mai probabil va veni tot din America Latina, iar meciul va avea 12 reprize.

In cadrul galei vor urca in ring si alte doua nume importante ale boxului romanesc, Claudiu Ienci si Mihai Nistor.

Ienci a debutat in boxul profesionist la doar 20 de ani cu victorie in fata lui Ionut Trandafir, chiar in gala in care Flavius Biea il invingea in urma cu aproape doi ani pe Ruben Villalba, la Timisoara. Claudiu Ienci a boxat si anul trecut, la Mioveni, cand Biea a trecut de Juan Jose Velasco. Atunci, Ienci l-a invins prin kncok-out pe George Mehedinteanu.

Un alt sportiv care vine sa lupte la Timisoara este Mihai Nistor, cel care l-a invins la amatori prin KO pe celebru Antony Joshua, in repriza a treia, in turul al treilea al Campionatelor Europene din Turcia, in anul 2011. Nistor are o poveste interesanta in nobila arta dupa ce a inceput boxul la 16 ani si multi cosiderau ca este prea tarziu pentru a realiza ceva. Totusi, la trei luni dupa ce si-a legat manusile pentru prima data, sportivul nascut la Podul Iloaiei a castigat titlul national la categoria grea. La profesionisti, Nistor are 7 victorii din tot atatea lupte, toate incheiate inainte de limita. Si Nistor a boxat in gala de anul trecut din Arges, cand l-a invins inainte de limita pe Geriso Aduashvili.

Va reamintim, Flavius Biea a devenit in 5 mai 2023 campion mondial, dupa ce a cucerit centura IBA la capatul meciului cu Juan Jose Velasco. El a devenit astfel al cincilea campion mondial la box al Romaniei, dupa Mihai Leu, Leonard Doroftei, Lucian Bute si Adrian Diaconu.

Flavius Biea a urcat ultima data in ring la inceputul lunii decembrie a anului trecut, cand l-a invins in Columbia pe David Benitez prin knock-out tehnic. in repriza a doua.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.