Noutati :

Sedinta in Consiliul Local: alesii voteaza noul pret al gigacaloriei, un nou regulament pentru cimitire si proiectul pentru pasajul de la Michelangelo!

24 octombrie, 2011 - 12:16 PM
Autor: Roxana Deaconescu      
Categorie: ADMINISTRATIE
4

TIMISOARA. Sedinta ordinara la Consiliul Local. Alesii vor decide daca la Timisoara se modifica sau nu pretul gigacaloriei si daca primaria acopera subventia pe care nu o mai da guvernul.

Fara capele de tip vila in cimitirele din Timisoara

Pe langa pretul de facturare al energiei termice pentru populatie, consilierii locali vor sa schimbe regulamentul de functionare al cimitirelor.

In mare parte, acesta ramane acelasi, singurele modificari care se fac avand repercursiuni mai mult asupra persoanelor de etnie roma care isi ingroapa mortii in cimitirele din oras. Hotararea de CL care reglementeaza functionarea cimitirelor din oras spune ca nu se mai pot ridica capele sau mausolee mai mari de 1,8 metri, dar si acestea din urma numai cu permis de la Directia de Patrimoniu.

In plus, se accepta constructii supraterane in cimitire mai mult pentru personalitatile marcante. Or, din luna aprilie a acestui an si pana in prezent 7 timisoreni au dorit sa construiasca astfel de capele.

Asadar, de marti, alesii vor sa interzica ridicarea de capele supraterane in cimitire, exceptie fiind in cazul personalitatilor marcante in caz ca se va cere aprobarea prin hotarare de consiliu local.

Cantatul in cimitirele din Timisoara va fi interzis!

O alta modificare din regulament se refera la acordarea de locuri de veci gratuite pentru timisorenii care au fost decorati pentru merite deosebite cu ordine ale Romaniei. In plus, mortii vor putea fi deshumati fara aviz sanitar dupa 7 ani.

Mai mult, persoanele aflate in stare de ebrietate, copiii de pana la 10 ani fara insotitor, cei care fac comert sau persoanele imbracate indecent nu vor putea intra in cimitirele aflate in administratia Primariei Timisoara. Consilierii locali vor mai interzice consumul de alcool si de seminte in cimitire, radiourile si casetofoanele, dar si… cantatul.

Regulamentul este valabil doar in cimitirele care apartin Primariei Timisoara: Cimitirul nr. 1 din Calea Lipovei – Cimitirul ortodox, Cimitirul Eroilor, Cimitirul Mixt, Cimitirul Saracilor – Cimitirul nr. 2 din Calea Buziasului, Cimitirul nr. 3 din strada Rusu Sirianu, Cimitirul nr. 4 din Bld. 16 Decembrie 1989 din Calea Sagului si Cimitirul nr. 5 din Calea Stuparilor.

CITESTE SI: Ungurii ne ard mortii! Incinerarea cadavrelor in Ungaria este mult mai ieftina decat in Romania

CITESTE SI: Primaria Timisoara intra cu buldozerul in cimitire! Va demola doua cavouri tiganesti pentru ca nu respecta limita de inaltime

CITESTE SI: De-a v-ati ascunselea printre morminte! Intr-un cartier din Timisoara se va amenaja un loc de joaca pentru copii peste cimitir!

CITESTE SI: Moartea… o scumpa! Mafia locurilor de veci si taxele uriase fac din inmormantare o necesitate de lux la Timisoara

Printre proiectele importante de pe ordinea de zi, alesii municipali mai trebuie sa aprobe si proiectul de amenajare a complexului rutier Zona Michelangelo, unde se va face un pasaj subteran. Proiectul a fost in sfarsit repus pe tapet, dupa mai bine de 6 luni de la primele discutii. Potrivit reprezentantilor Primariei, sensul de pe Bulevardul Parvan – Coposu va fi subteran, iar cel pe directia NS, care trece peste pod si merge catre strada Cluj va fi la nivel. Investitia s-ar ridica la aproape 70 de milioane de lei, bani europeni.

CITESTE SI: Promisiuni pe bani europeni! Vom avea pasaj subteran sub intersectia de la Termal si se va reabilita Podul Michelangelo

Un alt proiect se refera la statia de compostare a deseurilor pe care o va face Retim. Autoritatile locale au facut deja primul pas in acest sens si marti vor da in folosinta gratuita un teren de langa CET Sud catre societatea de termoficare. Plenul CLT are loc marti, incepand cu ora 15:00.

CITESTE SI: Retim va aduna gunoiul timisorenilor pana in 2039 si promite sa dea apa calda gratis in oras

CITESTE SI: Timisorenii se vor incalzi in doi ani de la gunoaie! Alesii locali au aprobat infiintarea unei noi societati care se va ocupa de furnizarea de energie prin incinerarea deseurilor!



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 4comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. e clara treaba ne scumpesc astia caldura ca atata stiu sa majoreze preturi

  2. Ce ne mai miram. Asta este administratia noastra performanta. Avem cel mai mare pret la gigacalorie din tara si vrem sa il mai scumpim. excelenta traba

  3. Ciprian Voin, nimic, nimic legat de pretul gigacaloriei ? Nu-i lasa sa o scumpeasca !!!

  4. Stati linistiti, ca nu se va scumpi gigacaloria! Nu-si permite Ciuhandu s-o scumpeasca acum in prag de campanie. Mai bine acopera subventia cu salariul lui, decat sa faca asta. Nu vi se pare logic?