Copiii dispăruți în ultimii ani la Timișoara și în județ. Între ei un chinez, sirieni sau afgani. Polițiștii încă îi caută

TIMIȘOARA. Au dispărut de acasă, unii în drum spre școală, alții din adăposturi sau centre de plasament, cu sau fără motiv, și n-au mai putut fi găsiți.

CITEȘTE ȘI: Se ridică un supermarket în locul fostei fabrici de ciocolată Kandia de la Timișoara. Primul atelier de zaharicale din România, la un pas de prăbușire, a fost scos la vânzare

Vorbim despre copii din Timișoara ori din județ și nu numai, despre care nu se mai știe nimic de luni de zile ori chiar ani, însă familiile și polițiștii n-au încetat să-i caute.
Sunt pe lista de copii dispăruți întocmită de Poliția Română.

În toate cazurile, fotografiile de care dispun oamenii legii sunt, în cel mai bun caz, de la momentul dispariției, ceea ce le îngreunează misiunea de a-i descoperi, odată cu trecerea timpului.

De asemenea, informațiile despre acești copii sunt foarte puține și neactualizate, înălțime, greutate ori îmbrăcămintea pe care o purtau atunci când le-a fost semnalată dispariția.

Sunt deopotrivă copii români și străini, între care afgani, irakieni ori sirieni, ajunși în Timiș cu familiile sau grupuri de migranți.

De câteva zile bune este căutată ALEXANDRA BACI. De loc din Otvesti, fata are 16 ani și a dispărut în Timișoara în 12 februarie.
E atletică, are 1,65 m înălțime și 56 kg greutate, par blond și ochi căprui. În momentul dispariției purta blugi negri și pantofi negri.
Tot din Timișoara a dispărut CHEN JIAXU, un băiat chinez de 15 ani. A plecat în 6 octombrie anul trecut dintr-un centru de cazare din oraș.

Băiatul e slăbuț, are 1,50 m înălțime, 50 de kilograme, par negru drept, ochi căprui.

GABRIEL NEDA, de 17 ani, este căutat din februarie 2025. Atunci a fugit din Centrul de Primire în Regim de Urgență de pe stradă Căpitan Damșescu din Timișoara.

Are 1,70 m înălțime, 60 de kilograme, par negru și ochi căprui. Când a dispărut purta niște șlapi de casă albi, șosete negre, pantaloni gri și o bluza albastră. Are un tatuaj pe antebrațul stâng.

GHARWAL JAWAL AHMAD, un băiat de 14 ani, cetățean afgan, a fugit vara trecută, în 16 iulie, dintr-un centru de plasament din Timișoara.

Are 1,60 m înălțime, 50 de kilograme, par negru, scurt, și ochi căprui.

Un copil sirian de 16 ani, BLAND HASAN MADI, este și el căutat încă din iunie 2025.

Atunci, băiatul a plecat din Adăpostul de zi și de noapte pentru copiii străzii de pe strada Ioan Slavici din Timișoara.

Adolescentul are 1,70 m înălțime, 60 kg,

Din același adăpost, tot în iunie anul trecut, dispărea TALIB HUSSEIN MOHAMMED, un băiat irakian de 13 ani.

Are 1,60 m înălțime, 55 kg, e brunet și are ochi albaștri. Când a fugit era îmbrăcat cu pantaloni de trening negri, avea un tricou roșu și șlapi în picioare.

MASHUK ALI AHMED, un copil sirian, de 15 ani, a dispărut și el din Timișoara încă din noiembrie 2024.

Avea pe atunci 1,55 m înălțime, aproximativ 40 kg, par scurt șaten și ochi căprui.

Purta un tricou mov, pantaloni și încălțăminte de culoare neagră.

Un alt băiat sirian, OMER AISEM SULEIMAN, acum în vârstă de 14 ani, a dispărut tot din Timișoara în 1 noiembrie 2024.

Avea 1,60 m înălțime, cam 55 kg, par șaten și ochi căprui.

Era îmbrăcat într-un trening negru.

RAYAN RASHID RASHD, tot un copil sirian, acum având 13 ani, dispărea în aceeași zi de 1 noiembrie 2024 din Timișoara.

Avea 1,50 m înălțime, aproximativ 45 de kilograme, par scurt închis la culoare și ochi căprui.

