Noutati :

Barbatul sfasiat de caini in Gara de Nord din Timisoara va ramane cu sechele! Medicii: va fi marcat pentru toata viata. Cine raspunde?

7 ianuarie, 2014 - 01:52 PM
Autor: Dana Constantin      
Categorie: SOCIAL
9

TIMISOARA. Va trai o drama pentru tot restul vietii! Barbatul atacat de o haita de caini in Gara de Nord din Timisoara, inainte de Revelion, este in continuare in mainile medicilor de la Spitalul Municipal.

CITESTE SI: Barbat sfasiat de caini in Gara de Nord din Timisoara. Omul are zeci de muscaturi pe tot corpul. VIDEO!

CITESTE SI: Pe cine da vina Primaria Timisoara dupa ce cainii maidanezi au sfasiat un barbat in Gara de Nord?


In 27 decembrie, omul, in varsta de 49 de ani, care venise intr-o vizita la rude, astepta trenul care ar fi trebuit sa-l duca inapoi acasa, la familie. Avea insa sa fie sfasiat de cainii infometati care isi faceau veacul in zona Garii de Nord din Timisoara.

Cand a ajuns la spital, medicii s-au infiorat. Barbatul avea muscaturi cumplite pe tot corpul.

Tata a fost la Jebel, in vizita la niste rude. La intoarcere era in Gara de Nord, astepta trenul de Dudesti.  A plecat de pe peron, nu mult, pana dupa ultimul vagon de acolo si atunci l-au atacat. Medicii care l-au operat mi-au spus sa-i dea Dumnezeu putere, ei n-au mai vazut asa ceva pana acum si ca va ramane marcat pe viata. E muscat pe tot corpul, mai putin pe fata, probabil a reusit sa si-o apere cu mainile”,  declara pentru opiniatimisoarei.ro imediat dupa nenorocire fiul barbatului atacat de caini.

Medicii de la Spitalul Municipal Timisoara l-au operat de urgenta. Acum, la mai bine de o saptamana de la acele momente teribile, barbatul se simte ceva mai bine. Familia omului e decisa sa identifice vinovatii si sa-i dea in judecata.

Medicul care are grija de tatal meu si mi-a spus ca e mai bine. Mi-a confirmat insa ceva de care ma temeam, ceva la care ma gandisem si eu, ca nu va mai fi niciodata la fel ca inainte de asta. Eu cred ca si psihicul lui a avut de suferit, a trecut prin ceva ingrozitor. M-am sfatuit telefonic cu un avocat, inca imediat dupa intamplare, iar acum o sa ma si intalnesc cu avocatul respectiv, sa incepem sa facem ceva concret in privinta asta”, a declarat astazi pentru opiniatimisoarei.ro fiul victimei.

Am luat legatura cu doctorul care se ocupa de acest caz si mi-a comunicat ca starea pacientului este mult mai buna, plagile se vindeca, a trecut de perioada critica si acum se afla in perioada de vindecare. Numai in anumite circumstante extraordinare ar mai putea interveni ceva„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro medicul Octavian Mazilu, managerul Spitalului Municipal Timisoara.

Barbatul atacat de caini si-a revenit cu greu dupa socanta intamplare. De pe patul de spital, a povestit cu groaza despre cosmarul prin care a trecut.

Video-ul nu poate fi incarcat.

Pe cina da vina Primaria Timisoara

Dupa ce un om a ajuns in spital cu zeci de muscaturi pe tot corpul dupa ce a fost atacat de o haita de caini infometati in zona Garii de Nord din Timisoara, iar cazul a starnit indignarea timisorenilor si nu numai, Primaria Timisoara reactioneaza. Printr-un comunicat anunta ca ‘nu e vina ei’.

In privinta incidentului petrecut pe terenul privat al SNCFR Infrastructura, Primaria Municipiului Timisoara isi declina responsabilitatea, neavand prerogative sa actioneze in afara domeniului public. Singura culpa imputabila Primariei Timisoara este, in privinta acestui incident, ca nu a amendat SNCFR Infrastructura pentru tinerea ilegitima a acelor caini pe proprietatea sa“, se arata in comunicatul primariei.

