Volei de inalta calitate, dar rezultate sub asteptari pentru Agro, la Cupa Timisoara

TIMISOARA. Campioana Ungariei, vicecampioana Europei, vicecampioana din Cupa Balcanica si gazda Agroland Timisoara au oferit 3 zile de spectacol la fileu, cu meciuri bune din punct de vedere calitativ si rezultate destul de surprinzatoare.

CITESTE SI: Probleme cu cazierele la Timisoara. Anuntul politistilor 

UVT Agroland Timisoara a fost o gazda buna a competitiei, si prin cuvantul buna se poate intelege ca nici nu a pus probleme adversarelor. Echipa lui Bogdan Paul a pierdut toate cele trei intalniri disputate cu Volei Alba Blaj, Linmar BRSE Beckescsaba si CSM Lugoj. Gazdele au si circumstante atenuante, deoarece nu a putut alinia intreg lotul, dar s-a vazut ca mai este de lucrat la omogenitate, si este normal, dupa plecarile si venirile de jucatoare din acest sezon.

Blaj a invins Lugojul, dar a pierdut contra echipei maghiare, care la randul ei a fost victima in meciul cu Lugojul. Pana la urma s-a facut departajarea la setaveraj, iar finalista Ligii Campionilor a iesit mai bine. Asadar, Volei Alba Blaj a terminat pe primul loc, adjudecandu-si Cupa Timisoara, la fel ca anul trecut, BRSE a incheiat pe locul doi, iar Lugoj pe 3.

In aceasta saptamana, Agroland are turneu chiar la Blaj, unde se va intalni din nou cu echipa din judetul Alba, dar si cu vecinele de la Lugoj.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.