
TIMIȘOARA. Aflat în penitenciar pentru violențe, un tânăr de numai 23 de ani a fost scos de după gratii și dus la audieri la sediul DIICOT. De astă dată pentru trafic de persoane.
CITEȘTE ȘI: Descoperire teribilă. Cadavru plin de mușcături găsit nu departe de Timișoara
VIDEO: Paula Oneț
Anchetatorii au stabilit că tânărul își bătea cu sălbăticie iubita de aceeași vârstă cu el și o obliga să se prostitueze.
Totul a început în urmă cu 3 ani când tânăra s-a îndrăgostit de bărbat. Acesta s-a gândit, după un timp, că ar putea să profite de pe urma ei și a forțat-o să-și vândă trupul. Când iubita refuza, era bătută crunt.
De două ori, fata a ajuns la Medicină Legală. Prima oară, doctorii au stabilit că are nevoie de 25 de zile de îngrijiri medicale, iar a doua oară de o săptămână.
Coșmarul a durat mai bine de un an, până în august 2025, când tânăra, ca să scape de bătaie, a sărit pe geam.
Atunci, bărbatului i-a fost impus ordin de protecție. Deși nu mai avea voie să se apropie de fată, acesta a sfidat măsura și a mai bătut-o încă o tură. Așa a ajuns în pușcărie.
Procurorii DIICOT Timișoara însă au extins cercetările după ce au aflat mai multe informații legate de activitatea bărbatului violent.
Acum a fost scos din penitenciar și audiat. Va fi cercetat în continuare pentru trafic de persoane. Riscă ani grei de închisoare.
“In perioada septembrie 2024 și până în cursul lunii ianuarie 2026, bărbatul, profitând de vulnerabilitatea unei persoane vătămate ar fi exploatat-o sexual prin obligarea la practicarea prostituției.
Acesta ar fi recrutat victima prin metoda „loverboy” și i-ar fi creat convingerea existenței unei legături sentimentale autentice și a unui viitor comun, după care, profitând de atașamentul emoțional manifestat de către persoana vătămată ar fi izolat-o de familie și anturaj.
Ulterior, sub pretextul fals că urmează să se angajeze împreună în domeniul turismului, acesta ar fi determinat victima să-l însoțească în multe locații din județele Bihor, Arad, Constanța și Timiș, persoana vătămată acceptând să practice prostituția în interesul material al acestuia.
Victima s-ar fi aflat permanent sub un control direct și constant, bărbatul trasându-i indicații concrete cu privire la tipul prestațiilor sexuale ce urmau a fi oferite clienților, durata întâlnirilor și cuantumul sumelor de bani ce trebuiau percepute.
Având în vedere că bărbatul nu s-ar fi mulțumit cu sumele de bani pe care victima le-ar fi obținut zilnic (între 1.000 de lei-2.000 de lei), acesta ar fi recurs la acte de violență extreme, persoana vătămată suferind vătămări ce au necesitat 25 de zile îngrijiri medicale, conform certificatului medical emis de specialiștii din cadrul IML Timișoara.
În pofida acestor episoade violente, bărbatul a reușit să convingă victima să revină și să practice prostituția în folosul său, însă, după alte agresiuni la care a fost supusă, persoana vătămată a reușit să părăsească mediul.
Ulterior, bărbatul a trecut la noi presiuni psihice asupra victimei, amenințând-o cu postarea unor imagini în care aceasta apărea în ipostaze indecente.
Pentru a nu distribui fotografiile, în seara de 6 august 2025, bărbatul a solicitat victimei să se deplaseze la o adresă din Timișoara, scopul fiind de a o determina să continue activitatea de prostituție.
La momentul întâlnirii, a lovit victima în mod repetat, aceasta reușind să se salveze, ieșind în stradă prin geamul de la baie al locuinței respective.
În urma apelurilor în sistem 112 formulate de martori care au observat starea în care se afla persoana vătămată, aceasta a fost preluată pentru îngrijiri de specialitate, leziuni produse necesitând 7 zile îngrijiri medicale.
Ulterior, persoana cercetată a fost încarcerată pentru încălcarea ordinului de protecție emis în favoarea victimei, însă a continuat să dețină controlul rezidual asupra acesteia, care, aflată într-o profundă stare de dependență emoțională și atașament traumatic specific victimelor traficului de persoane a continuat să practice prostituția transferând bărbatului bani la locul de deținere și asigurându-i pachete, pe care i le-ar fi remis până în cursul lunii ianuarie 2026“, transmit reprezentantii IPJ Timis.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
Ce dracu nu le aratati muianu la infractorii astia si nu le ziceti nici numele,ce naiba doar nu sunt martori sub acoperire,sunt niste lichele toti,in occident in ziar in fiecare sapt sunt aratati si facuti de rusine toti arestatii,doar la noi au drepturi prea multe.
Nu doar facuti de rusine (ca oricum nu le pasa) dar ar fi un mijloc ca si alte fete sa stie cine sunt si sa se fereasca sa cada in plasa lor. Si in alta ordine de idei, ar putea fi folositi la saparea unor … tuneluri dacice, nu sa stea sa frece buha prin parnaie pe banii statului si sa faca activitati mafiote chiar si de acolo.
La pușcărie cu el!
Mai sunt și ”barbați”(și nu puțini) care fac prostituție cu soțiile lor. Fără scandal, doar cu ințelegere amiabilă!
Tu de unde stii? esti client?
Daca victima nu depune plangere degeaba vin jandarmii si politia , ei “se impaca” si gata …tu ramai cu apelul la 112
Era din Oltenia.