Nu se precizeaza de cand stia institutia din subordinea primarului Nicolae Robu de existenta acelor caini, daca tot sustine ca singura vina e aceea de a nu fi taiat amenda pentru detinerea lor. Cum, de asemenea, nu se precizeaza daca acei catei nu cumva, in trecut, au calcat si in afara perimetrului Garii sau a triajului. Or in acea situatie, Primaria Timisoara avea sarcina de a-i gestiona.

CITESTE SI: Eutanasierea cainilor fara stapan la Timisoara: salveaza un catel de la moarte, adopta-l la distanta! Cati bani ar trebui sa scoti din buzunar pentru asta?

Rating

  • 9comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. Accidentul si incidentul s-a petrecut in spatiul CFR. Nu pot fi facut eu responsabil pentru administrarea unui spatiu care nu este al meu.

  2. 1) Sa dea in judecata orasul Timisoara pentru ca nu a respectat legea cu privire la distrugerea cainilor maidanezi.
    2) Sa dea in judecata tara Romania pentru ca nu a respectat legea cu privire la distrugerea cainilor maidanezi.
    3) Se dea in judecate pe Nicolae Robu in alt proces.
    4) In fiecare proces sa ceara 10 milioane de euro si sa deschida un proces separat la curtea CEDO de la UE.

    Fara mila si indurare ar trebui sa scoata de la tara si oras milioane de euro.

    • Frate nu stiu ce ai fumat dar vreau si eu!

  3. Sa dea in judecata pe basescu ca nu a respectat faza cu SA TRAITI BINE. Aproape ca nu a respectat-o nici pe aia cu SA TRAITI … nu mai vorbesc de BINE. Sunt curios totusi daca directorul administrativ al reginalei TM sau sefu’ de la Gara de
    Nord si-a dat demisia in urma incidentului. Cine formeaza conducerea Garii de Nord? Politia a identificat responsabilii in cazul incidentului? Ori este de vina cainele? Ori victima? Ca nu mai se intelege nimic. Basestii dau vina pe primarul liberal doar fiindca ei cred ca asta inseamna opozitie, primarul nu dispune nici o masura pe linie de evitare a unor potentiale atacuri si in alte zone ale orasului, nu dispune investigarea cauzelor sau a situatiilor conexe, politia nu se pronunta … desi exista o victima umana, CFR tace … deci … ce s-a facut in privinta acestui incident pana acum si ce se doreste pe mai departe de catre institutiile publice si CFR? Sau poate ca se asteapta sa se produca urmatorul incident, iar pana atunci ne rugam la biserica sa ne fereasca Dumnezeu? Ca nu am auit de nici o actiune in privinta protejarii pe mai departe a noastra, a cetatenilor. Inseamna ca suntem ca si pana acum – potentiale victime viitoare. Iar viitorul poate sa inceapa chiar de astazi.

    • Aveam un alt comentariu in minte dupa ce am citit primele 2 linii din comentariul tau 🙂 fiindca desi nu sunt cineva care il sustine pe Basescu in orice miscare (imi place omul si imi place felul in care a actionat majoritatea timpului, in special avand in vedere alternativele) ma simteam cumva inclus de exprimarea „basestii” :).
      Dar am citit si mai departe si am vazut intr-adevar partile care conteaza: ce exact s-a facut constructiv in acest caz?
      Cu lipsa de culpabilitate totala a Primariei nu sunt de acord insa, si consider ca sanctiuni si modificari, cel putin de mentalitate, sunt cat se poate de binevenite si pentru ei din punct de vedere al acestui caz.
      Motivatia mea e urmatoarea: situatia firmelor care tin haite de caini pe post de completare la paza e comuna in Timisoara, poti vizita zonele industriale (Buziasului mi-e mai cunoscuta mie) si ai sa observi multe firme tinand cel putin cate 3 caini nesupravegheati, nelegati , dar multi cu zgarda si crotaliati. Seara/noaptea cainii astia formeaza usor haite in zona si sunt periculosi, in special datorita numarului.
      Ideea e: primaria a fost anuntata si a facut fix nimic.
      In zona CFR e public cunoscut faptul ca numarul cainilor in zona e mare, public inseamna ca si fortele de ordine au avut aceasta informatie. A fost sanctionata CFR sau macar avertizata de catre autoritati anterior evenimentului? Care sunt pasii pe care i-a urmat autoritatea locala , care are si rol de preventie nu doar rol punitiv post-eveniment pentru a proteja cetatenii din zona?
      Am avut ocazia sa vad haite de caini agresive, mari ca numar active pe langa masini de patrulare de politie , haite care sunt inca si astazi in zona (adica agentii, care probabil nu s-au simtit amenintati in vreun fel in masina nu au raportat nimic).Aceleasi haite le-am vazut vanand si ucigand animale mici gen pisici sau alti caini si sarind la oameni sau vanand biciclisti.

