Noutati :

Eu voi aseza prioritatile in mod realist! Interviu cu Grigore Trif, candidatul PRM la Primaria Timisoara

10 mai, 2012 - 10:43 AM
Autor: Anonim      
Categorie: ELECTORAL
7

Plecat intr-o cursa aparent sinucigasa, Grigore Trif candidatul PRM la Primaria Timisoara pare a fi gasit un culoar favorabil. Ultimul sondaj IRES l-ar credita cu circa 9% din optiuni, asta inainte de iesirea din cursa a eternului Ciuhandu. Cu o abordare ferma, profesionista si mult optimism Trif crede cu tarie in sansa lui si a echipei sale pentru Primarie.

Cum va fi campania?

Din punctul meu de vedere, furtunoasa. Am declarat-o, voi merge pe atacuri la persoana. Nu vorbesc un cuvant despre viata intima sau Doamne Fereste eventualele lor defecte fizice. Dar in rest…,,Dezveliti tot adevarul” vorba cantecului. Cum sa nu atac acele persoane care au adus Timisoara in situatia actuala? Pai nu persoanele au luat acele decizii, nu ele trebuie sa raspunda? Despre partide ce sa mai spun, fac schimburi intre ele, de nu le mai deosebesti. Orza, Robu, Noditi si mai ales Ciuhandu fiind lipsiti de idei si  de realizari, ar vrea o campanie “curata” de genul “La vremuri noi tot noi”. Nu o vor avea! Nu este nimic personal, dansii trebuie sa priceapa ca aceasta este regula jocului. Personal cred ca doar in acest fel ma pot impune. si mai cred cu tarie ca Timisoara are nevoie de un suflu nou pe care ei nu il pot aduce.

Totusi, ei formeaza podiumul actual al intentiei de vot…

De unde stiti? Din sondajele lor facute de sondori, eventual! Eu zic ca sunt sondaje trucate incepand de la modul in care pun intrebarile, lista de optiuni iar in final rezultatele se “ajusteaza” in favoarea celui care a platit. Se imbata cu apa rece si un bob de strugure. si mai este luna de campanie care va fi dura. Ei nu au anduranta mea. Se vor mari personalitati dar totul este spoiala. Nu au substanta in discurs, le lipseste orientarea cat despre hotarare, vointa si barbatie ce sa mai vorbim!
Sondajele sunt trucate, incepand de la modul in care pun intrebarile, in final rezultatele se “ajusteaza” in favoarea celui care a platit.

Chiar tuturor?

Sa-i luam pe rand: Orza se vrea “ fiul politic” al lui Ciuhandu, de 16 ani nu oboseste sa-si imite primarul. A reusit in ceea ce priveste lenea, lipsa de orientare si nehotararea. Spera in ajutorul “tatucului” in campanie. Daca Ciuhandu va fi chemat la Primaria din Karlsruhe pe motiv de “plata impozite case” (proprietati excedentare!), Orza fuge la sag la mamica. Facem un pariu? Daca Ciuhandu isi da jos barba mimetistul Orza face la fel?! Astia doi sunt ca in bancul din timpul comunismului: Daca la Moscova ploua la Sofia se deschid umbrelele. Robu o fi avand ceva talente stiintifice si de fotbalist (asta am vazut de 1000 de ori la emisiunea Tele U, platita din banii Universitatii) dar pentru functia de Primar se potriveste ca nuca-n perete. Aici trebuie anduranta, hotarare si reale cunostiinte economice. Fiind vorba de banul public el trebuie in primul rand controlat, cheltuit cu eficienta. Pana acum in Primaria Timisoara a fost un concurs de cheltuit banii. Nu conta cum si pe ce. Acest lucru trebuie sa inceteze. Crede cineva ca Robu este garantul acestui fapt? Timisorenii trebuie sa vada omul, calitatile lui si nu  conglomeratul politic care-l sustine. Robu vorbeste de proiecte, de realizarile lui. Eu voi vorbi si despre proiectele lor ratate, dar pe care s-au platit milioane doar pentru studii de fezabilitate. Am sa le cer tuturor mult bun simt.

Doctorul Noditi, pe care nu-l cunosc personal, pare un bonom, un om de onoare care accepta sacrificiul. A pornit cu stangul declarand ca in mandatul sau va moderniza cateva sectii ale Spitalului Judetean. Ar fi trebuit sa stie ca in subordinea primarului se afla Spitalul Municipal si nu cel Judetean. As putea sa fiu rau, sa spun ca in PDL se confunda feudele.

Sincer daca ar fi concurs intre candidati m-as teme mai tare de Raducanu si Garboni decat de cei trei crai de la apus. Robu si Noditi au cariere onorabile, dar atat.

