Timisul, in topul celor mai vulnerabile judete, va fi monitorizat din satelit. Pericol urias pentru paduri si fanete

TIMIS. Ministrul Mediului Mircea Fechet anunţă începerea monitorizării permanente prin imagini preluate din satelit, intensificarea patrulelor în zonele forestiere cu risc ridicat şi mobilizarea echipelor de intervenţie în proximitatea focarelor istorice de incendii.

CITESTE SI: O pista de biciclete de 1,2 km, ceruta de timisoreni, se va marca pe o strada din oras. In viitor, traseul va lega centrul Timisoarei de zona Giroc

Suntem cu ochii pe Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj şi Timiş. Sunt cele mai vulnerabile judeţe în ceea ce priveşte incendiile de pădure, iar pentru că se anunţă un sezon de vară secetos, cu temperaturi extreme, ne concentrăm pe prevenţie şi monitorizare nu doar în aceste regiuni, ci la nivelul întregii ţări”, anunţă ministrul Mediului.

El precizează că a discutat, alături de conducerea Gărzii Forestiere Naţionale (GFN), inspectorii-şefi ai gărzilor forestiere teritoriale, specialişti ai Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) şi experţi din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) despre cum poate fi consolidat mecanismul de monitorizare şi intervenţie rapidă, în special în zonele cu risc crescut, identificate pe baza statisticilor din ultimii ani.

Ne-am propus să protejăm, cu vigilenţă maximă, pădurile României, iar asta înseamnă să fim pregătiţi, să acţionăm coordonat şi să prevenim orice situaţie care poate degenera într-un dezastru ecologic. În aceste condiţii, începem monitorizarea permanentă prin imagini satelitare, intensificăm patrulele în zonele forestiere cu risc ridicat şi mobilizăm echipe de intervenţie în proximitatea focarelor istorice”, anunţă ministrul Mediului.

Ministrul a spus că toate planurile locale de apărare împotriva incendiilor vor fi verificate şi reactivate, iar oamenii vor fi informaţi despre riscurile utilizării focului în apropierea pădurilor, în special fermierii şi turiştii, în condiţiile în care cele mai multe incendii din fondul forestier sunt cauzate de activităţi umane necontrolate, de la arderea resturilor vegetale, focuri lăsate nesupravegheate şi până la neglijenţa în zonele de camping.

În perioada următoare, vom intensifica şi campaniile de conştientizare şi informare publică. Românii trebuie să ştie că pagubele acestor incendii pot deveni ireversibile, atât pentru mediu, cât şi pentru comunităţi, şi că măsurile de precauţie salvează viaţa şi natura. Am transmis, în cadrul întâlnirii, că mizez pe o colaborare strânsă între instituţiile de control, autorităţile locale şi cetăţeni. Ne dorim o vară sigură, fără pierderi de vieţi omeneşti şi de păduri. Iar acest lucru depinde de responsabilitatea fiecăruia dintre noi”, a mai spus Fechet.

Sursa: News.ro

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Multe cuvinte. Am inteles ce-si doreste domnul ministru. Am inteles pe ce mizeaza domnul ministru. Am inteles pe ce se concentreaza domnul ministru. Dar am inteles ca sugereaza ca publicul nu este constient si informat. Si nu am inteles care sunt focarele istorice. Activitatea asta la nivel de ministru este remunerata? Adica ministrii sunt platiti sa-si doreasca, sa mizeze si sa se concentreze? Nu prea inteleg rostul anuntului domnului ministru. Poate era mai util sa anunte estimarea facuta de dumnealui asupra valorii prejudiciului la dezastrul de la Salina Praid. Sau la inundatiile catastrofale de anul trecut. Si eventual cum a intervenit ministerul si ministrul si ce rezultate a obtinut dupa interventie. Altfel pare o sceneta de teatru prost.

  2. Când vine vorba de fânețe, aici intră și cele ale primăriei Timișoara? Nu de alta dar așa aș rata multe străzi și spații publice, ca să nu mai vorbesc de pepinierele de ambrozie de pe rambleul CFR c-ar ar fi trebuit desființat în oraș și creată centura feroviară care să ocolească prin nord orașului. Astfel s-ar fi putut evita trecerea marfarelor noapte la 3 prin centrul orașului.

  3. in traducere: cativa taietori de frunze o sa se uite pe google earth si o sa scrie niste rapoarte folosind chat gpt ca sa mai primim niste fonduri