
TIMIȘOARA. “Am luat decizia să închidem Grădina Zoologică până când avem un concept de dezvoltare foarte clar, până nu putem să facem investiții majore, până nu putem avea o grădina în care diversificarea este prioritate, să avem o grădina în care animalele și bunăstarea lor sunt pe primul loc. (…) Cu siguranță aș vrea să avem o grădina zoo modernă și respectuoasă cu animalele în 2023, pentru momentul când vom fi Capitală Culturală“, spunea Dominic Fritz în 24 noiembrie 2020, la doar câteva zile după ce ajungea primarul Timișoarei.
Închiderea Grădinii Zoologice a fost de altfel printre primele măsuri luate de edil.
Administrația s-a descotorosit rapid de animale, pe care le-a trimis în alte parcuri și grădini din țară și din străinătate, iar de atunci parcul zace în paragină.
A trecut și anul Capitalei Culturale Europene și, în ultimii 6 ani, n-a mai fost ’emis’ niciun… concept de către conducerea primăriei.
Ba, mai mult, aceasta a respins și propunerea consilierei locale Roxana Iliescu, din urmă cu câțiva ani, care a depus un proiect prin care să fie făcute minime reparații și îngrijiri pentru ca locul să poată fi măcar unul de promenadă pentru timișoreni.
De la o vreme, poarta Grădinii Zoologice stă deschisă, astfel că oricine poate pătrunde în parcul degradat, iar pericolele pândesc la tot pasul.
“Administrația USR a deschis accesul tuturor timișorenilor în locația fostei Grădini Zoologice din Timișoara, fără a face minime lucrări de punere în siguranță a amenajărilor existente!
Astăzi am fost personal în locație și am rămas uimită! Pe lângă faptul ca e mizerie, neîngrijit și riști să-ți rupi picioarele pe aleile distruse, sunt zone care reprezintă adevărate pericole pentru copii!“, atrage acum atentia Roxana Iliescu.
Imaginile filmate de consiliera PSD nu mai au nevoie de niciun comentariu.
“❗️Cer administrației USR închiderea de urgență a locației fostei Grădini Zoologice și efectuarea lucrărilor necesare astfel încât timișorenii și copiii lor sa se poate bucura de acest spațiu în siguranță!
Reamintesc administrație USR faptul ca am depus un proiect de hotărâre în anul 2023 care prevedea redeschiderea incintei fostei Grădini Zoologice pentru promenada și organizarea de evenimente socio-culturale, după efectuarea unor minime investiții!
Printre lucrările necesare a fi executate, am identificat următoarele: dezafectarea habitatelor (cuști de fier, cuști de lemn, adăposturi, foișoare, clădiri), punerea în conservare și/sau depozitarea lor, după caz; reparația aleilor și a băncilor; toaletarea copacilor și efectuarea tăierilor pentru punerea în siguranță a trecătorilor; reparație podețe sau închise; reabilitarea luciilor de apă (desecare, decolmatare și înlocuire geotextil și amenajare maluri; reabilitarea locului de joacă pentru copii; înlocuirea corpurilor de iluminat deteriorate pentru asigurarea iluminatului și punerea în siguranță a acestora/ inclusiv adaptarea sistemului de iluminat pe timp de noapte astfel încât să corespundă pentru crearea de evenimente; mentenanța sistemului de supraveghere video și integrarea lui în sistemul municipal la Poliția Locală; reparația grupurilor sanitare și dotarea lor cu materiale consumabile etc!
Din toate lucrările menționate mai sus, au dispărut doar cuștile de fier și cele din lemn, atât…!!
Cu toate astea, de ceva vreme, nu știm sigur de când, pe lângă accesul publicului se pare ca administrația USR permite și organizarea de evenimente, cu aviz de la primărie. Conform Știri de Timișoara, anul trecut au fost șase ateliere educaționale.
Decizia administrației USR de a permite accesul timișorenilor în această locație fără a pune în siguranță amenajările existente nu este altceva decât iresponsabilitate crasă!“, transmite consilierul local Roxana Iliescu.
Vă reamintim, pe Grădina Zoologică de la Timișoara a fost pus lacătul în urmă cu mai bine de 6 ani, după ce în spațiul public au apărut imagini cu un pui de cerb bolnav, numai piele și os, iar oamenii s-au scandalizat socotind că animalele nu sunt îngrijite corespunzător.