Totusi, contracandidatii… sau mai ales primii trei care nu va convin vorbesc insistent de proiecte…

Da, vor sa duca lupta pe teren propriu, cred ei. Eu n-am sa-i las la faza teoretica unde sunt maestri. Am sa combat frazeologia fara substanta atat de caracteristica lui Orza si Robu. Pentru mine un proiect este un lucru realizabil 100%, altfel nu ma bag. Eu promit 1500 locuri noi in crese si gradinite cu un cost de maxim 2000 euro/ loc adica 3.000.000 euro. Asta inseamna bugetul orasului pe 6 zile sau jumatate din cat au cheltuit ei pe modernizarea podului de pe Calea sagului. Daca promit 200 de apartamente pe an va asigur ca vor costa maxim 8.000.000 euro adica 40.000 euro/ apartament.

Bugetul pe alte 16 zile….merita zic eu… Ca sa nu mai spun ca e, cam jumatate din suma platita de Ciuhandu pe acele imensitati inutile, autobuzele Mercedes ce asigura fluxul clientilor spre marii retaileri. Eu voi aseza prioritatile in mod realist, iar aici intra si Clubul “ Poli”, dar ca societate pe actiuni, intra si disciplinarea Politiei Comunitare condusa extrem de prost pana acum. Fara discutie in doua luni cantam  prohodul Telpark-ului.

Cum?

Cum? Foarte simplu: dispare ridicarea masinilor, adica 350 lei, implicit depozitarea lor alte 150 lei, iar amenda maxima va fi 200 lei. Normal ca inlocuitorul D-lui Barbu nu va mai avea salariul lui,dar va avea sanse de a participa la realizarea profitului cca 50% sa castige mult, dar sa castige si Primaria. Directorii de regii vor lucra la patron, banul public ne obliga la asta.

Daca eu voi fi alesul timisorenilor, incepand cu mine si pana la sefii de departamente, tuturor va trebui sa ne tremure mana cand semnam un ordin de plata. in acest fel fac pariul vietii mele, ca in patru ani Timisoara va redeveni Mandra Gradina a Romaniei si nu doar a Banatului.

Pareti foarte optimist, pe alocuri dur dar, totusi aveti si puncte slabe. Ma refer in primul rand la abordarea politica, nu prea vorbiti de treaba asta…

Cel mai slab punct este situatia materiala. Am un buget ridicol in comparatie cu ceilalti trei mari competitori. Dar cu o echipa harnica si entuziasta, cu chibzuiala in cheltuirea banilor, sper sa ducem treaba la bun sfarsit. Privind abordarea politica sa ma iertati dar am un mare avantaj: sigla alba imaculata a PRM. Noi nu am participat la jaful general. Pentru Timisoara, pentru Banat vreau mai mult, vreau sa participam la actul administrativ. Am sa aduc aici profesionisti onesti, oameni de caracter. Ei vor legitima PRM Timis de acum incolo. Despre ce politica, morala si mai ales doctrina putem vorbi la PDL?  Au  guvernat  cu toti neavenitii  (minoritati, UNPR, UDMR) si acum se plang de tradare? Ce poate unii PSD cu PNL? Nimic doctrinar si moral. Poate ar trebui sa reformulez: cine poate unii PSD cu PNL? Voiculescu (Felix) si Ciobanu Gheorghe?!. Sa nu ma intrebati de P.P.D.D. ca pe mine nu ma intereseaza unde s-a rasturnat caruta in Caracal si ce puradei au scapat acolo. Deoarece s-au inscris si in Timis cu doi gradati fosti Ministri de Interne le recomand un slogan sincer asa cum sunt ei cu poporul roman: „Cu militienii astia doi/ Scapam tara de ciocoi”! Indiferent de abordare ii invit pe toti contracandidatii sa facem cel putin 4 emisiuni, cate una pe saptamana cu participarea tuturor. Timisorenii trebuie sa ne vada in antiteza, sa scoatem toata marfa la vedere. In emisiuni monolog se ascund doar lasii. Pe cei care nu vor onora aceasta propunere am sa-i provoc zilnic. Cei care o vor face vor beneficia de cavalerismul meu.

Rating

  • 7comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. E tare !

  2. Nu ii rau ce zice nenea asta… parca as vrea sa il vad fata in fata cu ‘greii’ din campanie!

    • ‘Greii’ sunt niste produse de campanie. Nu cred ca au tupeu sa se bage la dezbateri libere.

      • Dani ai dreptate.. Toti sunt „Grei” pe afise, ziare, etc… Sunt mari, tari, cu un discurs facut de unu bun, si apoi sunt pusi sa pozeze frumos…

  3. In sfarsit un baiat care ,,tine la tavaleala”.
    Stie ce vorbeste si sunt curios daca va avea puterea sa se lupte o luna incontinuu in presa si prin oras pentru a se face vizibil. E altceva decat am vazut pana acum la Timisoara.

  4. Ce frumos vorbeste… imi aduc aminte de inca 100 ca el… Vorbeau frumos si cand au ajuns la os… 180 de grade invers… e plin podul de ei

    • mie imi pare, totusi, ca e alt prototip.