TIMIȘOARA. Date alarmante vin de la Direcția de Sănătate Publică Timiș. Scade dramatic numărul copiilor imunizați cu vaccinul ROR care îi protejează de rujeolă, oreion și rubeolă.
În România, în prezent, copiii trebuie să primească 2 doze de vaccin ROR – prima, la vârsta de 1 an, iar a doua, la 5 ani, dobândind protecție pe viață.
„La nivelul județului Timiș acoperirea vaccinală pentru vaccinul ROR a înregistrat o scădere în ultimii 3 ani. Dacă în anul 2023, acoperirea vaccinală pentru ROR era de 81,60%, în anul 2024 a fost 80% iar în anul 2025 a ajuns la 65,64 %„, transmit reprezentanții DSP Timiș.
Inspectorii de sănătate publică anunță demararea unei campanii de informare a populației cu privire la beneficiile vaccinării copiilor și, totodată, a riscurilor îmbolnăvirii acestora cu boli care ar putea fi prevenite. Campania se va desfășura în perioada 23 septembrie – 29 octombrie în localitățile: Sânpetru Mare, Saravale, Măguri, Checea și în cartierul Kuntz din Timișoara. În aceste comunități vor avea loc întalniri cu reprezentanțîi autorităților publice locale (primării, școli) și parinți, urmând a se implementa ulterior campania de vaccinare ROR la cabinetele medicale din aceste zone.
Localitățile alese sunt cu o complianță scăzută pentru vaccinare, având o acoperire vaccinală, în medie, sub 30%, explică reprezentanții DSP.
Rujeolă (pojarul) este o infecție virală foarte contagioasă care apare că o erupție cutanată și care are simptome asemănătoare cu răceala. Simptomele apar după 10 – 12 zile de la momentul infectării.
Inițial primele simptome sunt de tip viroză: congestie nazală, tuse și febră, iar după câteva zile apare o erupție cutanată –mici pete roșii pe față, care se raspândesc pe gât, corp, brațe, mâini și picioare. Se recomandă izolarea copilului la domiciliu și consultarea medicului de familie pentru investigare, diagnostic și tratament.
Rujeola poate fi o boală gravă la toate grupele de vârstă, însă este deosebit de periculoasă în cazul copiilor mai mici de 5 ani și la adulțîi cu vârste peste 20 de ani. Conduce frecvent la complicații severe, cum ar infecțiile pulmonare (pneumonii), infecții ale creierului (encefalite, PES) și infecții bacteriene secundare (bronșite, otite), trombocitopenie (tulburări de coagulare), avort spontan la gravide și la deces.
Rujeolă poate fi prevenită prin vaccinare, care oferă imunitate pe tot parcursul viețîi. Este vorba despre vaccinul ROR, destinat imunizării împotriva a trei boli infecțioase care dau și numele vaccinului: rujeolă, oreion și rubeolă.
Vaccinurile utilizate în România pentru vaccinarea copiilor sunt sigure și eficiente, cu vechime în utilizare, și multe studii clinice efectuate.
Prima vaccinare împotriva rujeolei a fost facută în România în anul 1979 cu produsul AR (antirujeolic) și în anii imediat următori incidența îmbolnăvirilor a scăzut cu 50-60%, în anii 1998-1999 s-a desfașurat o campanie de vaccinare în masă în urma căreia incidența rujeolei a scăzut aproape de zero pentru anii în care acoperirea vaccinală a fost de 95%. În anul 2004 a fost introdus în România actualul produs ROR (cu triplă componența anti rujeolă-oreion-rubeolă) iar până în 2010 când acoperirea vaccinală fost optimă indicența bolii a fost aproape de 0, asteptând eradicarea bolilor copilăriei, dar pe masură ce ne apropiem de anul 2025 acoperirile vaccinale sunt într-o scădere continuă și aceste boli care puteau fi declarate eradicate sunt acum cu număr mare de cazuri în epidemii.
Epidemia actuală de rujeolă din România anii 2024-2025 a cumulat 35 584 de cazuri confirmate cu rujeolă, din care 30 de decese.
Conform Calendarului național de vaccinare din România, vaccinare cu vaccinul ROR (anti rujeolă-rubeolă-urlian) se efectuează la vârsta de 12 luni cu doză 1 de ROR, fiind urmată doză 2 de ROR la vârsta de 5 ani.
Pentru copiii care au trecut prin rujeolă se completează schemă de vaccinare cu doză necesară de ROR la 1 lună după vindecare, pentru a se asigura protecția și împotriva rubeolei (pojărelului) și parotiditei (oreionului).
Pareri
Foarte bine, sa se informeze lumea .., sa le deschida si mai bine ochii !!! dar ma intreb asa retoric, de unde atata grija pentru campania asta de informare !??
… daca ar fi sa vedem preventie !! de ce nu se investeste in SPORT !? nu ar mai crapa pe strazi oameni inca in putere / si nu s-ar mai ineca ca prostii daca ar avea unde sa invete sa inoate !!
… daca la stat ii pasa de viata oamenilor ! de ce bolnavii de cancer trebuie sa dea statul in judecata pentru a avea acces la tratament !?
… daca ma duc la farmacie sa ma informez despre o reteta, pe loc imi tranteste cele mai scumpe medicamente .., iar cele ieftine cu aceeasi substanta activa, ori nu le mai au, ori nu se mai fabrica …