TIMIȘOARA. Poate fi traversat dintr-un capăt în celălalt pe trotuar. Pași importanți în Pasajul Solventul la Timișoara, unde muncitorii au finalizat o serie de lucrări de calibru.
Astfel, spre Bogdăneștilor a crescut însemnat asfaltul, aceasta întrucât a fost turnat chiar stratul de uzură, atât pe trotuare, cât și pe carosabil, pe ambele bretele, stânga – dreapta.
S-a turnat primul strat de asfalt și peste podul ce leagă strada Cassian Munteanu de strada Barierei.
Muncitorii au reușit să aplice și ‘capacele de beton’ peste bazinele de retenție de la capetele chesonului, adică în zona de contact între piesă-tunel și rampe. Peste aceste capace se ridică infrastructură de drum/tramvai, radierele fiind fundație pentru traseu.
Sunt gata și fundațiile pentru stâlpii de caternara pentru tramvaie și pornește aplicarea vopselei de protecție pe tavanul Pasajului Solventul.
În ultimele zile s-au executat săpături și s-a lucrat la sistematizarea intersecției cu strada Gării.
Mărturie stau imaginile filmate cu drona prin Pasajul Solventul și în exterior de către cititorul opiniatimisoarei.ro care monitorizează obiectivele de infrastructură din Timișoara și din județ. Puteți vedea chiar cum au evoluat lucrările de la o lună la alta.
În acest moment, lucrările la Solventul au ajuns la 85% realizare, iar reprezentanții Primăriei Timișoara au transmis în mai multe rânduri că pasajul va fi dat în folosință în această toamnă.
Chiar daca va fi gata, tramvaiele vor trece prin pasaj abia peste câțiva ani. Aceasta pentru că mai trebuie construit podul peste Bega către cartierul Dâmbovița. Este așteptată demararea licitației pentru găsirea unei firme care să-l proiecteze și să-l construiască. Podul Solventul va lega strada Gării de bulevardul Dâmbovița și va completa Inelul IV de circulație. Va avea linie dublă de tramvai, piste de biciclete, trotuare largi și acces pietonal cu lift.
Pasajul Solventul, care costă peste 28 de milioane de euro, ar fi trebuit să fie gata incă din ianuarie 2024.
Pareri
Da, Keops face plecăciuni în fața realizărilor neo-dacilor eșuați în România Educată.
Zburati liliecilor, zburati !