Primarul Dominic Fritz a anunțat atunci închiderea Grădinii Zoologice. Edilul spunea că aceasta va fi redeschisă sub o nouă formă, iar animalele care erau aici aveau să fie duse la alte grădini zoo. Animalele au ajuns la Ploiești, Pitești, Craiova și în Ungaria.
În 2022, primăria a demarat un studiu de fezabilitate și spunea ca își doreste să transforme fosta Grădină Zoologică într-o fermă de țară. Dar totul a rămas la nivel de plan la sertar.
În 2023, consilierul Roxana Iliescu a întocmit un proiect prin care propunea transformarea fostei Zoo într-un parc. Proiectul a fost însă respins.
În momentul în care a fost închisă, la Grădina Zoo Timișoara erau 261 de exemplare de animale din 46 de specii.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
Ne lăsați cu roxy roxy un te duci
Nu am nici o legătură cu oolitica sau cu omul Fritz dar tot orașul se degradează sub administrația lui.
Sincer, nu îmi dau seama dacă el nu e bun sau îl trag ceilalți în jos.
Toată Piața Libertății este în valuri, strada Alba Iulia are dalele ondulate și sărite pe alocuri, de Piață Operei nu are rost sa mai zic ceva, acolo te apuca o jale și o indignare maxima.
Cu târgurile din Liberatii a distus tot pavajul, în plus, acolo am impresia ca exista același patron cu 2 locații ce servesc ca restaurante, restaurante care nu au nimic de a face cu farmecul pieței.
Mizerie în oraș, de te iei cu mâinile de cap, buruieni și spatii verzi abandonate inclusiv în fata la Continental, Posta mare, zone centrale; de Punctele Cardinale, din nou, nu are sens sa mai zicem ceva.
Pe malul Begai s a mai făcut ceva de la Robu și pana acum?! Nimic! Pardon, a demolat construcțiile ilegale, procese începute de Robu.
Totuși, în afara de continuitate în proiectele lui Robu, Fritz ce face de atatia ani?
Trebuie sa fiu sincera, a rezolvat probleme cu caldura, fata de alți ani, avem caldura ca în perioada 2017, 2018
“Nu am nicio legătură cu politica…”
și apoi livrezi doar atacuri politice.
Hahahahahah
Robu așa bine a distrus Piața Libertății că deja se degradează. Pe Victoriei ce să mai zic – că doar nu-i vreun proiect în lucru acum (sau n-ai aflat). În rest doar BS. Slab mane.
Te pricepi la oameni, cum nu ma pricep eu la politica!
Ca îți convine sau nu, administrația Fritz nu e ok, nu și face treaba și nu sunt gospodari!
Administratia FRITZ e o cazatura jalnica. Imi amintesc cum se dadeau de ceasul mortii intr-un mod agresiv toti USR-isti ca nu le placea culoarea dalelor.
Intre timp .. ei nu sunt in stare nici macar sa INTRETINA ceea ce s-a construit deja.
Parcul copiilor arata ca dupa razboi, nu s-a investit un cent .. se dau autorizatii la blocuri pe banda rulanta la blocuri langa blocuri, fara strazi si acces RATT, fara dezvoltare a zonei pe termen lung, banul sa iasa. Capusarea prin asociatiile non-profit scutite de taxe este la ordinea zilei, un fel de secta bolnava. Sper sa scape Timisoara de acest cosmar. Pot sa se ia de mana cu Robu si sa plece in lumea larga. Timisoara merita mai mult, decat atmosfera asta de oras parasit ingropat in praf si strazi neingrijite. Le-am dat votul, nu imi pare rau .. pentru ca altceva mai bun nu era in momentul respectiv, sper pe viitor sa vina o echipa onesta nu doar oportunisti flamanzi.
Nu departe de Timișoara, la Szeged exista o grădină zoo normală, unde există vizitatori din 3 țări și județe vecine, se fac încasări și se platesc salarii.
Există mici afaceri, angajați, o țară Europeană, nu jungla de la noi cu o primărie absolut blocată de ani de zile fără idei sau soluții care să susțină o investiție.
Cu div animale domestice (iepurasi, caprite, oi, magarusi, capibara , purcelusi de tot felul, numa bune de jucat, mingîiat si hranit de copii…Precum exista linga Bucureati si alte orașe. Toate PROFITABILE.
Plus căluti ptr calarit (cea mai eficienta terapie ptr copii ori tineri cu div probleme de comportament ca Autism , ADHD , Depresie severe, etc
Dar ce sa le ceri UARistilor aroganti si IGNORANTI.
