Victorie mare pentru Timisoara. Trupa lui Dragan Petricevic a produs surpriza invingand Sibiul

TIMISOARA. Niciun meci nu seamana cu altul. In turneul de la Pitesti, SCM Timisoara a demonstrat ca merita mai mult decat locul din clasament. Daca vineri a fost invinsa de gazda turneului, sambata echipa violeta a trecut la mare lupta de Sibiu, locul 2 din clasament, 80-76.

Totul a inceput bine pentru… ardeleni, 15-4 si 20-9. Chiar daca banatenii au revenit in secventa a doua, 24-27, Sibiul s-a distantat din nou, 34-26. „Leii din Banat” au aratat insa mult mai bine in repriza a doua, au recuperat bine si au gasit solutii ingenioase in ofensiva. Cand putini se asteptau la o rasturnare de scor, Timisoara a intrat in ultimul sfert cu 62-60.

CSM Sibiu a trecut in avantaj, 69-68, dar banatenii au reusit apoi un partial de 8-2 cu care si-a apropiat victoria. Succesul de azi demonstreaza ca Timisoara poate bate pe oricine din Liga 1, cu atat mai mult cu cat a pierdut destule meciuri la limita sau din cauza arbitrajelor.

S-a terminat 80-76 pentru Timisoara intr-un joc in care Nikola Gajic a stralucit cu 25 de puncte si 13 recuperari, fiind de departe omul partidei. Mijajlovic a adus 15 puncte si 6 pase decisive, iar Olah si Komatina au contribuit cu 10 puncte fiecare. De la invinsi, Rathan-Mayes a reusit 16 puncte, 6 recuperari si 4 pase decisive.

SCM incheie turneul de la Pitesti cu un succes si un esec, dar a demonstrat ca locul din Top 8 este mai mult decat meritat, iar play-off-ul este aproape.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.