Noutati :

Cum a scapat un timisorean basma curata dupa ce si-a ridicat un balcon ilegal, in centrul Timisoarei?

29 septembrie, 2014 - 09:29 AM
Autor: Roxana Deaconescu      
Categorie: ADMINISTRATIE
4

TIMISOARA. Cum sa-ti construiesti ilegal un balcon din PVC sustinut de stalpi in centrul Timisoarei? Foarte simplu: iei materialele de constructii si te apuci de treaba! Nimeni n-a avut treaba unui timisorean care a facut asta, pe strada Eugeniu de Savoya.

Omul locuieste bine mersi intr-un apartament marit pe strada Eugeniu de Savoya nr. 22, inca de acum trei ani. Vecinii s-au plans in cele din urma politiei locale, iar oamenii legii au sesizat Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara. Magistratii au inceput urmarirea penala, iar apoi au dat NUP (n.r. neinceperea urmaririi penale) si au decis sa-i dea o amenda modica proprietarului indraznet, a dezvaluit viceprimarul Traian Stoia.

„In 2012, politistii au constatat lucrari neautorizate la apartamentul 3B. S-a pus polistiren si s-a facut un balcon cu PVC. Omul si-a facut un lucru care era pe gustul lui. Politia locala a procedat la sesizarea Parchetului. S-a inceput urmarirea penala in 2011 si Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara a dispus, in 2013, scoaterea de sub urmarire penala a numitului Dragan Viorel si aplicarea unei sanctiuni administrative. Intre noi fie vorba, o sanctiune modica, sub 1.000 de lei”, a explicat Traian Stoia.

Omul si-a platit amenda si si-a vazut de treaba. Potrivit edilului, constructiile ilegale au ramas intacte, asa ca municipalitatea va cere o noua ancheta.

„Primaria si Politia Locala doresc sa se reia procedura pe Legea 422, pentru ca, spunem noi, lipseste avizul Ministerului Culturii. Procurorul de caz a sanctionat faptele facute de proprietar pe Legea 50 din 1991, unde infractiunea era lipsa autorizatiei de construire. Deci, la ora actuala, minunea arhitectonica poate fi atacata pe Legea 422, a monumentelor istorice. Acum facem contestatie, dar pe legea aceasta”, a mai spus Stoia.

Proprietarul risca sa mai primeasca o amenda de maximum 10.000 de lei. In plus, daca instanta va da dreptate Primariei Timisoara, acesta va trebui sa demoleze „minunea arhitectonica”.

Rating

  • 4comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. E plină Timişoara de dintrastea.
    Poate într-un final o să înţelegeţi că legile sunt pentru fraieri. Cei mai mari infractori sunt la Primărie, Prefectură, Guvern, Parlament, etc.

  2. Daca doamna presedinte Sinescu de la aceeasi adresa din poza poate distruge usile monument, scoate dusumeaua , parchetul si grinzile sa faca in acelasi imobil gauri de rezistenta in beci facand o usa. Care este opinia dumneavoastra a autoritatiilor daca doar omul sarac trebuie sa plateasca pentru ceva de acum 14 ani care a fost judecat deja de 2 ori chiar prin parchet iar politia locala in constructii inchide ochii si nu ia nici o masura.

  3. Stimate domnule Stoia,
    Pe cand se preconizeaza amendarea celor care detin terenuri „imense, cu hale demolate (de ex fosta Uzina Electromotor, care pe google maps mai reda o sittuatie de mult apusa) si care au lasat terenul in paragina? Dupa cum arata, zidul dinspre str. Muriesanu ar putea fi denumit „zidul plangerii”De exemplu 1 leu/mp/luna pentru toate terenurile din aceeasi categorie ar ajuta la bugetul Primariei!

  4. din ce stiu eu acea constructie exista acolo de vreo 12-14 ani si legiuitorul si-a spus deja punctul de vedere de 2 ori. in favoarea celui care locuieste acolo. intrebarea e de ce sa fac valuri abia acum? si de ce apare in prim-plan intotdeauna doar „plevusca”? ca sa abatem atentia opiniei publice de la marii rechini?