Noutati :

Terenul pentru Centura Sud a Timisoarei, aproape decopertat in apropiere de Ghiroda. Ultimele noutati de pe santier. Video

6 aprilie, 2020 - 04:30 PM
Autor: Redactie      
Categorie: ADMINISTRATIE
0

TIMISOARA. Pe traseul Centurii de Sud a Timisoarei se lucreaza pe mai multe fronturi. Este vorba de trei puncte de lucru: in apropiere de Ghiroda, la Mosnita Noua si langa Sag.

CITESTE SI: Largirea drumului dintre Timisoara si Mosnita Noua mai asteapta. A fost depusa o contestatie la licitatie 

Potrivit reprezentantilor DRDP Timisoara, in apropiere de Ghiroda este aproape de finalizare decopertarea stratului vegetal si au fost trasate viitoarele bretele ale nodului rutier. S-au mai făcut amenajari pentru platforma de lucru si drumuri de acces, iar in zona viitorului pod peste canalul Bega se executa defrisari ale vegetatiei existente.

In zona comunei Mosnita Noua, se lucreaza la amenajarea platformelor pentru foraje si la drumurile de acces.

 

In zona DN 59 (Sag), se realizeaza completarea, profilarea si nivelarea suprafetelor in urma descarcarilor arheologice care au fost finalizate.

In zona localitatii Chisoda, comuna Giroc, va incepe saptamana aceasta amenajarea de platforme si drumuri de acces.

Antreprenorul care realizeaza proiectarea si executia Variantei de Ocolire Timisoara Sud, in lungime de 25,69 km, este compania Tirrena Scavi S.p.A Contractul pentru constructia VO Timisoara Sud este in valoare de 272.432.921,95 lei fara TVA. Durata de realizare a acestui contract este de 30 luni, din care 6 luni pentru activitatea de proiectare si 24 luni pentru executia lucrarilor. Termenul de 24 de luni incepe de astazi, odata cu predarea amplasamentului si emiterea ordinului de incepere a lucrarilor. Perioada de garantie a lucrarilor este de 120 luni.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...