Noutati :

Tribunalul Timis a solutionat un dosar de „furt si inselaciune“ in doar 30 de minute!

6 aprilie, 2012 - 11:32 AM
Autor: Gheorghe Ilas      
Categorie: JUSTITIE
0

TIMISOARA. Cel mai inedit dosar aflat pe rolul Tribunalului Timis in ultimii 20 de ani a fost solutionat inca de la prima infatisare, completul de judecata demonstrand ca orice caz, indiferent cat ar fi de dificil, poate fi rezolvat cu celeritate maxima. Exercitiul de buna practica a unei instante din Timisoara s-a derulat in cadrul „Saptamanii Altfel“, iar protagonistii procesului simulat in care vulpea din poveste, reclamata de ursul pacalit, s-a trezit acuzata de inselaciune si furt si chemata in fata instantei de judecata au fost elevii clasei a IV-a de la Scoala Generala nr. 19 Timisoara.

Indrumati de invatatoarea Elena Capotescu si beneficiind de consultatiile de specialitate ale judecatoarei Monica Badescu, de la Tribunalul Timis, copii si-au impartit roluri de judecatori, procurori, avocati, parti vatamate si martori – pentru a o aduce in fata instantei pe „cumatra vulpe“, care a fost trasa la raspundere penala dupa ce ancheta a dovedit ca a furat peste si l-a pacalit pe urs. „Procesul a durat aproape 30 de minute, iar copiii s-au descurcat foarte bine. Si-au invatat rolurile pe de rost, iar pentru asta cred ca au exersat destul, intrucat nu este usor nici pentru un adult sa tina minte atatia termeni de specialitate. A fost audiata inculpata, Vulpea Rene, cum au denumit-o copiii, partile vatamate, respectiv taranul caruia i s-a furat pestele din car si ursul Martin, martorii, iar procurorul a solicitat condamnarea inculpatei la inchisoare si obligarea la despagubiri. Completul de judecata s-a dovedit concesiv si a condamnat vulpea doar la munca in folosul comunitatii“, ne-a declarat judecatoarea Monica Badescu.

In urma deliberarilor, completul de judecata a hotarat ca faptele vulpii sunt grave, iar consecintele penale „trebuie sa fie un bun exemplu pentru toti cei care cred ca-si pot duce linistiti traiul profitand de munca si naivitatea altora“, dupa cum se specifica in minuta redactata dupa proces. In conditiile in care a fost vorba despre un proces inedit, dispozitivul sentintei a fost intocmit intr-o forma la fel de  inedita. „Avand in vedere ca Vulpea Rene a sustras de la Tarascu Gheorghe bunuri materiale, respectiv o cantitate apreciabila de peste, in urmatoarele 6 luni ii va restitui zilnic cate 2 kilograme de peste, pe care il va pescui din balta, cu propriile sale mijloace. Ca urmare a faptului ca Ursului Martin i-a lezat integritatea fizica si onoarea, Vulpea Rene va plati timp de 2 ani sedintele de terapie de care acesta are nevoie ca sa invete cum sa traiasca fara coada printre vietuitoarele padurii. Tot Vulpea Rene va plati editarea unui Ghid de supravietuire pentru ursi si celelalte vietuioare ale padurii, astfel incat generatiile urmatoare sa nu se mai lase usor pacalite. Si pentru a-si reaminti mereu de purtarea sa, ce contravine regulilor de convietuire sociala, instanta hotaraste ca Vulpea Rene sa presteze saptamanal munca in folosul comunitatii padurii, incepand cu cea de la barlogul Ursului Martin, timp de un an“, se precizeaza in sentinta de condamnare a vulpii.

In aceeasi zi in care, la Tribunalul Timis, vulpea era judecata pentru furt si inselaciune, intr-o alta sala a instantei judetene elevii Scolii Generale 22 au pus „in scena“ un proces civil in care Nica a Petrei si-a chemat parintii in judecata pentru ca-l fortau sa mearga la scoala, in timp ce el voia sa stea cat mai mult cu pupaza din tei…



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor