CCIAT a gazduit un seminar cu tema „Anularea clauzelor abuzive in contractele de credit si leasing”

Pornind de la faptul ca, deseori, contractele de credit ale romanilor contin clauze abuzive care prevad comisioane de risc, dobanzi fixe care se pot modifica, dobanzi variabile care au variat numai in sens crescator in timp ce EURIBOR / LIBOR scadeau, sau dobanzi variabile calculate dupa indici interni si netransparenti ai bancilor si altele, Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timis, prin Centrul Enterprise European Network, in colaborare cu Casa de Avocatura Tundrea &  Asociatii, a organizat un seminar deosebite de interesant, cu tema „Anularea clauzelor abuzive in contractele de credit si leasing”.

„Este un seminar de informare a membrilor Camerei de Comert si nu numai asupra unor probleme din domeniul juridic. Acum doi ani, Camera de Comert a inceput un amplu program de informare a mediului de afaceri in problematica europeana, reglementari europene, finantari euopene, in toate domeniile de activitate. Acest amplu si diversificat program de informare si de documentare pentru mediul economic a debutat anul acesta cu cateva seminarii, atat in domeniul legislativ, juridic cat si in domeniul economic si in special in domeniul accesarii fondurilor europene. Astazi a avut loc acest seminar, pe care l-am organizat impreuna cu o casa de avocatura, se va continua aceasta serie a seminarilor de informare, atat in acest an cat si anul viitor.” a declarat Rodica Olinic, purtator de cuvant CCIAT.

La seminar au participat peste 20 de agenti economici care au pus intrebari la care au primit raspunsuri de specialitate.

„Conferinta aceasta da expresie unei probleme extrem de actuale pe piata romaneasca.  Contractele de credit si contractele de leasing care, din pacate, dau multa  bataie de cap atat persoanelor fizice care si-au dorit o casa sau o masina, cat mai ales companiilor mari care au contractat credite care sunt extrem de impovaratoare. Deocamdata, dreptul consumului ajuta consumatorul simplu in acest demers de a-si ajusta dobanzile si ratele pe care le plateste. Exista, la nivelul intregii Uniuni Europene, o politica si o strategie foarte clara prin care se desecretizeaza lucruri pe care acum cativa ani nu am fi crezut ca este posibil sa le desecretizam si anume mecanismele care stau la baza stabilirii dobanzilor bancare sau a ratelor  excesiv de mari pe care le platim la leasing. Probabil ca multi dintre noi au avut un credit  si s-au mirat de ce, de la o luna la alta, dobanda nu scade. De ce trebuie sa plateasca comisioane excesiv de impovaratoare. Si n-au inteles de ce … Acum s-a aflat.  In urma puzderiei de procese care se deruleaza in toata tara s-a aflat ca, din pacate, exista banci in Romania unde, uneori din rea credinta chiar, au fost stabilite dobanzi excesive,  dobanzi care au crescut  fara acordul celor care au imrumutat sumele respective si care au devenit impovaratoare. Multi oameni si-au pierdut bunurile sau afacerile din cauza acestor dobanzi. Din fericire exista o raza de speranta pentru noi toti. Uniunea Europeana, printr-o decizie istorica, este vorba despre cazul familia Kasler contra Ungariei, a dat dreptul instantelor de judecata sa anuleze clauzele considerate abuzive in contractele de credit si de leasing. Aceasta a fost baza de la care s-a pornit si care ne da dreptul noua, tuturor, sa ne chestionam si sa punem la indoiala contracte care le-am incheiat si care ne incurca. „ considera Dr. Av. Luminita Tundrea, Managing Partner SCPA Tundrea si Asociatii

In cadrul conferintei au fost prezentate cele mai des intalnite situatii in care firmele de leasing sau bancile abuzeaza de increderea clientului si modalitatile prin care acesta poate preveni astfel de probleme iar reprezentantii firmei de avocatura au raspuns intrebarilor adresate de participanti.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.