Noutati :

UPDATE: Apoel Nicosia nu a activat contractul cu Tony. Nigerianul a plecat din Cipru si ar putea ajunge totusi la Timisoara

29 iulie, 2013 - 02:53 PM
Autor: Daniela Surulescu      
Categorie: SPORT
0
UPDATE: Atacantul a fost prezent marti in Cipru, dar nu a semnat cu gruparea cipriota. Cei de la Apoel au anuntat astazi pe site-ul oficial ca nu a activat acordul de principiu pe care l-a avut cu jucatorul Anthony Nnaduzor Nwakaeme.
Tony a ajuns in Cipru luni seara iar marti ar fi trebuit sa efectueze vizita medicala si apoi sa semneze contractul cu Apoel, dupa ce se intelesese deja de principiu cu conducerea celor de la Nicosia. Totul a cazut insa, conform unui anunt publicat pe site-ul oficial al gruparii cipriote. „S-a constatat ca fotbalistul Anthony Nnaduzor Nwakaeme mentine un contract de colaborare cu o echipa din Israel si prin urmare nu putem activa acordul de principiu semnat ieri”, au scris cipriotii.
Daca  situatia sa contractuala se va clarifica, Tony ar putea relua discutiile cu cei de la ACS Poli, care asteptau ca joi sa se alature echipei. „Noi ne-am inteles cu el de la inceput, rau indeplinite toate conditiile, nu exista nici un impediment, trebuia doar sa ajunga sa semnam actele. Nu intelegem ce s-a intamplat intre timp. Noi chiar am facut toate diligentele ca el sa obtina viza de care avea nevoie. Acum, o sa vedem, asteptam sa luam iarasi legatura cu el sa vedem despre ce este vorba”, a spus managerul lui ACS Poli, Calin Rosenblum.
_____________________________
Nigerianul se afla in discutii cu conducerea gruparii banatene de o luna de zile, dar a amanat venirea la Timisoara din cauza unor probleme legate de acte. Astazi insa, clubul cipriot a anuntat pe site-ul oficial ca s-ar fi inteles cu atacantul.
Tony, pe numele sau complet Anthony Nwakaeme Nuatuzor a jucat ultima oara pentru  Universitatea Cluj, iar in aceasta vara a devenit liber de contract. Conducerea lui ACS Poli l-a contactat pentru un eventual transfer la Timisoara si cele doua parti pareau sa se fi inteles, singura problema in calea venirii atacantului la echipa antrenata de Vali Velcea fiind obtinerea vizei de catre nigerian.
Vinerea trecuta, insa, jucatorul de 24 a rezolvat si probloblema legata de acte, iar Vali Velcea spera sa il aiba deja la antrenamente spre sfarsitul saptamanii. Lucrurile au luat insa o alta turnura luni, cand site-ul oficial al clubului cipriot Apoel FC a anuntat ca s-ar fi inteles cu Tony. „Clubul nostru s-a inteles principiu cu jucatorul NuaduzorAnthony Nwakaeme. Anthony Nwakaeme este de asteptat in Cipru in seara asta. Jucatorul nigerian va trece imediat la examenele medicale si in cazul in care le va trece cu succes, vom activa contractul de colaborare”, scrie pe site-ul cipriotilor.
Impresarul timisorean Cristea Opria cel care a tinut legatura cu Tony si a incercat sa-l directioneze catre ACS Poli spune insa ca nu stie nimic despre vreo dicutie cu Apoel. ‘Eu stiu ca el a rezolvat cu viza si trebuia sa vina la Bucuresti sa-si rezolve unele probleme iar apoi sa ajunga la Timisoara. Nu am nici o informatie despre vreo alta echipa, nu m-a contactat nimeni in acest sens. El am facut tot ce am putut ca sa-l aduc la Timisoara, l-am ajutat cu tot ce era nevoie”, a spus Cristea Opria. Si conducerea lui ACS Poli si chiar primarul Nicolae Robu a intervenit la autoritatile competente pentru ca nigerianul sa isi rezolve cat mai repede problemele legate de acte si sa ajunga la Timisoara.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor