Suspansul se prelungește. Timișoara pierde la Galați meciul 3 din play-out

TIMISOARA. SCM Politehnica Timișoara a pierdut la 6 puncte diferență al treilea duel cu CSM Galați din prima fază a play-out-ului din Liga Națională de baschet. Întâlnirea reprezintă de asemenea și prima victorie a sezonului pentru echipa de la malul Dunării.

CITEȘTE ȘI: George Buricea, suspendat din nou. Antrenorul handbaliștilor de la Politehnica Timișoara ar fi încăclat protocolul anti-drog

Gazdele au câștigat la numai un punct diferență primul sfert al întâlnirii, pentru ca la pauză diferența să fie de 5: 45 – 40.

Actul al treilea a fost și singurul care a revenit Timișoarei, însă numai la un punct diferență. În ultimul sfert al întâlnirii, timișorenii s-au apropiat la 2 puncte cu 1 minute înainte de final, însă nu au reușit să întoarcă și soarta întâlnirii. În cele din urmă Galațiul s-a impus cu 88-82.

Cel mai bun marcator al timișorenilor a fost Vujosevic, cu 24 de puncte, urmat de Thomas, cu 22, și Mirkovic, cu 12.

Odată cu această victorie, seria de meciuri se prelungește, iar meciul al patrulea este programat sâmbătă, de la ora 18:00, tot la Galați. În cazul în care tot gazdele se impun, meciul decisiv al seriei se va disputa în 6 mai, la Timișoara.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.