Noutati :

Esec mincinos. ACS Poli Timisoara joaca bine, dar pierde si isi complica situatia

16 aprilie, 2018 - 07:59 PM
Autor: Daniel Neacsu      
Categorie: SPORT
0

Nici etapa a V-a din play-out nu a adus prima victorie dupa 15 partide pentru ACS Poli. In ciuda unui joc ofensiv, mult peste locul din clasament, trupa viola pierde un duel important cu Botosaniul. Un fost jucator al Timisoarei, Mircea Axente a marcat pentru moldavi si a trimis echipa pe loc de baraj.

Chiar daca prima repriza a inceput cu bara din secunda a 13-a a lui Axente, Timisoara a dominat clar pana la pauza. A ajuns usor in jumatatea adversa, si-a creat multe ocazii, pe care le-a ratat cu seninatate. Vasvari (2), Ciucur (13, 32, 34), Munteanu (30), au avut sansa sa-l invinga pe Cobrea, dar tabela a ramas nemodificata.

Situatia nu a stat mult diferit nici in partea secunda, doar ca s-a marcat contrar cursului jocului. Canu (50), din pozitie buna si Vasvari (59) dintr-o lovitura libera au avut si ei ghinion, iar Botosani a lovit in minutul 61, cand dupa o actiune excelenta a lui Golofca, Axente a deschis scorul din apropiere, 0-1.

Gazdele si-au continuat tirul la poarta moldovenilor, iar Munteanu (61) si Roman (69) l-au evidentiat din nou pe excelentul Cobrea. In ultimele 20 de minute, banatenii nu au mai avut luciditate si au atacat steril, doar Oliva mai amenintand poarta adversa in prelungiri, astfel ca echipa lui Leo Grozavu pierde din nou. Apropo de tehnician, mai multi spectatori i-au cerut demisia, chiar in timpul meciului.

ACS Poli: Straton – Haruţ, Melinte, Cînu, Oliva – Enescu, Vaşvari – Munteanu, Zaluschi, Ciucur – Drăghici. Au mai intrat: Croitoru, Roman, Birnoi.
Antrenor: L. Grozavu
FC Botoşani: Cobrea – Dumitraş, Plămadă, Burcă, Acsinte – Oaidă, Cucu – Moruţan, J. Rodriguez, Golofca – Axente. Au mai jucat: Serediuc, Chitosca, L. Fulop.
Antrenor: C. Enache



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...