
TIMIȘOARA. Un proiect de regenerare urbană a fost repus pe tapet la Timișoara zilele acestea de primărie.
CITEȘTE ȘI: Imagini halucinante. Bătaie în tribune la un meci de handbal de junioare la Timișoara. VIDEO
Este vorba despre un plan prin care o zona din centrul orașului să fie transforme parțial într-una pietonală, plan care datează încă din 2015, din vremea când se apropia de final prima etapă de acest fel, care a dus la schimbarea la față a cartierului Cetate din care a fost scos traficul auto, lăsând loc promenadei și teraselor.
Într-o a doua etapă de pietonalizare, în proiectul Cetate 2, erau cuprinse alte 20 de străzi, între care și cealaltă porțiune din Augustin Pacha, respectiv o parte din Proclamația de la Timișoara, pe care le vizează acum primăria.
În ianuarie 2023, primăria, prin societatea din subordinea sa Timpark, contractul de documentații pentru intervențiile pe Proclamația de la Timișoara și străzile adiacente îl încredința firmei Planwerk Arhitectură și Urbanism din Cluj, aceeași care se ‘autoplagiase’ în studiile pentru Regenerarea Urbană din zona Traian, aceeași firma care a lucrat mai bine de 10 ani la PUG-ul Timișoarei, anulat în prima instanța.
Deși, conform contractului, documentația trebuia să fie gata în 5 luni, iată că, la aproape 4 ani distanță, studiile pentru „Reorganizare parcări și spațiu public Proclamația de la Timișoara” au ajuns, în sfârșit, la momentul aprobarii în Consiliul Local Timisoara.
Valoarea investiției este estimată la 63,5 milioane de lei cu TVA, adică aproape 12 milioane de euro, bani ce ar trebui cheltuiti de la bugetul local.
După aprobarea de către Consiliul Local a indicatorilor și a documentației DALI, când va avea banii, Primăria Timișoara ar putea demara licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor.
Se mută stația de tramvai din dreptul Hotelului Continental la Poșta Mare, dar și buclă de întoarcere pentru mașini din Piață Sf. Gheorghe. Apare o piațeta în spatele magazinului Bega. Dispar locuri de parcare.
„Pe strada Proclamația de la Timișoara, circulația tramvaielor se va menține, iar locurile de parcare vor fi reorganizate paralel cu strada între Piața Sfântul Gheorghe și strada Hector.
Tronsonul Piața Sfântul Gheorghe – Francesco Griselini va deveni pietonal, cu locuri de parcare și acces auto doar pentru riverani, aprovizionare și vehicule de intervenție.
Circulația auto dinspre Punctele Cardinale, pe tronsonul Luther – Hector, va rămâne neschimbată. Pe sensul opus, va fi amenajată o zonă shared space, cu trafic lent, în care mașinile și bicicliștii vor folosi aceeași bandă, cu prioritate pentru bicicliști.
Tronsonul Luther – Griselini păstrează zona shared space pe sensul de mers spre Griselini, iar pe sensul opus, bicicliștii vor avea o pistă velo dedicată, care se va conecta la cea existentă din fața Hotelului Continental.
La intersecția Proclamația – Griselini va fi amenajată o buclă de întoarcere pentru șoferi. De asemenea, stația de taxi va fi păstrată, iar stația de tramvai va fi relocată lângă Poșta Mare printr-un proiect separat.
Strada Augustin Pacha – porțiunea Proclamația de la Timișoara – Telbisz – devine o zonă pietonală și cu acces pentru biciclete și riverani.
Accesul auto pe strada Telbisz va fi permis în dublu sens, iar la intersecția cu străzile pietonale Carusso, Cantemir și Pacha va fi amenajată o piațetă urbană, unde șoferii vor putea să și întoarcă„, transmit luni reprezentanții Primăriei Timișoara.
Cu alte cuvinte, pe strada Proclamația de la Timișoara ar urma ca mașinile să nu mai întoarcă în bucla dinspre Piața Sfântul Gheorghe, iar parcările, acum oblice (în spic), să rămână mult mai puține și să devină paralele cu bordura.
Pe tronsonul cuprins între Piața Sfântu Gheorghe și strada Augustin Pacha dispare traficul auto existent, iar spatiul devine pietonal.
Pe tronsonul dintreEpiscop Augustin Pacha și strada Martin Luther (cea care leagă Punctele Cardinale de Hotel Continental, n.r.) se va asigura o banda de circulație cu prioritate pentru biciclisti.

Pe de altă parte, strategia urmărește eliminarea traficului auto și, implicit, a locurilor de parcare de pe strada Augustin Pacha, tronsonul cuprins între Proclamația de la Timișoara și Carol Telbisz. Aici, administrația vrea să planteze pomi și să pună jardiniere, iar pe stradă să circule doar pietonii și bicicliștii.
„Pe strada Augustin Pacha se va elimina traficul auto și banda velo dedicată, va fi introdusă vegetație prin plantări în sol de arbori, cu creștere finală de talie medie sau mare„, era prevăzut în documentație.
În schimb, pe strada Carol Telbisz, cea din spatele magazinului Bega, primăria va reintroduce dublul sens de circulație. Ceea ce înseamnă desființarea pistei de biciclete pentru a face loc mașinilor și redesenarea actualei parcări perpendiculară pe linia Parcului Civic, adică o reducere a numărului de locuri.
În capăt, la intersecția cu Carusso, se va amenaja o piațeta în care șoferii să poată întoarce.
În toată zona vizată de noua reconfigurare ar urmă să fie instalate bănci, coșuri de gunoi, jardiniere, rastele de biciclete, panouri de informare și elemente de signaslistică. Clădirile reprezentative vor fi marcate în pavaj prin piese speciale din piatră sau bronz cu informații istorice.
Și iluminatul public de pe aceste străzi ar urma să fie schimbat. Una dintre lucrări prevede demontarea stâlpilor existenți și plantarea unor noi stâlpi, moderni, cu cabluri în interior, cu corpuri de iluminat moderne, iar zonele ar urma să fie iluminate diferit, în funcție de utilitatea lor.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
Alta vrajeala Usr-ista cu care vor fhute banul contribuabililor