Un egal si o victorie pentru Politehnica Timișoara în ultimele teste. Ghiroda face set cu Ripensia. FOTO

Foto: Politehnica Timisoara

TIMIS. Politehnica Timișoara a încheiat meciurile de pregătire cu două reprize de 45 de 45 de minute la un triunghiular la Jimbolia. CSC Ghiroda și Giarmata Vii s-a impus clar în fața Ripensiei.

CITEȘTE ȘI: Politehnica Timișoara învinsă de echipa campioană. Pierdere grea pentru alb-violete

Poli a deschis meciurile de la Jimbolia cu un duel împotriva colegei de serie din Șag, echipă condusă de fostul principal al alb-violeților, Cristi Gălan, dar și pentru care evoluează șase jucători din propria ogradă.
Fotbaliștii lui Dan Alexa au deschis scorul prin Alin Țegle în minutul 7. A fost prima reușită în alb-violet pentru fotbalistul adus în această iarnă. Avantajul polist a durat doar 6 minute, iar Șagulk a egalat printr-un alt fost jucător al lui Poli, Alexandru Bădăuță.

În al doilea “meci”, Politehnica a întâlnit formația gazdă, Unirea Jimbolia, o partidă în care Dan Alexa i-a trimis în teren pe toți fotbaliștii din lot. Poli s-a impus cu 2-0, cu goluri reușite în ultimele 10 minute, și semnate de același jucător, Sebastian Avrămescu.

Astfel, Politehnica termină seria amicalelor din această iarnă cu 8 victorii și o remiză.

În ultimul meci al triunghiularului de la Jimbolia, Timișul Șag a trecut cu 2-1 de Unirea.

Ghiroda învinge la scor de tenis Ripensia

CSC Ghiroda și Giarmata Vii a încheiat seria amicalelor din această iarnă pe terenul de lângă aeroport, unde a întâlnir gruparea de liga a IV-a Ripensia Timișoara. Gruparea de liga 3 a dominat întâlnirea și a deschis scorul printr-un autogol al roș-galbenilor, în minutul 11. Până la pauză, echipa pregătită de Iulian Muntean a mai punctat prin Bocșan și Andreaș, în timnp ce Ripi a punctat prin Dascălu.
În partea a doua, echipa de Liga 3 a continuat să domine și a mai punctat de 3 ori. Velcotă, cu o dublă, și Pop au stabilit rezultatul final, 6-1 pentru CSC Ghiroda și Giarmata Vii.
Peste exact o săptămână, CSC Ghiroda și Giarmata Vii va fi gazdă pentru primul meci oficial al anului, cel cu Politehnica Timișoara. Meciul este programnat sâmbătă, de la ora 14.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știrecontactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.