  4. propun sa ne asociem cativa …
    mergem la fata locului,imediat apare si politia,presa,primarie etc. prindem atunci cainii si gata.
    cine subscrie sa lase mesaj aici.

    • Subscriu… ne vedem maine (9.01) la ora 8 seara la gara de nord. Cine vrea sa vina este binevenit. O sa-i distrugem pe fraieri (nu-s decat vreo 100 de caini), ce ar putea merge rau in actiunea asta.
      Pentru cei mai tari:
      Dupa ce prindem cainii si ii omoram fara mila propun sa incingem o bataie cu politia, daca tot vin acolo sa asiste la aceasta prima miscare de eliberare a orasului.
      Impreuna cu @dan va asteptam in numar cat mai mare. Se ofera recompensa supravietuitorilor. Dan personal s-a angajat sa va premieze.

      • 🙂 Ironii ieftine . Omul a avut o reactie mai utila decat a ta in fata unei situatii stupide generalizate in tara asta. Iar solutia propusa de el nu e atat de exagerata pe cat ai vrea s-o faci sa para in comentariul tau.
        Da, ideea de a actiona singur este extrema dar atunci cand autoritatile locale se dovedesc incompetente si problema devine presanta (poate nu pentru tine dar dupa cum vezi exista victime) nu este exagerata si poate usor sa devina o necesitate.
        Critica pe care ti-o aduc e ca ironiile tale nu au si o parte constructiva, o solutie alternativa, si te limitezi la a face bancuri si prin asta a descuraja oameni care ofera asemenea idei.
        Ca exemplu, am si eu o situatie similara in care primaria si hingherii au facut cam 20% din ce trebuia sa faca in 4-5 luni de insistente si reclamatii de la mai multi oameni, asa ca ce ne ramane e sa facem curat singuri fiindca exista un risc relativ mare si e in crestere.

        • Corect este o ironie ieftina recunosc, dar ideea este una puerila (asta in conditiile in care omul chiar gandea asta, nu pot sa-mi dau seama).
          Si ca sa-mi cer scuze, uite iti dau o solutie alternativa, singura din punctul meu de vedere pe care o putem aplica noi (dar n-o sa se intample). Avand in vedere ca tu personal nu poti face nimic in ograda altuia (CFR-ul in cazul de fata) se poate organiza un protest poate reusesti sa mobilizezi autoritatile locale sa amendeze CFR-ul (sa-i oblige sa rezolve situatia). Pana la urma s-au strans nu stiu cati oameni sa protesteze impotriva palmierilor, cred am putea sa ne strangem si pentru rezolvarea unor probleme mult mai grave ca palmierii (care nu-si au rostul ce-i drept).
          Iar in rest tine de victima (sau rudele acesteia) sa dea in judecata vinovatii. Aici un avocat probabil ca poate sa-i identifice mai bine ca mine. Sincer ii doresc succes daca intentioneaza sa faca asta, sper ca ne va tine la curent presa cu rezultatele.
          Actiuni de genul sa ne strangem intr-un grup de oameni sa rezolvi ceva de genul asta e o prostie, si pe langa asta e si ilegal.