Noutati :

Vis devenit realitate! O romanca este numarul 1 in tenisul mondial. Bravo, Simona Halep

7 octombrie, 2017 - 11:16 AM
Autor: Daniel Neacsu      
Categorie: SPORT
0

Iata ca dupa ce Ilie Nastase a devenit primul numar 1 mondial, pe 23 august 1973, Simona Halep preia stafeta si pune din nou Romania la loc de cinste in tenisul profesionist mondial. Jucatoarea din Constanta, care pe 27 septembrie a implinit 26 de ani, va deveni de luni, lider mondial in circuitul feminin.

Astazi, in semifinalele de la Beijing, dobrogeanca si-a invins cosmarul din finala de la Roland Garros, in fata careia pierdea in marea finala de la Paris, desi avusese meciul in mana. Jelena Ostapenko nu a mai putut sa o opreasca insa si in acest turneu pe romanca, care s-a impus cu 6-2, 6-4.

Nu a fost insa un meci usor, chiar daca sportiva antrenata de Darren Cahill si Andrei Pavel a castigat la pas primul set, 6-2. In al doilea, romanca a facut prima break-ul, dar jucatoarea baltica a revenit, amintind putin de finala pe zgura de la Roland Garros. Simona insa s-a concentrat excelent pe finalul setului, pe care si l-a adjudecat cu 6-4

Simona, care inca nu are un titlu de Mare Slem in palmares, dar mai are timp sa-l cucereasca, are 15 turnee WTA in CV, insa doar unul anul acesta (Madrid), si se va lupta maine pentru al doilea. Romanca se apropie la 20.000.000 de euro castigate din tenis, 4 venind doar in acest sezon, cand se s-a calificat pentru a patra oara la rand la Turneul Campioanelor, care reuneste cele mai bune 8 sportive din anul respectiv.

24 de jucatoare s-au aflat pana azi pe locul 1 mondial in istoria WTA. Steffi Graf este lider all-time la acest capitol, cu 377 de saptamani petrecute in fotoliul de lider.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor