Timisoara invinge liderul la rugby. Banatenii au luat si bonusul ofensiv

TIMISOARA. SCM Timișoara a început cu dreptul partea a doua a sezonului la rugby, cu o victorie cu bonus ofensiv în fața lui Dinamo.

CITESTE SI: Fiul lui Mihai Leu a facut praf masina tatalui sau, spectaculosul Audi R8 GT3. Copilotul a fost ranit. Accident la Super Rally Timisoara. VIDEO

Timișorenii au fost cei care au jucat mai bine pe început de meci, iar la jumătatea primei părți aveau 10 puncte avantaj, acestea fiind obținute din eseul lui Plai, transformarea lui Rupanu, dar și o lovitură de pedeapsă semnată tot de Rupanu.

Până la finalul reprizei, Dinamo a egalat, profitând și de cele 10 minute în care bănățenii au fost în 14 jucători, după galbenul încasat de Butnariu.

În mare parte din repriza secundă a fost o singură echipă pe teren, SCM Timișoara. Bănățenii au controlat întâlnirea și au mai înscris trei eseuri prin Raquili, Manumua și Neagu. Unul dintre eseuri a fost transformat de Bălan, iar Plai a mai reușit și el o lovitură de pedeapsă. S-a încheiat 32 – 17, iar Timișoara obține prima victorie în drumul spre obiectiv, acela de a juca semifinala pe teren propriu.

La finalul săptămânii viitoare, SCM Timișoara va juca tot pe teren propriu împotriva Stelei, în etapa a IX-a, penultima a sezonului regular.

Foto: Arhiva

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.