TIMISOARA. Întâmplare stranie lângă Timișoara. Un câine fără stăpân ar fi fost împușcat pe o stradă din Mosnita Nouă de un individ care mai apoi ar fi dispărut cu mașina, dar și cu câinele.
Totul s-ar fi întâmplat în seara zilei de 2 mai, pe strada Ranca.
Stau mărturie imagini surprinse de o camera de supraveghere. Se poate observă cum câinele stă în iarbă de la marginea drumului. Se aude un zgomot puternic, ce pare să fie de la o armă de foc, apoi se apropie o mașină din care coboară un bărbat. Acesta pune câinele in portbagaj și pleacă.
Un locuitor din Mosnita Nouă a sesizat Poliția, convins că șoferul ar fi împușcat și poate chiar ucis animalul.
„La data de 2 mai 2025, în jurul orei 20:00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi ucis, fără drept, un câine, pe strada Rânca din localitatea Moșnița Nouă. Ulterior, acesta ar fi introdus animalul în portbagajul autoturismului, părăsind locul faptei.
În cauză, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „uciderea animalelor cu intenție, fără drept”, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului și luării măsurilor legale ce se impun„, transmit reprezentantii IPJ Timis.
UPDATE: Polițiștii au demarat cercetările și au deja, nu unul, ci doi suspecți în cazul câinelui ce ar fi fost împușcat pe o stradă din Moșnița Nouă.
„În urma cercetărilor efectuate de către polițiști, au fost identificați 2 bărbați, în vârstă de 31 și 26 de ani, bănuiți de comiterea faptei.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului„, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Pareri
Un caine amarat, dar e o dobitoaca! Ar trebui o lege pentru toti proprietarii de caini retarzi din Mosnita. Nu mai poti dormi noaptea de cainii lor! Te muti de la bloc la casa, si e la fel de rau ca si cu vecinii nesimtiti. Nu ar fi mai important in Romina ca cetatenii sa fie productivi, vietile oamenilor nu sunt importante?! Numai ciini si rahat.
Cătălin Lupastean. Vedic veterinar In Dudeștii noi. Contract de ecarisaj cu primăria Moșnița. Ancheta in desfășurare
In vest cainii nu ai voie sa ii ti peste noapte afara, se dau amenzi daca latra in zonele urbane. Mosnita din cate stiu eu e sat ca nu vor alipire de Timisoara din considerente financiare e bine sa fi administrat de oras si sa platesti impozite infirme de zona rurala. Mai au si drept de port arma toti nebunii, haideti in Timisoara sa vedeti ca e totusi diferit !
In care west? cunoscatorule care esti tu cunoscator! pai nu le stie Romanul pe toate ….bah daca tu ai fost sluga in west inseamna ca le sti tu pe toate?
Rahatul so’a sters contul pe FB. Cautati in OT, in 2023 a abandonat pe camp un c^ne foarte asemanator pe care de fapt trebuia sa’l iongrijeasca.
Aceasta ar trebui sa fie metoda standard de lucru! Felicitări. Adăposturile sunt pline. Banii cu care sunt ținuți cainii acolo sa fie dați la copii!
Si eu tot la fel zic, numa’ ca invers.
Sincer nu m-ar deranja a bomba atomica pentru animalele din voi. Genul ala de bomba care sa afecteze doar DNA de om.
Sincer nu m’ar deranja bomba atomica pentru „oamenii” din voi. Doar cat sa va dispara ADN-ul de „om”.
Cu așa gândire, nici nu mă mir că suntem unde suntem. Ce, crezi că dacă ești om (și aici mă refer la ființa bipedă, nu la calitățile tale de om care nu există) ești superior altor ființe? Înainte cum crezi că era la țară?! Câinii lătrau, vacile mugeau, porcii grohaiau, crezi ca dacă te-ai mutat în satele de pe lângă Timișoara e liniște? Vrei liniște, du-te în pădure, dar stai că și pe acolo sunt păsări, animale sălbatice și nu poți dormi… Bine că nu te deranjează maneliștii, dar te deranjează lătratul câinilor. Tu crezi că poți face un câine să tacă când ai tu chef? Faci umbră degeaba pământului.
Bine Dane ! Cui nu-i place la sat, să steie în oraș la poluare și aglomerație și manele.👍👋
Deci te muți de la bloc la sat și te plângi de câini? E normal să fie câini la sat, la bloc e de fapt problema.
Cred ca tu esti sau erai vecinul nesimtit
Oricum îl vor găsi polițiștii și o încurcă idiotu
Bravo dl Dan. respect punctul de vedere.
Trebuie starpiti cainii vagabonzi,musca lumea.
In nicio țară civilizată nu vezi căni vagabonzi pe străzi.doar la noi …vai de țara noastră.ne musca câinii vagabonzi și ursii pe străzi noaptea…uneori și ziua.
Sti de ce nu vezi in europa caini pe strada ?
pentru ca europa nu este Romania
noi suntem un popor de tot kktu …gen lasa ca merge si asa
trebuiesc starpiti cei cu gandire ca a ta !
Poate erau ‘noii europeni’ adusi de sorosisti.. le era foame..
Stau de multe ori si ma intreb: ce-i cu animalele astea? Au mancat prea mult? Sau ce-i cu ele?
Afis in SUA la un parc: iarba e pentru copii sa se joace, nu pentru caini sa se cace..
Trebuie să fi avut un motiv. Probabil că a mai trecut pe-acolo, iar câinele l-a atacat. Oricum, de la volan nu-l putea împuşca, deci era oprit mai încolo, în afara razei camerei.
O gramada de scursuri care au treaba cu cainii… probabil sunt votantii lui Simion
Puneți în morții matii geamuri termopan și nu mai guița în grajd ca prostu, asta e viata la tara.
Si ce daca latra cainii, cum vreti sa se exprime? Cainele vorbeste pe limba lui asa cum noi vorbim pe lumba noastra. Animalul nu cunoaste alt limbaj si nu are cuvant ca de-aia se numeste necuvantator! Criminalul ala a impuscat cainele considerand a priori ca doarme. Dar singurul neuron de care dispune nu l-a ajutat sa banuiasca si altceva, ca poate cainele era ranit, sau paraluzat, sau lesinat de foame, sau pe moarte, sau accidentat de vreun vehicul. Sau poate criminalul face parte din gasca unora care schingiuie si macelaresc si upoaie cainii si le folosesc pielea pentru naiba stie ce. Am gasit un caine acum cativa ani ascuns sub o masina iar dupa ce l-am scos de acolo am vazut ca era paralizat la labutele din spate. L-am dus la veterinar sa aflu ce are. Veterinarul a spus ca paralizia se va extinde rapid si va muri in cateva zile. M-a intrebat daca vreau sa-l eutanasieze, i-am spus ca il duc acasa, sa moara iubit si ingrijit macar in ultimele zile de viata. Celui care a impuscat cainele ii urez sa aiba parte fe toate chinurile prin care trec bietele animale de care unii nu mai au loc pe pamantul asta. Au sa vina vremuri cand uni vor avea liber la impuscat orice misca, nu suntem departe, doar cateva zile mai avem.