Vacante scurte pentru prim-divizionarele din Timisoara. Toate au meciuri importante inca din ianuarie

Doar de Revelion liber si putin de Craciun. Program aglomerat pentru echipele ce reprezinta Timisoara in ligile de elita ale sporturilor cu mingea.

CITESTE SI: Intamplare scandaloasa pentru zeci de oameni veniti in Piata Victoriei, de Revelion, la Timisoara. Au platit si s-au trezit blocati in centrul orasului. Foto si video 

Campioana tarii la rugby se reusente inca de la inceputul anului, deoarece in ianuarie are doua partide europene. Este vorba despre partidele ramase de disputat din Challenge Cup pe care gruparea banateana le va juca in Marea Britanie la Newport si Northamton. Dupa aceste jocuri, campionii vor avea o pauza oficiala de cateva saptamani, dupa care va urma o noua perioada de presezon care sa pregateasca returul Superligii, dar si finala Cupei Romaniei.

Baschetbalistii de la SCM Timisoara au avut liber doar de Revelion. Ei au fost ultimii care au jucat oficial in 2018, victoria importanta de la Steaua de pe 29 decembrie, si vor intra primii in arena in 2019, cu un joc oficial pe terenul celor de la Dinamo, pe 7 decembrie.

SCM Poli, prim-divizionara de handbal, care a jucat si ea pana aproape de Craciun se va reuni in aceasta saptamana pentru a pregati sezonul de iarna-primavara. Ocupanta locului 6 in prima liga, trupa alb-violeta va juca la finele lui ianuarie acasa cu Dinamo, cel mai important meci al inceputului de sezon.

Campionii Romaniei la futsal, violetii de la Informatica se reunesc la finele acestei saptamani. Echipa ce a dominat autoritar acest sport in ultimul timp are primul meci oficial pe 19 ianuarie la Miercurea Ciuc. Se anunta insa o iarna grea pentru informaticieni, care au ramas fara multe puncte de sprijin pe „tabla” de joc, dar ambitia a ramas aceeasi.

Din pacate, nu va mai continua in Liga 1 Agroland Timisoara, gruparea ce s-a desfiintat inainte de Craciun. Echipa de volei se adauga unei liste mai lungi de formatii ce nici macar nu s-au mai prezentat in noul sezon, SCM – baschet fete, Timba – baschet baieti si CFR Timisoara – fotbal fete.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.