Un drum național de 15 km din Timiș intră în modernizare. Costă 7 milioane de euro și trebuie să fie gata într-un an

TIMIȘOARA. O șosea din Timiș, aflată în sistemul de drumuri naționale, intră într-un amplu proces de modernizare.

CITEȘTE ȘI: Se ridică un supermarket în locul fostei fabrici de ciocolată Kandia de la Timișoara. Primul atelier de zaharicale din România, la un pas de prăbușire, a fost scos la vânzare

Este vorba despre DN59B, Livezile – Deta. Șoseaua, lungă de 15 kilometri, a mai fost reparată în urmă cu 3 ani, însă acum se va realiza o reabilitare completă.

Nu doar se va turna asfalt nou pe toată lungimea, dar se vor realiza și accesele la proprietăți, se vor reface și intersecțiile cu drumurile laterale si toate elementele de siguranta rutiera.

Lucrările au și constructor și autorizație

Zilele trecute, Ministerul Transporturilor a eliberat Autorizația de Construire pentru modernizarea între Deta și Livezile.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a finalizat licitația pentru găsirea unui constructor încă din septembrie anul trecut. De refacerea drumului se va ocupa compania PORR Construct.

Lucrările costă 28.880.474 lei fără TVA, adică 7 milioane de euro cu TVA, și trebuie fie gata într-un an din momentul ordinului de pornire a intervențiilor.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Bună dimineața!încerc să atrag atenția autorităților, domnului prefect si primarului din sanmihaiu roman pentru a realiza un drum necesar pentru întreaga zonă: Sânmihaiu Român, Diniaș și Sânmihaiu German care au nevoie de o legătură reală cu noua centură

    Ca locuitor al comunei Sânmihaiu Român, simt nevoia să atrag atenția public asupra unei probleme care nu ne afectează doar pe noi, ci și pe locuitorii din Diniaș și Sânmihaiu German: lipsa unui drum de legătură între această zonă, noua descărcare de pe centura Timișoarei ce urmează să fie realizată și noua intrare în oraș, pe traseul care trece pe la Gara de Nord denumită radială 7 cu lungimea de la solventul noul pasaj până la centura de 3km iar de la centura până în sanmihai roman de 5 km

    În fiecare dimineață, mii de oameni din Sânmihaiu Român, Diniaș și Sânmihaiu German pleacă spre Timișoara la muncă sau duc copiii la școală. Ne întâlnim cu toții pe aceleași rute, iar rezultatul este cunoscut: Săcălazul și Utvinul ajung sufocate de trafic, cu coloane interminabile, nervi, întârzieri și riscuri crescute de accidente.

    Această aglomerare nu este vina locuitorilor, ci consecința directă a lipsei unor alternative reale de circulație. Fără un drum de legătură către noua descărcare de pe centură și către noua intrare în Timișoara pe la Gara de Nord, traficul este forțat să se concentreze pe câteva drumuri locale care nu au fost gândite pentru un asemenea volum.

    Zona metropolitană Timișoara se dezvoltă rapid, iar comunele din jur nu mai pot fi tratate ca simple localități de tranzit. Sânmihaiu Român, Diniaș și Sânmihaiu German sunt comunități vii, cu oameni activi, care contribuie zilnic la economia orașului. Este firesc ca infrastructura să țină pasul cu această realitate.

    Realizarea unui drum de legătură nu ar însemna doar un beneficiu pentru aceste localități, ci și o decongestionare reală pentru Săcălaz și Utvin, care în prezent suportă o presiune rutieră mult peste capacitatea lor. Ar fi o soluție logică, echilibrată și eficientă pentru întreaga zonă de vest a Timișoarei.

    Fac un apel public către autoritățile locale, județene și către factorii de decizie implicați în proiectele de infrastructură să privească această problemă în ansamblu și să includă realizarea acestui drum în planurile actuale. Nu vorbim despre un moft, ci despre o necesitate care afectează zilnic viața a mii de oameni.

    Infrastructura bine gândită unește comunități și rezolvă probleme, nu le mută dintr-o localitate în alta. Iar acest drum este exact genul de soluție de care avem nevoie acum, nu peste ani.

    • e o doamna. Dpdv al varstei si cromozomilor cel putin…
      Succes in a reusi sa convingeti “autoritatile”!

    • Multi oameni aleg sa se mute la tara iar apoi se plang ca e complicata naveta de la sat la oras.
      Cei care vor sa stea la sat, ar putea sa se ocupe cu indeletnicirile specifice acestuia: agricultura, zootehnie, mestesuguri etc. Iar scoli si magazine sunt in toate satele deci nu e necesara naveta zilnica.

      • era ai bine daca taceai.
        Nu poti trai din agricultura la tara. terenurile extravilane sînt lucrate de cîteva persoane fizice sau juridice cu utilaje de mare capcitate si productivitate. Nu poti cu ce cultivi in gradina sa traiesti, nu s-a putut nici inainte.Si atunci o parte din oamenii de la tara navetau la oras iar o parte lucrau manual in agricultura.
        Nu poti sa faci zootehnie nici macar de subzistență deoarece cei cu gîndirea ta se opun si spun că miroase a porc, a vacă, a găini. Nu le miroase în schimb a cîini si pisici.

        alt aspect este aceva ca sîntem o tara libera si oamenii au ales sa se mute la țară pe o parcela mică de 400-600 metri patrati unde oricum nu pot face agricultura sa vina sa iti vinda tie un kg de cartofi.

        Sînt scoli si la sat însa doar pîna la clasa a VIII-a deci tot ar fi de navetat la fel cum se naveta si inainte. Adica pînă în 1990.

        ce s-ar putea face ar fi folosirea autobuzelor STPT ca sa se descongestioneze traficul. Sau chiar al trenurilor. Daca cererea ar fi mare atunci ar fi mai multe autobuze si mai multe trenuri.

        pe de alta parte nu aici trebuie cerut un drum de legatura ci la CJT sau la comuna Sînmihaiul Român, restul e doar ghibițare.
        ca să nu mai spun ca vor trece cîtiva ani pînă centura de vest si radiala vor fi in folosinta.