Purta o bluza gri cu imprimeu, pantaloni și papuci negri.

Tot un cetățean sirian minor, MWHAMD SALAME, a fost dat dispărut din Timișoara în 21 octombrie 2024.

A plecat atunci dintr-un centru de refugiați. Avea 1,50 m înălțime, cam 50 kg, par șaten ondulat și ochi căprui.

În noaptea de 15 spre 16 septembrie anul trecut dispărea MARIA RALUCA MERJAN din Lugoj, de la sediul unei fundații la care era cazată.

Are 1,67 m înălțime, 60 kg, e atletică, are par șaten drept și lung și ochii verzi. Până atunci mai plecase de câteva ori.

DARIA AMALIA ERDELY, de 16 ani, a fugit în noiembrie anul trecut din Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă din Timișoara.

Are 1,60 m înălțime și 46 de kilograme. A mai plecat și în trecut.

Un alt băiat sirian, de 16 ani, MUHAMAD ARAS EZALDIN, dispărea din Timișoara în noiembrie 2023.

La acel moment avea 1,80 m înălțime și 65 kg. Când a dispărut de acasă purta un tricou gri și blugi închiși la culoare, încălțăminte neagră cu portocaliu, și avea asupra lui o borsetă.

FLORIN PETROVICI, un băiat de 17 ani, a fost dat dispărut în Ajunul Crăciunului anul trecut.

A plecat atunci din Centrul de Servicii Sociale Casa Andrei de pe strada Vulturilor din Timișoara. Adolescentul avea bilet de voie până la orele 19.00, dar nu s-a mai întors. Are 1,70 m înălțime și 65 kg.

În aprilie 2023, ANIȘOARA LINGURARIU era dată dispărută de familie în Timișoara.

Fata, care acum are 14 ani, era micuță și slăbuță, 1,45 m înălțime și cam 40 de kilograme.

Este brunetă și are părul lung pe care îl purta prins în coadă. Când a dispărut era îmbracată cu o geacă lungă roșie și pantaloni negri.

Pleca de acasă din Timișoara, în 23 august anul trecut, CERASELA LINGURARIU, o fata de 11 ani.

Are 1,50 m înălțime, 30 de kilograme, par șaten deschis și ochi căprui.

Era îmbrăcată cu o salopetă de blugi și un tricou alb.

Un alt copil, de 12 ani, DARIUS ALEX LINGURARIU dispărea din Timișoara în martie 2023, iar de atunci nimeni nu mai știe nimic despre el.

Avea 1,37 m înălțime, 30 kg. La acel moment purta un hanorac gri, tricou alb și pantaloni negri.

În aceeași zi din martie 2023 pleca de acasă din Timișoara și fratele lui mai mic, de 10 ani, COSMIN SERGIU LINGURARIU.

Avea 1,24 m înălțime și 24 de kilograme. Purta pantaloni negri, o bluza cu mânecă lungă și o vestă colorată.

O fată de 13 ani, DENISA BRIANA RĂDUCANU, pleca în octombrie anul trecut din Centrul de primire în regim de urgență din Timișoara.

Puțin după ora 5.00 dimineața, educatorii îi semnalau dispariția. Mai plecase și în trecut din centru. Are 1,50 m înălțime și 40 de kg greutate.

La începutul acestui an, în 2 ianuarie, dintr-o casă de tip familial din Găvojdia dispărea ADNANA GABRIELA PRISNEANU, în vârstă de 17 ani.

A avut bilet de voie până la orele 17.00, dar nu s-a mai întors în centrul de plasament. Are 1,57 m înălțime, 85 kg, ochi negri și par negru. Purta atunci o geacă bleumarin și pantaloni negri.

FLORENTINA ALEXANDRA TIFRAC de 17 ani a dispărut în 24 ianuarie anul acesta dintr-un centru al Direcției pentru Protecția Copilului Timiș.

Avea bilet de voie pentru câteva ore și nu s-a mai întors. Are 1,65 m înălțime și 56 de kilograme. Era îmbrăcată cu o jachetă bej, blugi și pantofi sport albi cu portocaliu.

 

Lista copiilor dispăruți și căutați de autorități în România poate fi consultată AICI.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. incredibil!

  2. Astea sunt știri importante! Și ar trebui mediatizate mai puternic.

  3. unde e lista cu pisici ?