Titu Bojin taie din salariile angajatilor ACS Poli Timisoara: 20% mai putin pentru personalul administrativ si fara prime. Avem investitori pentru Poli?

TIMISOARA. Seful Consiliului Judetean Timis, Titu Bojin, considera ca personalul administrativ al Asociatiei ACS Poli Timisoara castiga prea mult si vrea sa taie 20 la suta din salarii. In plus, ameninta si cu taierea primelor pe care le primeste managerul sportiv, Calin Rosenblum. Propunerea va fi facuta in Adunarea Generala a ACS Poli.

Va reamintim ca Poli a primit, in total, 1,6 milioane de euro de la Consiliul Local Timisoara si de la Consiliul Judetean Timis pentru anul 2013. Au existat mai multe voci care au sustinut ca salariile personalului administrativ de la ACS Poli sunt prea mari.

„Voi merge pe varianta pentru reducerea salariilor a tot ce inseamna personal administrativ. Nu va mai lua nimeni prima, ma refer la angajati, decat o prima pe care o vom stabili impreuna daca exista performanta calificarii in divizia nationala. Dupa parerea mea, salariile vor scadea cu cel putin 20 la suta. Am discutat si cu domnul primar si urmeaza sa fac propunerea pentru aceste reduceri, pentru ca mi le-am asumat inclusiv in zona primelor, care tot timpul au creat animozitati. Pe de o parte nu au luat toti cei care lucreaza in partea economico-administrativa, pe de alta parte nu stiu daca e neaparat necesar sa ia prime de joc. Putem stabili si o sa stabilim o prima de obiectiv care presupune intrarea in divizia nationala. Intram in divizia nationala, suntem de acord sa mai cheltuim niste bani pentru ca sa ii stimulam si sa-i premiam pe cei care au fost alaturi de echipa. Nu-i usor sa pleci de acasa zile intregi, saptamani chiar, pe la antrenamente. De acum inainte va fi si mai delicat, pentru ca vor trebui sa fie foarte atenti si stafful si echipa, daca vor sa promoveze in divizia nationala”, a explicat presedintele Consiliului Judetean Timis, Titu Bojin.

Cat despre salariile fotbalistilor, Titu Bojin spune ca nu sunt mari si ca jucatorii le merita. Si primarul Nicolae Robu este de acord ca personalul administrativ de la ACS Poli sa nu primeasca prime.

„Nicio persoana cu functie administrativa de la Poli nu ia prime. Singurul care este in zona de granita, manager sportiv, este Calin Rosenblum, care lua prime pana acum. Ceilalti nu iau prime. Clubul are un regulament care da jucatorilor prime de meci si la sfarsit prima de obiectiv. Domnul Bojin a discutat cu mine despre primele pe care le primeste domnul Rosenblum si am convenit ca astazi (n.r. miercuri) vom lua o hotarare la o sedinta a Comitetului Director, la care participam si noi ca membri in AGA, eu si domnul Titu Bojin. Si eu impartasesc opinia ca domnul Rosenblum sa primeasca prima doar la sfarsit, ca prima de obiectiv pentru promovare, ramanand cu prime de meci exclusiv jucatorii si antrenorii”, a explicat Robu.

Investitori pentru ACS Poli?

In conditiile in care echipelor finantate exclusiv din bani publici li s-ar interzice sa joace in cupele europene, daca Poli ajunge pana acolo, exista si un scenariu de rezerva, care implica investitori.

S-a mai discutat pana acum despre oameni de afaceri care ar putea sa investeasca in ACS Poli. Seful CJT spune insa ca niciun om cu bani din Timis sau din Banat nu are intentia sa finanteze echipa timisoreana.

„Din zona noastra nu sunt doritori dintre investitorii mari pe care ii avem in zona Banatului. Nu avem unul care sa vina si sa spuna <<Da, vreau sa intru>>. Atunci apare partea cealalta, de suspiciune a ceea ce s-a intamplat si pana acuma, legat de domnul Iancu. Sunt veniti investitori prin jucatorii pe care noi ii avem in jurul nostru, inclusiv jucatorii internationali, care vin cu tot felul de oferte si cu tot felul de posibilitati. Nu am dat curs si nu vom da curs, pentru ca una e sa negociezi asocierea sau preluarea unui procent din cadrul echipei la nivel de divizie nationala si alta la nivelul Diviziei B, cum suntem acuma. Am vrut sa stim ca am dus echipa acolo si atunci suntem de acord sa vina si actionari care sa fie din domeniul privat, nu din domeniul public. Pana la ora actuala nu doreste nimeni din Timis sa investeasca”, a mai spus Bojin.

Intrebat daca Poli ar ajunge in Liga 1, s-ar califica pentru cupele europene si i-ar fi interzis sa joace fiind finantata din bani publici, autoritatile locale ar fi de acord sa semneze cu un investitor strain, presedintele CJT a spus ca nici nu se pune problema sa refuze.

„Sigur ca da, deja e altceva, in momentul in care nu mai putem finanta noi, e normal ca trebuie sa acceptam pe altii, dar atata timp cat merg bani publici care sa fie incurcati cu alti bani si sa nu stim fiecare ce rol avem, am spus ca nu suntem de acord ca sa mai cedam la 51 la suta, care e o problema morala”, a conchis Bojin.

Ramane de vazut daca Adunarea Generala a ACS Poli aproba propunerea lui Titu Bojin de scadere a salariilor si taiere a primelor personalului administrativ.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.