Victorie la Bucuresti. SCM Timisoara invinge inca o data clar Dinamo si joaca pentru locul 5

TIMISOARA. Prim-divizionara de baschet SCM Timisoara a inchis in minimum de meciuri seria semifinala cu Dinamo Stiinta Bucuresti, din grupa locurilor 5-8. Leii din Banat s-au impus miercuri seara si in deplasare si au facut 2-0 la partide. In intalnirea pentru locul 5, banatenii vor juca impotriva invingatoarei dintre Steaua si Arges, 1-1 in acest moment, la general.

CITESTE SI: SCM Poli Timisoara, prim pas spre locul 7 in Liga Zimbrilor la handbal masculin 

Dinamo a condus o singura data in aceasta partida, chiar in start 3-0, dar Randolph a raspuns cu o trita, pentru ca apoi sa se faca 9-3 pentru violeti prin cosurile lui Diculescu, Baciu si Brown. Gazdele au castigat un singur sfert, al doilea, si acela la o posesie diferenta.

In repriza a doua, elevii lui Cristi Bota si-au extins avantajul si au inchis tabela la o diferenta de 15 puncte. In aceste doua meciuri cu Dinamo, SCMT a inscris in total 206 puncte si a folosit toti jucatorii inscrisi pe foaia de arbitraj.

Cei mai buni marcatori de la Timisoara: Brown 26 puncte, 11 recuperari, 2 interceptii, Pesakovic 17 puncte, 3 recuperari, 8 pase decisive, 2 interceptii, Komatina 17 puncte, 3 recuperari, 4 pase decisive, Randolph 15 puncte, 4 recuperari, Baciu 7 puncte, 9 recuperari.

A fost o victorie importanta pentru noi si ne bucuram ca am trecut in runda urmatoare. Am controlat jocul si am reusit din nou sa inscriem un numar mare de puncte. Sper sa ne pastram concentrarea si sa ducem la bun sfarsit duelurile pentru locul al cincilea”, a spus eroul partidei, Sherwood Brown.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.