TIMIȘOARA. Au mai rămas câteva zile până la ediția a 9-a a Make it! Race it! Recycle it!, competiția sportivă unică în România dedicată Zilei Internaționale a Mediului, care se desfășoară la Timișoara.
Cursa din acest an, organizată ca de obicei de EcoStuff România, este programată pentru data de 14 iunie pe canalul Bega, cand pe apa se vor intrece mai multe barcute realizate din materiale reciclabile.
Și de această dată, concurenții și-au ales teme variate pentru a celebra mediul: de la mitologie japoneză până la Christmas în June sau Peaky Blinders. Îți vei aminti de vechii prieteni din copilărie, Tom și Jerry, sau vei fi proiectat în jungla africană și în Gotham City. De la echipa Aquatim, la prima participare în competiție, vom afla povestea broscuței BIBI, născută din lucruri aruncate de timișoreni în canalizare, cu mesajul clar: “Canalizarea nu este un coș de gunoi”.
Startul primei curse din cele 6 se va da la ora 10.00.
Ambarcațiunea care va parcurge distanța dată în cel mai scurt timp va câștiga titlul de „Cea mai rapidă ambarcațiune”. Premiile pentru „Cea mai faină temă”, „Premiul de Popularitate” și „Premiul special EcoStuff” precum și cele 3 premii surpriză vor fi decise de juriul competiției. Tot la ora 10.00, va începe votul online pentru premiul „People’s Choice”, pe pagina de Facebook EcoStuff Romania.
După curse, fiecare echipaj își va demonta ambarcațiunea și va recupera sau va da spre reciclat deșeurile reciclabile din care a fost construită.
De ce Make it! Race it! Recycle it!? Pentru că impactul schimbărilor climatice nu mai este o problemă de viitor, ci o realitate cu efecte economice și sociale concrete. Trebuie să începem să regândim cum construim diverse lucruri, să cumpărăm lucruri de calitate care au o durată de viață mai mare decât cele ieftine, să reparăm, să folosim cât mai mult materiale reciclate, să fim creativi în refolosirea obiectelor, astfel încât reciclarea să fie ultima opțiune posibilă.
Toate detaliile legate de competiție se găsesc AICI.
Pareri
Alt ong care toaca banii contribuabililor
Altul, care n-a înțeles nimic.
tu esti cretin dinala pro ieuropa cu blugi si banane in fund?