Universitatea Politehnica Timisoara a sustinut infiintarea a 18 intreprinderi sociale, finanțarea fiecareia cu cate 100.000 de euro si crearea a 106 locuri de munca, prin proiectul Sus Rural

 TIMISOARA. Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit vineri, 15 decembrie 2023, conferința finală a proiectului Susținerea și Dezvoltarea întreprinderilor sociale din mediul rural – SUS RURAL, ID 146806, Contract POCU/1009/8/3/146806, de susținere a antreprenoriatului în mediul rural din Regiunea Vest.

Proiectul a fost implementat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș prin intermediul unei finanțări nerambursabile acordate din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 Axa Prioritară 8 „REACT EU”, Obiectivul Specific 8.3 „Măsuri de investiţii şi relansare economică prin antreprenoriat pentru limitarea efectelor pandemiei COVID-19”.

Proiectul a fost derulat în perioada 04.10.2021-31.12.2023  în Regiunea de Vest a țării și a avut o valoare totală de 14.517.236,54 de lei, valoare finanțării nerambursabile fiind de 100%.

Obiectivul general al proiectului SUS Rural este consolidarea coeziunii economice și sociale în regiunea Vest în vederea combaterii sărăciei și integrării socio economice a persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile. Partenerii, de comun acord, au contribuit și la dezvoltarea și promovarea mărcii locale înregistrate „Produs în Banat”, marcă ce vine în întâmpinarea producătorilor locali și a vizibilității acestora în principal în mediul rural, precum și secundar în cel urban.

Proiectul finanțat a creat o valoare adăugată pe trei paliere, după cum urmează:

  1. Dezvoltarea de competențe certificate pentru un număr de 81 persoane care doresc să înființeze o întreprindere socială/întreprindere socială de inserție, în regiunea de implementare a proiectului;
  2. Crearea unui număr de 106 locuri de muncă în întreprinderi sociale/ întreprinderi sociale de inserție în vederea creșterii gradului de ocupare, cu accent pe persoanele provenind din grupurile vulnerabile (tinerii NEETs; persoane cu vârsta de peste 55 de ani; persoane cu dizabilități; persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială; persoane provenite din comunități marginalizate, etc.);
  3. Dezvoltarea unui ecosistem de antreprenoriat social prin finanțarea unui număr de 18 de întreprinderi sociale/ întreprinderi sociale de inserție care să susțină și dezvolte o marcă locală de care să ne bucurăm cu toții.

Astfel, în urma implementării proiectului au fost obținute următoarele rezultate: au fost înființate un număr de 19 întreprinderi sociale, din care 18 întreprinderi sociale au beneficiat fiecare de o finanțare nerambursabilă în valoare de 100.000 euro fiecare, au fost create în total 106 noi locuri de muncă în regiunea de Vest. Din cele 106 locuri de muncă nou create, 54 sunt ocupate de tineri NEETs, 5 sunt ocupate de persoane care provin dintr-o comunitate marginalizată, 8 sunt ocupate de persoane vârstnice (55-64 ani), 13 sunt ocupate de persoane cu dizbilități și 8 sunt ocupate de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune social și au fost realizate două analize privind situația antreprenorială în Regiunea de Vest în anul 2021 vs anul 2023.

În ceea ce privește impactul proiectului, acesta a contribuit la includerea socială a grupurilor defavorizate sau marginalizate, oferindu-le oportunități de angajare. De asemenea, proiectul a fost un sprijin comunitar deoarece întreprinderile sociale pot oferi servicii și produse care să răspundă nevoilor specifice ale comunității locale, consolidând legăturile sociale și sprijinind coeziunea comunitară. De asemenea, proiectul SUS RURAL are un impact semnificativ asupra mediului, având în vedere că unele întreprinderi sociale se axează pe practici durabile sau ecologice, contribuind la reducerea impactului asupra mediului.

Implementarea acestui tip de proiect a avut un impact pozitiv pe multiple planuri, aducând beneficii economice, sociale și, în anumite cazuri, contribuind la protecția mediului înconjurător.

După cum se poate constata, proiectul a avut un real succes”, a declarat managerul de proiect, prof.univ.dr.ec.ing. Marian Mocan, decanul Facultății de Management în Producție și Transporturi din cadrul UPT.

„Rolul nostru este unul regional şi considerăm că zona rurală din vestul ţării poate fi impulsionată din punct de vedere antreprenorial, iar Politehnica este o instituţie care poate da o mână de ajutor. Avem specialişti care îi pot ajuta pe tineri să implementeze planurile de afaceri pentru a aduce un plus de valoare în piaţă”, a transmis conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

 

Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.