
TIMIȘOARA. O nouă lovitură dată de polițiștii de la Antidrog și procurorii DIICOT Timișoara traficanților de stupefiante. Aceștia au destrămat încă o rețea.
Anchetatorii au făcut mai multe percheziții în casele traficanților din Timișoara, de unde au ridicat droguri. 4 tineri, 3 bărbați și o femeie, au ajuns la audieri la sediul DIICOT.
“In perioada noiembrie 2025 – aprilie 2026, persoanele în cauză ar fi procurat, deținut, manipulat, intermediat și vândut direct droguri de mare risc și produse psihoactive, sub formă de substanțe cristaline (2 -CMC, 3-CMC și 4 BMC), cu sume între 300 și 1.000 de lei la o tranzacție.
Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate diferite cantități de substanțe interzise comercializate de către persoanele în cauză, iar, pe parcursul perchezițiilor domiciliare efectuate, în municipiul Timișoara, au fost descoperite și ridicate substanțe cristaline susceptibile a fi droguri de mare risc, aflate în curs de expertizare, peste 150 de pliculețe tip ziplock , precum și alte mijloace de probă.
La data de 29 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea celor 4 persoane.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile“, transmit reprezentantii IPJ Timiș.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
Șaișpe scrie pe ei
ce gesturi de mafiot are in el…la parnaie o sa stranga din buci cand doarme
Ce fete de idioți au!
Cum sa umbli în trening pe strada, mai ales când te invita mascații la procuratura?! Asa parliti sunt traficanții ăștia?!
Au pe naiba gesturi de mafioți, au gesturi de neica nimeni, niste ratati!
Dar cand îi luați si pe baietii cu borsete din parcul de pe str uzinei și din parcul fratii Constantin, in fiecare seara sunt la banci, DARAMA CHIOSCURILE DE UMBRA DIN PARCUL DE JOACA, urla canta se bat seara si POlITIA stiti cum trece cu masina pe sosea IN VITEZAĂ SA NU CUMVA SA VADA CEVA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
ai dat telefon si n-a rezolvat politia ce ai reclamat? Mai… revoltatule, nu vrei tu sa faci o sesizare la momentul cand vezi ceva in neregula? Si ne spui pe urma ce a facut sau n-a facut politia, bine?