NEVER EVER mai votez USR la Timisoara.
De 2 ori m-am ințepat cu ei…
Credeam că sunt mai ecologisti dar nexam…stiu doar sa DEMOLEZE…la fel si cu bateriile de garaje dintre blocuri (in loc sa faca GRADINI URBANE pajisti pline de flori pe ele) precum in mai toate orasele vestice. Ei vor sa ASFALTEZE sa faca TRAFIC de masini printre blocuri
Administratia Fritz : distrugere si nepasare.
Oare U.S.V.T. (fosta USAMVBT) nu are o parare despre cum ar putea sprijini o Gradina Zoologica in Timisoara? Ca parca au domeniu de activitate foarte apropiat de domeniul in cauza. Zic si eu. Un pic de practica studenteasca, stagii, workshopuri, laboratoare aplicate, seminarii. Mai putin cu PUZurile, imobiliarele, turismul si alte din astea.
Și surse de imbogatire ptr Rectori si Clanurile de UNIVERSITARI corupti. Sigoneaza milioanele de Euro din taxel de studenti ori fondurile UE prin Proiecte si Studii fara valoare; doar ptr decontari uriase de salarii si materiale ptr amante, sotii, si cumetrii lor de aprtid
FRITZ A MINTIT CU CONCEPTU A RAMAS TOT INCHISA GRADINA ZOO,AMINTITI-VĂ ALTA MINCIUNA DE-A LU FRITZ DESPRE USZODA SAU TERMAL AU RAMAS TOT IN PARAGINA,EL CĂUTA VOTURI IN CAMPANIE SI SĂ-ȘI PUNA BINE IMAGINEA DE PRIMAR.
Intr o tara ca Romania unde “autoritatile” ilegitime, incompetente, hoatze si psihopate nu pun pret pe oameni…ce pretentii se pot emite sa poarte cineva de grija unor animale?
Mai bine bagati politicieni in cuști cu condamnari +20 de ani si vor exista zeci de mii de vizitatori anual care sa plateasca 100 euro biletul sa i vada si flegmeze…astfel de specii merita tinute in custi si nu animale salbatice demne si a csrorvrol este sa traiasca libere.
Pai a fost reabilitat Strandul Termal, in curand se va reabilita si Zoo
Dominic Fritz este napasta Timisoarei. Un blestem incompetent al orasului. Sa il mai alegeti un mandat
Ok, il votez din nou ca sa faci tu spume 😡
Și eu :))
Eu nu stiu nici acum de ce s a inchis gradina Zoo……..am fost in Serbia intr o localitate micuță unde am vizitat o gradina zooo, aia de ce pot? Eu nu vreau sa comentez vreau doar sa stiu de ce ne plangem tot timpul si verbal si in scris dar nu luam atitudine. Recunosc ca si eu sunt comoda dar si toti romanii sunt stam in casa la TV la PC si trancanim dar țara asta ne fuge de sub picioare……înaintasii nostri au luptat sute de ani sa o facă mare si întreaga (ȚARA NOASTRĂ) si noi o dam de bunavoie………………Doamne cat ne mai rabzi…..
pai bun, sa dat 600mii de euro sa se numere copacii din timisoara, mai dam si alte sute de mii de euro sa facem si aici ceva studii / proiecte SF-uri …, si uite asa la anul se mai aproba o marire de taxe caci nu sunt bani pentru cate studii se pot face !!!
Botoxata pseudo jurista lovește din nou. Ha pa Roxi
vorba de gradina zoo, care e in responsabilitatea primariei, nu a “botoxatei”.
Norocul nostru ca si Romocean e pe faras 🙂 USR=partidul infractorilor
Imagini care te puteau afecta emotional erau o zebra mancata live de un urs la zoo, un copil muscat de un lup, etc, etc. Zoo așteaptă un proiect, nu cred că ne lipsește, am fost acum 35 de ani acolo și de atunci nici o dată.
Toată pădurea va fi parc, petting zoo este chiar foarte potrivit.
Mergeti la Resita, sa vedeti ce gradina zoologica frumoasa si bine pusa la punct au
Am fost în această săptămână la amplasamentul fostei Grădini zoo. Se confirmă în totalitate cele din articol. Am discutat și cu alte persoane, atât adulte cât și tineri, toți fiind dezamăgiți de distrugerea unui loc superb pentru timișoreni și nu numai.
Solicit prezentarea publică unui proiect de restaurare serios și cu realizare imediată.