Culmea nepasarii! In localitatile inundate in 2005 in Timis nu sunt curatate santurile! Primarii spun ca au facut tot ce le-a stat in putinta

TIMISOARA. Prefectura Timis a finalizat, in aceste zile, verificarile la scurgerile de apa in zonele in care poate exista oricand pericol de inundatie. Probleme ar fi in unele localitati inundate in 2005, insa primarii resping aceste acuzatii.

„Nu suntem in pericol de inundatii imediate, insa sunt doua comune unde oamenii nu isi curata santurile. Este vorba de localitatile Foeni si Giulvaz. La mentalitatea poporului avem de lucru. Probabil asteapta sa vina Guvernul sa le curete santurile”, a declarat Zoltan Marossy, subprefect de Timis.

In replica, primarul din Foeni, localitate greu incercata de inundatii in 2005, Miomir Cizmas, spune ca lucrurile nu stau tocmai asa.

„Noi am intrat cu buldoexcavatorul, am sapat santuri si le-am curatat cum am putut. Sunt cateva santuri colectoare pe care le-am adancit. Oricum, la volumul de apa care a inundat Foeniul in 2005, santurile nu sunt de niciun folos”, a explicat primarul din Foeni.

Potrivit lui Cizmas, in localitate sunt cateva gradini unde sta apa. „Acolo nu exista solutii, numai daca se umple cu pamant. Vorbim de 5 sau 6 astfel de gradini”, a mai spus primarul.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.