Toate cele 100 de insule ecologice au fost puse in functiune in Timisoara. In unele zone, containerele deja s-au blocat si au devenit sprijin pentru rampe de gunoi. FOTO

TIMISOARA. Insulele ecologice prin intermediul cărora deșeurile vor fi separate mai ușor sunt operaționale în toate zonele în care au fost amplasate, anuntă Primăria Timișoara.

CITESTE SI: Scadere dramatica a numarului de copii vaccinati ROR in Timisoara si in judet. Bolile care pot aduce chiar moartea celor neimunizati

Ultimele containere au fost puse în funcțiune în zonele Odobescu, Calea Martirilor, Calea Șagului și Calea Buziașului, iar de golirea acestora se ocupă RETIM.

Municipalitatea, în colaborare cu reprezentanții RETIM și ai Poliției Locale, a organizat și va continua să organizeze întâlniri și acțiuni de informare cu cetățenii din zonele în care au fost amplasate sistemele de colectare, pentru a le furniza toate informațiile necesare utilizării corecte a insulelor ecologice și pentru a sprijini o colectare eficientă a deșeurilor.

În etapa de operare inițială pot apărea disfuncționalități temporare, iar în astfel de situații timișorenii sunt rugați să sesizeze operatorul RETIM.„, transmit reprezentanții Primăriei Timișoara.

La unele insule ecologice au apărut deja primele probleme. In zona Dacia, spre exemplu, zilele trecute, ușile containerelor s-au blocat, iar timișorenii au lasat deșeurile lângă recipiente.

Sursa foto: Facebook

Insulele ecologice digitalizate au 5 compartimente, în care vor fi puse separat deșeurile, după cum urmează:

Compartimentul verde: ambalaje din sticlă

Compartimentul galben: ambalaje din plastic și metal

Compartimentul albastru: hârtie și carton

Compartimentele negru și maro: în această etapă ambele sunt utilizate pentru deșeuri reziduale. Colectarea separată a biodegradabilului se va introduce ulterior.

Vă reamintim, în total, au fost instalate 100 de insule, care vor deservi aproximativ 9.000 de apartamente și 27.000 de locuitori din zonele cu cea mai mare densitate din oraș.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. niste imagini … idilice, as putea spune !
    succesuri si pe viitor la implemetarea cat mai multor astfel de proiecte …! sa nu uitati sa le faceti cat mai multe studii de oportunitate/fezabilitate ininte…

  2. Nu merg toate containerele, mi s-a intamplat sa apara ledul rosu si sa nu se deschida sertarul. Ce facem cu gunoiul il tinem in casa pana se repara? Si cand ramane in sertar gunoiul altora il platesc si pe el? Cine ne da bani sa cumparam saci biodegradabili si de hartie? Toata bataia asta de cap ca intr-un final sa ajunga tot gunoiul in aceeasi groapa.

    • Dacă concitadinii votat pentru revoluția bunei guvernări, acum trebuie să sufere tăiată lumea.

  3. Care mai e rostul containerelor pentru sticla? ca avem in cartier clopotul verde pentru sticla unde le arunc gratis, si oricum acum cu SGRul nu prea ramane nimic de sticla de aruncat la gunoi

  4. Un exemplu tipic de bani aruncati pe fereastra.Si astfel de imagini vor fi tot mai dese pentru ca din start e o tampenie fara margini marca Fritz..Acum gunoiul zace pe jos si pute.Inainte,macar era in pubele.Un proiect esuat din start.Complica oamenii,mai ales varstnicii sa se plimbe cu 4-5 pungi de gunoi.Ce sa mai vorbesc de cei care locuiesc in blocuri turn cu 10-13 etaje…care sunt dotate cu tobogan,deci civilizat si confortabil.Acum trebuie sa coboare 10 etaje ca sa duca o punga la cutiile astea..Si daca nu merge liftul ala esti.Cine e tampit sa coboare pe scari 10 etaje…mai ales varstnicii.O arunci si tu de la balcon cum fac studentii.Unii nu ajung la trapa,porcariile se vor defecta,bloca si uite asa dorinta lor de a fi cat mai verzi se va transforma in rahat maro.Suntem condusi de niste pacalici care nu gandesc mai mult de un metru.De ce sa strici ceva ce functiona foarte bine??Bine ca la mine in zona n-au pus porcarii din astea.

  5. Unu la mana sunt prost facute, usitele sunt prea sus te chinui ca prostu, si pentru oamenii in varsta si ptr. Cei mici de statura este horor. La golirea lor vin noaptea la ora 2 in zona Iulius Mall intre blocuri Aradului si Lipovei , fac o galagie si cu utilaj si cu vorba ca zbiara ca apucatii, de o nesimtire rara, efectiv te ia din somn. Noi reciclam si ei cand le ridica pun la gramada. Pai atunci ce rahat am facut. Cel mai prost sistem gandit, dar de facem ce ne zice UE, dar si noi putem gandi ca nu este ok.

  6. „prostocratia se plateste!”

    Asta e Revolutia Bunei Guvernari.
    Ghinion!

  7. Încă un pas pe calea care duce spre cele mai înalte culmi ale eco-marxismului pe care maestrul Fritz vrea să îl impună asupra orașului și al cetățenilor. Înainte, nu înapoi!