Un nou transfer la BC Timba! Galben-negrii au cooptat inca un american in lotul pentru sezonul viitor

Dupa David Lawrence, Kevin Bridgewaters si revenirea lui Denham Brown, gruparea banateana l-a inregimentat si pe Rickey Young.
Americanul are 23 de ani, masoara 2,05 m si  evolueaza ca extrema de forta. Ultima echipa pentru care a jucat este Danilovgrad din Muntenegru, tara in care Young a mai fost legitimat in anii trecuti  la inca trei formatii, Centar BP, Teodo Tivat si Ulcinj.
Pe langa cei patru nord-americani inregimentati in aceasta vara, cei de la BC Timba incearca sa mai parafeze un transfer pana la reunirea echipei, care este programata pe data de 5 august.
„Avem romanii care au fost si anul trecut, avem aceste transferuri, l-am readus si pe Denham Brown, capitanul echipei si o sa mai vedem. Am cautat in special jucatori tineri, pentru ca nu avem posibilitatea financiara de a ne face un lot din jucatori de acelasi nivel ca al lui Denham Brown, probabil ca am fi campionii Romaniei, daca am reusi asta. Mai avem ceva timp pana incepe campionatul si o sa mai vedem”, a spus managerul BC Timba, Sebastian Raducanu, care nu a decis inca obiectivul pentru viitorul sezon: „E clar ca trebuie sa fie un obiectiv un pic mai diferit fata de cel de anul trecut. Nu m-as pronunta inca pentru ca nu stiu exact structura bugetului, nici nu pot sa le cer la jucatori sa faca performanta deosebita in conditiile in care noi stam rau cu banii. Pentru anul trecut, eu inca o data vreau sa-i felicit si sa le transmit aprecierea mea maxima jucatorilor si tuturor celor care au fost in staff-ul nostru, fiindca noi am avut probleme financiare, inca mai tragem dupa anul trecut, au fost intarzieri salariale, dar cu toate astea, jucatorii si-au vazut de treaba, au jucat si s-au comportat exemplar. Acum, tind sa spun un obiectiv de 10-12, dar probabil intr-o luna vom sti mai multe”, a mai spus Raducanu.
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.