Timisoara Saracens merge in Portugalia pentru a intalni surpriza primei runde din Continental Shield

TIMISOARA. Banatenii au debutat cu o victorie in preliminariile pentru Challenge Cup, denumite Continental Shield, iar in weekend vor juca in Portugalia in runda a doua.

CITESTE SI: Cel mai amuzant moment pe santierul de la Popa Sapca, din Timisoara. E de Streetfood festival. Foto 

Adversarul este Centro Desportivo Universitario Lisboa, o echipa foarte galonata din campionatul lusitan. Echipa studenteasca din capitala Portugaliei s-a infiintat in 1952, a castigat primul titlu national 12 ani mai tarziu, iar pana in 2014 a adunat 19 campionate castigate. CDUL s-a impus si in Cupa Portugaliei, de 8 ori pana in 2015, castigand de trei ori Supercupa, dar si Cupa Iberica. Formatia lusitana este pregatita, ca si Timisoara Saracens, de un australian, Jack Farrer, care a venit pe banca tehnica la jumatatea lunii septembrie.

La fel ca gruparea banateana, trupa din Lisabona a reusit o victorie in runda de debut a preliminariilor, invingand surprizator, in deplasare pe Rugby Viadana (Italia), dupa un meci intens si echilibrat, 19-14.

CITESTE SI: Cum se misca muncitorii pe unul dintre cele mai periculoase drumuri de la intrarea in Timisoara, unde fac o lucrare ce va preveni accidentele Video 

Timisoara a inceput cu un meci extrem de spectaculos, 29-25 cu Petrarca Padova si doreste prima victorie externa din competitie.

Jocul este programat pentru sambata, ora 17 in Romania si va fi arbitrat de Andrea Peardi.

In afara acestei intalniri, banatenii vor mai disputa doua partide in grupele competitiei, pe 9 decembrie acasa contra lui Calvisano si pe 16 decembrie, in Georgia, contra celor de la Batumi.

sursa foto: Timisoara Saracens Rugby Club

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.